Deviza Ordinului: "Onoare, Lupta, Rugăciune,
Munca şi Studiu."
Slogan: "Nu
exista izbânda, decât cu ajutorul lui Dumnezeu!"
Referat:
ROLUL
PĂRINŢILOR (FAMILIEI) ÎN DEZVOLTAREA ABILITAŢILOR COPIILOR
În
ultimele decenii s-a vorbit foarte mult despre familie, părinţi şi importanţa
lor în educaţia şi formarea copiilor din cadrul grupului familial..
Familia
este un grup social mic de 2-6 persoane care se afla în bune relaţii de comunicare,
colaborare, apreciere, etc. şi în care membrii săi au un scop comun în vederea
căruia se organizează, stabilind norme specific de conduită.
Acest
grup mic familial are o organizare internă ierarhizata care implică
interacţiunea dintre “elementele sale componente”, generând mecanisme de reglaj
emoţional, autoreglaj şi integritate.
Caracteristicile grupului familial sunt:
- Număr mic de membrii.
- Caracterul primar, liber şi nemijlocit;
- Nespontan, creat cu un scop special, dar uneori se
poate orienta spre “nevoia de performanţă” a membrilor săi;
- Dinamica specifică, (membrii sunt active, dinamici, iar
când îmbătrânesc şi mor, alţii le iau locul);
- Componenta eterogenă, în care pot exista diferenţe de
vârsta variabile între membrii familiei;
- Adeziunea benevolă la aceleaşi valori, norme,
principia, aspiraţii etc.;
- Obligativitatea morală, către aceleaşi valori şi
filosofii de viaţă;
- Componenţii grupului familial, pot fi membrii şi în
alte grupuri sociale (asociaţii artistice, profesionale, şcoli, ştiinţifice şi
religioase, etc.), în care pot avea diverse roluri, funcţii;
- Durata nedeterminată a grupului familial, spiritul
familial, sufletul, tradiţia, etc.
Relaţiile în cadrul grupului familial pot fi:
A). Preferenţial afective - care au un caracter
subiectiv, empatic, bazat pe sentimente de atracţie afectivă între membrii săi
şi pe preferinţe “asociative” faţă de anumiţi membrii ai familiei (tată, mamă,
bunicul).
B). Preferenţial operative - care au un caracter practic,
materialist, în cazul familiilor constituite în vederea
Atingerii unui anumit scop, ţel, obiective formale. În
aceste familii “materialiste” eficienta acţiunilor şi scopul comun al
membrilor, este mai presus de sentimente de simpatie şi afectivitate.
Coeziunea grupului familial se naşte
şi se formează din relaţiile preferenţial pozitive dintre membrii săi şi de o
serie de factori:
- Vârsta membrilor familiali;
- Numărul lor (un număr mic de 4-6 membrii poate
determina
o unitate mai mare a familiei);
- Trăsăturile temperamentale şi ideologia lor;
- Motivaţia familială, care uneşte membrii “echipei”
într-un
scop comun;
- Structura familiei, dată de ocupaţia membrilor şi modul
lor de organizare sau de ierarhizare în cadrul grupului familial;
Aceasta
coeziune poate împărţi grupul său “echipa” familială în trei categorii: omogen,
caracterial şi gomfotern (grup unit la “potriveala” fizică, psihică,
fiziologică).
Realizarea coeziunii familiale este un proces continuu de modelare
socială, care necesită acordarea tendinţelor şi intenţiilor individuale ale
membrilor, la cerinţele mediului înconjurător (şcoală, servici, religie,etc.) şi contopirea acestora într-o atmosferă colectivă
afectivă.
Relaţiile
în cadrul grupului familial depind şi de structură “eului”, iar comportamentele
indivizilor depind de modul cum îşi exprimă stările ego-ului, care pot fi de
“părinte”, de “adult” sau “tânăr rebel” şi de “copil”.
Atitudinile “părinteşti” pot fi “normative” (critice, moralizatoare,
exigent, scrupuloase, păstrătoare ale tradiţiilor familial, pedante etc.) sau
“grijulii” (ce oferă afecţiune, protective, sprijin, îngăduinţă).
“Adultul”
este realist, obiectiv, şi se adaptează permanent situaţiilor.
“Copilul”
este uşor naiv, spontan, rebel (opozitiv, arogant, agresiv) şi exprima starea
psihică a copilărie, în care comunicarea are loc verbal (adult<->adult)
sau uneori şi ne verbalizata (părinte<->copil).
Adaptarea
familiei la cerinţele societăţii şi socio motricitatea membrilor săi depinde
de:
- Lucrul în echipă;
- Lucrul pentru grupul familial;
- Cooperarea pentru organizarea acţiunilor;
- Întrajutorarea membrilor sau parteneriatul cu alţii
membrii din afara familiei;
- Respectarea regulilor familial şi al normelor sociale;
- Primirea, acceptarea şi asumarea responsabilităţilor;
- Autoevaluarea permanentă a membrilor grupului familial;
- Evaluarea partenerilor sociali cu care familia intra în
contact;
- Evaluarea pericolelor sociale şi a adversarilor/duşmanilor/opozanţilor
familiali;
- Decelarea părţilor bune şi identificare slăbiciunilor
adversarilor sau pericolelor sistemului social;
- Adaptarea permanenţă la “situaţiile de joc”, la
regulile societăţii şi utilizarea caracteristicilor adversarului, sau a
structurii fenomenelor pentru a învinge toate greutăţile vieţii.
Conducerea grupului familial este realizată de către liderul
echipei sau de către capul de familie,
Care are următoarele funcţii sau atribuţii, după cum ar
fi: prevederea, organizarea, coordonarea-comanda şi controlul. Prevederea se
referă la desfăşurarea evenimentelor viitoare, organizarea se referă la
eficienta, comanda-conducerea la funcţia de echilibrare şi valorizare, iar
controlul se referă la verificarea rezultatelor.
Stilurile
de conducere în grupurile mici sunt axate pe trei direcţii, care privesc
climatul şi relaţiile dintre membrii grupului, eficientă şi satisfacţia
activităţilor consecutive, caracterizate prin situaţiile următoare:
A). Climat şi stil de conducere autoritară;
B). Conducere democratic;
C). Situaţia liberă, nedirijata.
De aici
s-a stabilit la tipologia conducătorilor de grupuri: autoritari, democraţi şi
“laissez-faire” sau nedirectivi.
În cadrul
grupului familial condus în mod autoritar, legătura dintre membrii familiei
este slabă, faţă de liderul familiei, membrii familiei pot manifesta atitudini
de neacceptare, de agresivitate, cu toate că sub presiune, intensitatea muncii
poate fi mare, eficienta, dar membrii săi nu manifestă relaţii mutual;
În cadrul
grupului familial condus im mod democratic, se dezvoltă o bună coeziune şi
unitate de grup, dar în organizarea activităţilor se consuma mult timp până să
se ajungă la un consens de idei, dar munca familială este plăcută, dar nu prea
intense;
În grupul
familial condus “laissez-faire”, nedirectiv, NU se stabileşte o bună coeziune,
adesea membrii grupului se plâng ca NU sunt organizaţi eficient, că fiecare
este pentru el, şi că activitatea este de cele mai multe ori neeficienta.
De aceea
liderii familiali (părinţii), pot fi autoritari şi agresivi, autoritari şi
binevoitori, lideri consultativi şi participative. Tipurile negative de lideri
familiali sunt:
- Cel care insultă – şi de departe este neacceptat de
membrii familiei;
- Cel care strigă şi răcneşte mereu - ce crede că
succesul familial al conducerii eficiente sta în numărul decibelilor săi;
- Cel care pedepseşte şi ai face pe membrii familiei să
se simtă mereu vinovaţi de insuccesele lor;
- “gâtuitorul” – care este prea îngăduitor la sarcini,
dar când se apropie o situaţie critică, este sufocant cu cerinţele sale impuse
deodată;
- “instabilul”. - Fricosul sau temătorul, care îşi pierde
sângele rece în perioadele grele ale vieţii sociale;
- “generalul Custer” - a cărui strategie de acţiune Nu se
schimbă niciodată, indiferent de situaţii;
- “eroul” - care se grăbeşte să-I felicite pe toţi
câştigători, pentru că toată lumea să afle că el este liderul;
- “scientistul”. - Care se pregăteşte psihic “în faţa
oglinzii” pe el, dar şi pe alţii pentru aplicarea planurilor de luptă, şi
aprinde ţigara de la ţigară;
- Alte tipuri de lideri familiali mai sunt temnicerul,
pisălogul, mormăitorul, superstiţiosul, gură-mare, prietenul la toartă şi
bastonul alb (care nu ştie nimic din ce se petrece lângă el!).
Factorii
care asigură atingerea obiectivelor familial sunt:
- Competivitatea; disciplină; relaţiile utilitare,
comunicarea formală, rigiditatea rolurilor familial, comunicarea formală în
cadrul grupului, deciziile luate pe vertical, autoritatea şi ierarhia familială
etc.
Factorii
care menţin coeziunea de grup şi unitatea familială sunt:
- Colaborarea, participarea spontană, relaţiile bune
afective, comunicarea spontană şi continuă, deciziile bune luate în grup,
colectivul familial şi democraţia de grup, etc.
În
general liderii familiali (părinţii) sunt clasificaţi şi după unele trăsături
dominante, pe care le surprind în cadrul activităţilor desfăşurate cu copii,
că:
1). “socio-emotional” - care răspândeşte linişte, calm şi
empatie în rândul membrilor familiei;
2).” moralul” - care menţine entuziasmul, fairplay-ul şi
spiritul activ al membrilor familiei;
3).” omul de acţiune” - care este mereu în în ofensivă şi
devine iritat, supărat sau agresiv când “echipa” să familială pierde;
4).” strategul pedagog” - care da ordine la alţi, le
vorbeşte membrilor familiei, propune “tactici” cu ei şi este ca un “antrenor”
al familiei sale;
5).” căpitanul” - care este omul reprezentativ al
familiei, el ţine steagul, “blazonul” familiei în societate, el este “vocea”
familiei, şi impune prin
prezenţa sa prestanta şi respectul celorlalţi membrii din familie.
“Căpitanul” poate fi un bunic, un erou al familiei sale, un fel de “sir”
al grupului, poate să se impună şi peste mai multe generaţii de urmaşi din
familie, are autoritate asupra întregii “dinastii” familiale.
Stilurile de conducere ale liderilor familiali, pot determina în mare
măsură performanţele membrilor
Grupului familial, fiind vorba de conducători orientate
către sarcina sau/şi către oameni.
Avantajele şi dezavantajele celor două stiluri de conducere ale grupului
familial sunt:
A). Conducerea liderilor (părinţilor) orientată spre
sarcini/obiective:
Avantaje:
- Este eficientă, energia este orientate în principal
către scop, sarcina, obiectiv;
- Acordă puţin timp pentru comunicarea interpersonal;
- Stabileşte repede atribuţii în situaţii bine
structurate;
- Este eficientă în situaţii foarte favorabile conducerii
familial parentale (sarcinile clare);
Dezavantaje:
- Poate creşte nivelul anxietăţii la unii membrii ai
grupului familial;
- Sacrifica eficacitatea pentru securitatea personală a
membrilor;
- Este mai puţin eficientă în situaţiile stresante în
care membrii grupului familial doresc să interacţioneze;
- Poate să nu reuşească cu subordonaţii familiali de
diferite vârste şi nici să satisfacă nevoia de conducere secundară a acestora;
B). Conducerea orientate către oameni:
Avantaje:
- Poate reduce supărarea în situaţiile în care sarcină a
fost realizată nesatisfăcător;
- Se potriveşte cel mai bine cu oamenii instabili
emoţionali;
- Se potriveşte cel mai bine în situaţiile în care
membrii grupului familial au nevoie de o mână mai hotărâtă sau mai forţe în
luarea unor decizii;
Dezavantaje:
- Lipsa preocupării pentru executarea cu succes a
sarcinilor familial;
- Este mai eficientă în situaţiile foarte stresante;
- Poate provoca anxietate la membrii grupului familial, care
sunt în mod deosebit orientaţi sau înzestraţi către sarcina, scop sau
obiective.
În
general există trei teorii “native” despre instruirea oamenilor şi conducerea
grupurilor:
- 1- Teoria “A” prima, susţine că prin natural or
fiinţele umane sunt leneşe, comode şi de aceea oamenii, pentru a învăţa ceva
sau pentru a muncii, trebuie convinşi, răsplătiţi sau pedepsiţi.
- 2-Teoria “B” a doua, susţine că oamenii învaţă şi
muncesc cu plăcere, dacă ceea ce fac are un sens şi acel lucru, fenomen, ştiinţă,
prezintă interes pentru ei! Oamenii Nu muncesc numai dacă sunt controlaţi, ci
şi atunci când prin munca lor urmăresc obiective “strategice”, în realizarea
cărora sunt angajaţi efectiv.
- 3-Teoria “C”, a treia, considera că oamenii formulează
decizii şi rezolva probleme, acesta este un punctul de vedere centrat pe
cercetare, pe acţiune, pe studiu individual, independent modern de instruire.
Componentele educaţiei familiale şi şcolare se axează în general pe cele
şapte tipuri de educaţie:
1. Intelectuală; 2. Morală; 3. Estetică; 4. Religioasă;
5. Tehnologică; 6. Fizică şi 7. Educaţia sexuală.
Există şi
alte domenii ale educaţiei pe care liderii grupurilor familial (părinţii) se
pot axa în educarea
Propriilor copii, cum ar fi: 1. Educaţia axiologică
(educaţia valorilor); 2. Educaţia interculturală; 3. Educaţia permanentă şi
nonformala; 4. Educaţia integrate; 5. Educaţia deschisă “la distanţă”; 6.
Educaţia copiilor supradotaţi, iar în sens rău al cuvântului putem vorbi de 7.
Îndoctrinare, atunci când membrii familiei fac parte într-un clan, trib, cult
religios, ordin masonic, partid politic, în care educaţia alunecă spre
propaganda,
Iar anumite valori, principii pot devenii imorale,
ilegale sau cel puţin controversate.
Lista
“infinită” a subiectelor care privesc educaţia copiilor şi a adolescenţilor în
familie, reprezintă baza unui abecedar al instruirii formale şi non-formale a
elevilor şi studenţilor în societate.
Părinţii
indiferent de domeniu şi de gradul pregătirii lor profesionale, trebuie “să
înveţe” şi ei (aproape că la clasa a-I-a), cum să-şi exercite “profesiunea”
dificilă de părinte acasă, în care educaţia copiilor devine un fel de “ocupaţie
calificată” afectivă a acestora.
Iată “cuprinsul”
obligatoriu de predat copiilor, de către “dascălii” părinţi, pe parcursul
“celor 7 ani de acasă”, cel puţin până la vârsta adolescenţei şi a maturităţii
acestora.
Primele
noţiuni care trebuie însuşite de copil sunt cele de: imaginaţie, curiozitate,
creativitate, politeţe, punctualitate, respect, responsabilitate, disciplina.
Apoi vin noţiunile de autonomie, efort, exemplu personal,
De timp liber şi chiar de reeducare sau de orientare
profesională, pe baza unor talente sau vocaţii lăuntrice dezvoltate anterior la
copil şi a propriilor sale aspiraţii, care trebuie să fie conforme cu
realitatea.
Noţiuni
precum, voinţa, talentul, chibzuinţă, succesul personal, recompense, meritul şi
autoritatea izvorâte din acestea trebuie puse pe primul plan al factorilor
educativi şcolari, în care efortul personal şi sacrificiul intelectual sau sub
alte forme, trebuie să devină mai uşor de suportat.
Combaterea lenei, a egoismului, a minciunii, a furtului, a violenţei, a
plictiselii, a singurătăţii, a anturajelor bolnăvicioase, a viciilor şi a
insucceselor şcolare, de orice fel, trebuie să devină o prioritate în educaţia
şi formarea copiilor de către părinţi.
Distracţia, jocul, timpul liber, trebuie şi ele privite ca o modalitate de
recompensă după muncă intelectuală, fizică şi şcolară a copiilor, o modalitate
de evitarea a fenomenului de suprasolicitare a lor la vârste fragile şi a
modalitate de educaţie nonformală a caracterului lor, sau a inteligenţei
emoţionale a elevilor, lucru care va favoriza mai târziu, orientarea şcolară
profesională bună a acestora în societate.
Succesul si insuccesul scolar,depind de numeroşi factori :
- factori
social-obiectivi (factori externi);
- factori ce
ţin de structura individului(factori
interni) ;
Factorii social-obiectivi externi
sunt :
a).Mediul social-cultural - creează oportunităţi ale realizării umane prin
şcoală ;
Mediul social-cultural deteriorat -
cauzele generate de organizarea şcolară, programe încărcate, orare incorect
intocmite, lipsa de pregătire şi experienţă a profesorilor, lipsa lor de tact,
rutina, dezinteresul, defectele caracteriale şi temperamentale, erorile de
evaluare. Derutează în activitatea de învăţare neinţelegerile dintre profesori,
conducerea incompetentă a clasei şi a şcolii,
deficienţele
activităţii de predare,erorile de evaluare,nedreptăţirea frecventă prin notare
şi excesele de severitate,etc.
b).Mediul familial - pregăteşte şi
intreţine spiritul de respect pentru şcoală, pregateste şi întretine efortul de
invăţare. Mediul familial se refera
la :condiţiile precare de viata,atitudinea indiferentă,
neglijentă sau ostilă a părinţilor faţă de şcoală,atmosfera incordată de
neinţelegeri şi conflicte,poziţia defavorabilă între fraţi,evenimentele stresante in viata de familie (boală,
divorţ, conflicte)etc.
c).Grupul extrafamilial, de prieteni, cu aspiraţii prosociale, proşcolare -
influenţează aspiratiile şcolare şi profesionale.Grupul extrafamilial se refera la mediul prietenilor ostili şcolii
si cei care influenţează negativ atitudinile elevului faţă de obligaţiile
şcolare.
Factori interni,ce tin de
structura obiectivului :
1.Starea generală de sanatate - condiţionează biologic reuşita în invăţare.
Starea generală de sanatate se refera la bolile acute şi cronice, perioadele de
convalescenţă, intrerup ritmul invăţării,deficienţele intelectuale,
aptitudinale, influenteaza insuccesul si esecul scolar.
2.Capacităţile intelectuale (perceptive,
de memorie, gândire şi imaginaţie) şi abilitatile(deprinderi,
aptitudini) - determină in cea mai mare
măsură înalta performanţă şcolară.
Activitatea
de asigurare a succesului şcolar este extrem de complexă. În realizarea ei este
necesară o coordonare eficientă a tuturor factorilor educaţionali,în care şcoala
şi familia deţin prioritatea.
Exista o multitudine factori educationali, care contribuie la
realizarea sucesului scolar,noi amintindu-i doar pe cei interni si externi.
Factorii interni sunt:
inteligenta,emotivitatea,temperamental,caracterul,personalitatea,interesul
motivatia,ereditatea,comunicarea,dezvoltarea
fizica armonioasa,sanatatea,folosirea timpului liber,
rezistenta
la stres,oboseala si frig etc.
Factorii externi sunt:familia,societatea
civila,anturajul,religia,etnia,comunitatea locala si primaria,economia,factorii
politici,nivelul clasei,competitia,cultura organizationala a scolii,stilul
didactic alprofesorului,personalitatea sa,caile de comunicare,sursele de
informare(tv,radio,web tc),sportul si natura,resursele scolii,gradul de
siguranta in scoala,orientarea profesionala etc.
Toti
acesti factori pot fi grupati in patru mari capitole: educatie, mediu, familie
si ereditate.
Pentru ca şcoala să-şi îndeplinească
menirea ei educationala si formatoare,trebuie să fie slujită de oameni cu o
temeinică pregătire ştiinţifică şi psiho-pedagogică,sau dornici să aplice în
practică cunoştinţele lor profesionale,invatate in facultate si cu diversi
formatori.
Realizarea instruirii copiilor
urmărește obţinerea rezultatelor stabilite
şi măsurabile prin desfăşurarea activităţilor educative de către
specialiştii din invatamint si din familie, sau de catre firmele furnizorului
de servicii de formare profesionala si
de specialitate (clubul copiilor,asociatiile sportive etc).
Nu
există o reţetă sigurapentru obţinerea succesului şcolar.
Fiecare elev trebuie să îşi dezvolte
un stil propriu de învăţare, să se implice în procesul educaţional, să aibă un
rol activ în propriul mod de învăţare.
Ponderea factorilor intelectuali în succesul şcolar îl reprezintă doar 50%,
restul de 50% fiind factori
non-intelectuali de personalitate(adica:puterea de muncă, rezistenţa la
efort, ritmul de muncă, starea emoţională, etc.) precum şi condiţiile de
organizare a timpului,conditiile mediului,natura si felul materialului de invatat, a condiţiilor de
reamintire, automotivarea, cunoaşterea şi exploatarea stilului de învăţare
predominant.
Cinci reguli de aur ale succesului în școală sunt:
1. O
școală sigură trebuie să fie obiectivul și preocuparea tuturor.
2.
Manifestați transparență în comunicarea incidentelor.
3.
Preocupați-vă de instruirea, profesionalizarea și perfecționarea profesorilor
școlii.
4. Fiți un
bun exemplu, prin propriul comportament.
5.
Elaborați un plan de siguranță școlară integrat și asigurați-vă că aveți
contribuții de la toți partenerii la viața școlii.
Pentru realizarea sau optimizarea
succesului scolar si prevenirea insuccesului, sunt propuse urmatoarele actiuni,
masuri sau activitati:
a).Acţiuni
ptr elevi:
–
Întâlniri între elevi de clase, niveluri diferite în vederea împărtăşirii din
experienţa privind modalităţile şi condiţiile de învăţare în familie
(trimestrial);
–
Realizarea unui program de consultanţă cu elevii ce dovedesc lacune în
cunoaştere (săptămânal);
–
Dezbateri pe tema „Succesul şcolar asigură reuşita în viaţă?” (trimestrial).
- Constituirea de echipe suport pentru învăţare şi comportament,dintre cei mai buni
elevi;
b).Actiunile
individuale ale elevului:
-Poţi
învăţa să f ii o persoană de success încă de pe băncile şcolii! Cultiva-ti
calitatile personale!
(antrenează-ţi
puterea de muncă, rezistenţa la efort, perseverenţa, hotărârea, puterea de a
rezista factorilor perturbatori);
-Organizează-ţi
timpul! (învaţă dimineaţa sau după-masă, când te simţi mai bine, când crezi tu
că reţii mai uşor; împarte materialul de învăţat în fragmente şi intervale de
timp, oferă-ţi o pauză de 10- 15 minute pentru relaxare între diverse
discipline; stabileşte-ţi un anumit interval de timp de studiu şi un anumit
ritm de lucru cu care te simţi confortabil, fă-ţi un program zilnic!)
-Organizează-ţi
mediul de lucru! (alegeţi o cameră curată, aerisită, în care să te simţi bine,
evită factorii care îţi pot distrage atenţia- televizor, telefon, calculator,
alte persoane etc, nu învăţa în poziţia culcat- rişti să te ia somnul- ci
întotdeauna aşezat la un birou)
-Organizează-ţi
materialul de învăţat! (împarte textul de învăţat pe fragmente, foloseşte
scheme, asociază cu elemente învăţate anterior, fă rezumate, desprinde ideile
principale, foloseşte culorile pentru a reţine mai uşor)
-Uşurează-ţi
reamintirea! (învaţă relaxat, foloseşte repere care să te ajute să îţi
reaminteşti informaţia învăţată atunci când ai nevoie de ea)
-Automotivează-te!
(crează-ţi o stare de entuziasm, de receptivitate maximă, de plăcere a
studiului, de a simţi învăţarea ca pe un proces natural, fascinant- te ajută să
nu oboseşti şi să te implici mai mult; oferă-ţi mici recompense la sfârşitul
studiului- o prăjitură preferată, audiază o melodie care-ţi place, vizionează
un film pe care l-ai dorit).
c).Acţiuni
pentru părinţi:
–
Iniţierea unui curs de educaţie a părinţilor cu copii-problemă (trimestrial);
– Oferirea
unui plus de competenţă psiho-pedagogică prin consiliere permanentă în cadrul
Cabinetului interşcolar de asistenţă psiho-pedagogică (permanent);
–
Întâlniri cu medici şi psihiatri pe tema: „Modificări fizice şi psihice în
viaţa copilului” (trimestrial);
–
Dezbateri în colectivele de părinţi pe clase cu tema „Familia – o instituţie cu
rol fundamental în viaţa copilului”.
d).Masuri concrete prin care părinţii,se pot
implica în educaţia copiilor lor:
1.Acasă parintele
trebuie sa faca urmatoarele:
-sa
citeasca copilului sau diverse lecturi specifice virstei acestuia;
-sa
discute cu copilul cărţile şi poveştile pe care i le-a citiţi;
-ajuta pe
copil să îşi organizeze timpul liber;
-limiteaza
privitul la televizor în serile din cursul săptămânii;
-discuta
în fiecare zi cu copilul despre ceea ce s-a întâmplat la şcoală;
-părintele
poate astfel să îl ajute în activitățile școlare;
-verifica
permanent temele de casă ale copilului,în fiecare seară;.
-trezeste
interesul copilului pentru lectura,desen si sport,prin actiuni sustinute;
-lasa in
camera copilului carti educative pentru ca el sa le poata rasfoii si singur;
-creaza un
colt de lectura in camera copilului,cu un raft de carti si un fotoliu
confortabil;
-locul in
care el va face temele trebuie sa fie curat, aerisit, ordonat, fara niciun fel
de surse de zgomot (tv, radio, discutii din casa, zgomot facut de frati mai
mici etc).
-verifica
anturajul de prieteni ai copiluluilor si programul activitatilor extra-scolare;
-stabileste
ca prioritatea in activitatile zilnice sa o aiba temele de la scoala, nu joaca,
nu calculatorul, si dupa aceasta,alte activitati extrascolare (sport, pictura
sau muzica etc);
-respecta
timpul de studiu al copilului si nu-i traseaza alte treburi casnice in aceasta
perioada;
-este
atent la semnele de oboseala al copilului,la starea sa de sanatate si nu il
forteaza in activitati;
-incurajeaza
copilul de cite ori are posibilitatea,pentru a dobindi noi abilitati;
-aplica
metoda pedepselor morale si nu fizice,in mod constructiv,drept si moderat;
-comunica
cu copilul despre ceea ce acestuia i se pare interesant sau ingrijorator,in
ceea ce vede la gradinita,la scoala,la televizor,in familie,in cercul de
prieteni ai acestuia si in societate;
-desfasoara
activitati ludice,se joaca cu acesta,merge in excursii,in vizite la
muzee,teatru,gradina zoo face sport cu copilul de ori de cite ori are
posibilitatea,pentru a dezvolta bagajul cultural al acestuia;
-incurajeaza
spiritul de competitive al elevului,pentru a concura la toate olipiadele si
concursurile
scolare
sau extra-scolare,ca o premiza a antrenamentului sau pentru un viitor job sau
facultate;
-incurajeaza
exprimarea libera a copilului in temeiul valorilor morale si se preocupa de
purtarea
frumoasa a
acestuia in familie,la scoala si societate,invatindu-l codul bunelor maniere;
-este
atent permanent la purtarea personala proprie in cadrul familiei si in
societate,deoarece copilul
invata
singur prin modelare, prin imitarea persoanelor alaturi de care a crescut;
-corecteaza
permanent influentele negative si “apucaturile” copilului,facind trimitere la
politete,la cuvintul frumos si urit,fara a folosi intrebarea: “Asa te-a invatat
pe tine la scoala?”,deoarece scoala nu te invata un lucru rau si daunator,
inlocuind expresia cu: ”Asa te-au invatat pe tine parintii?”;
-este
atent la faptul ca Succesul scolar Nu se
bazeaza numai pe disciplina,ci si pe cunoastere,de aceea
inoculeaza
in gindirea copilului,dorinta de cunoastere,studiul individual sau lectura
de placere;
-da
exemple positive permanent copilului,aratindu-i ca exista tineri care devin
harnici si studiosi singuri ,care nu
au astfel de exemple bune acasa la ei,si caretotusi,prin acest comportament,
cauta
sa „fuga“
de modelul de comportament din casa lor si sa se diferentieze de ce li se ofera
in climatul educational in care au crescut,tinzind spre a ajunge valori
positive ale umanitatii;
-trimite
copilul sa participe la slujbele religioase de la biserica,pentru a invata
morala crestina;
-il invata
pe copil cu responsabilitatile si munca,trasindu-i usoare treburi casnice,in
timpul sau liber;
-Nu
inoculeaza ideea ca scoala este o
sperietoare in capul copilului,nu formuleaza expresii de genul:
„lasa ca vezi tu ce patesti atunci
cand vei fi la scoala“
sau ca „pun aia disciplina pe tine cand ajungi la scoala“,deoarece scoala nu
este loc de pedeapsa si disciplinare,iar disciplina trebuie vazuta ca un mod de
organizare eficienta si de a-ti atinge obiectivele;
-Nu
vorbeste depreceativ la adresa valorilor scolii sau la adresa cadrelor
didactice care predau in unitatea de invatamint in care si-a inscris
copilul,deoarece exista pericolul ca elevul sa respinga
ideea de
scoala,de invatatura si de teme pentru acasa;
Studiile arata ca acei copii ai caror
parinti sunt implicati profund in educatia copilului lor au performante mai
bune la scoala fata de copiii lasati sa se descurce singuri, pe cont propriu.
Implicarea parintilor in educatia copilului
este un important indicator al succesului scolar,mai puternic decat cultura
generala, nivelul socio-economic al familiei sau alte capacitati ale copilului.
2. La şcoală parintele
trebuie sa:
-Sa se
intilneasca cu învăţătoarea pentru a discuta despre cum şi când este nevoie de
ajutorul sau, în funcţie de interesele pe care le aveţi,si de succesul
copilului la scoala;
-Sa se
ofere voluntar,de cite ori are posibilitatea,in interesul personal al copilului
si al scolii;
Astfel
părinţii pot:
-să ajute
în sala de curs,
-să
desfăşoare activităţi individuale cu copiii (de ex., să citească),
-să ajute
copiii cu nevoi educaţionale speciale,
-să ajute
desfăşurarea activităţilor în diferite laboratoare (informatică, ştiinţe,
ateliere de teatru sau alte arte),
-să
însoţească elevii în excursii,
-să
antreneze echipele de sport ale şcolii,
-să vorbească
elevilor despre cariera lor sau despre experienţele profesionale,
-să ajute
la scrierea unor articole despre şcoală.
Toate aceste activităţi reprezintă o
oportunitate pentru părinţi de a interacţiona cu personalul şcolii ,de a
comunica constructiv cu ceilalţi părinţisi
de a creea un context adecvat pentru discutarea unor probleme delicate,
servind ca model de comportament responsabil.
interesul
pentru lectură. Un astfel de interes poate fi cultivat prin acțiuni susținute,
încă de la vârste fragede ale copilului, când părintele îi poate citi cu voce
tare.
Masurile de combatere ale
~ absenteismului scolar ~ sunt:
1. Incheierea
de convenţii/acorduri (cu părinţii, sistemele-suport, actori interesaţi atraşi
din societatea civilă,cooperare cu O.N.G.-urile,politie,asistenta sociala
etc.);
2. Mentinerea
unei bune comunicari (cu elevii, părinţii, alţi actori interesaţi atraşi,chiar
si din media); cooperare (cu elevii,
părinţii, alţi parteneri etc.);
3. Initierea
de tactici abile de creştere a interesului şi participării elevilor, la
activităţile curriculare şi extracurriculare ale şcolii pentru copii,şi ori de
câte ori este posibil, a părinţilor acestora);
4. Implementarea
unor sisteme de recompensare pentru elevii buni /de sancţiune pentru cei rai;
5.Redactarea
unei ”Scrisori pentru părinţi” în care sunt enumerate aşteptările şcolii la
adresa lor si a elevilor ce doresc sa fregventeze scoala respectiva;
7. Intalniri
dese cu părinţii elevilor,in care se va retransmite mesajul că şcoala acordă o
deosebită atenţie prezenţei la şi va pune accent pe cei doi “P”:- participare
şi performanţă !
8.
Discuţii libere cu elevii despre aşteptările lor legate de şcoală, despre cum
ar dori să arate clasa şi sis cola,sau care sunt dorinţele lor legate de
atmosfera în care s-ar simţi bine şi şi-ar dori să înveţe;
9.
Distribuirea de chestionare pe tema
absenteismului şi ai factorilor declanşatori ai acestora în rândul
elevilor, sub protecţia anonimatului
din care aceştia pot bifa răspunsul care le justifică (posibila) înclinaţie
spre a lipsi de la şcoală (nu-mi plac lecţiile, nu mi-am făcut tema, mă
plictisesc la şcoală, sunt hărţuit, nu-mi place profesorul, profesorii îmi fac
mereu reproşuri, am lucruri mai bune de făcut etc.);
10.Initierea
de campanii proactive de consolidare a prezenţei la scoala şi menţinerii unei
rate cât mai scăzute a absenteismului;
11.Stabilirea
de măsuri proactive pentru prevenirea absenteismului şi creşterea ratei de
prezenţă la şcoală,pentru care se atrage colaborarea elevilor din clasă, şcoală
si societate etc.
12.Se va
conveni asupra unui sistem de verificare inopinată a absentelor şi comunicat la
nivelul şcolii, iar acolo unde este posibil se va recurge la înregistrarea
electronică a absenţelor.
13.Se iau
masuri ca documentele scolare (catalogul),sa
ramina tot timpul la indemina profesorului care preda in clasa respective;
14.Se
formeaza bune legături de cooperare cu comunitatea, în special cu patronii de
la magazine, patiserii, baruri ,discoteci etc. din zonă,pentru a monitoriza
elevii “chiulangii”,care fug de la ore;
15.Lansarea
unui concurs pe tema recordului de
prezenţă la ore la nivelul şcolii, ori a claselor din acelaşi an şcolar,in
care toţi elevii pot participa şi că pot primi un certificat de recunoaştere a
meritelor;
16.Crearea
unui ”Club select al celor prezenti 100% la ore”,în care elevii pot beneficia
de ”servicii speciale”(de exemplu, ei pot fi membrii unui consiliu consultativ
al şcolii, format din profesori, părinţi, membrii ai comunităţii şi pot face
sugestii pentru îmbunătăţirea comfortului în şcoală, oferindu-şi opinia asupra
posibililor factori care încurajează/descurajează prezenţa la şcoală etc.)
17.Implementarea
la nivelul scolii a unui sistem de
recompense pentru elevii buni,de exemplu:
-organizarea
o ”petrecere” a clasei/şcolii cu diverse locaţii, conform intereselor elevilor.
Invitaţi părinţii să participle ca supraveghetori: concurs de dans cu premii
simbolice, concursuri sportive, concurs de graffiti, karaoke etc.
-elevii cu
cele mai bune rezultate la învăţare şi disciplină vor avea ocazia să prezinte
ei o ”lecţie model” cu colegii lor, pe un subiect care-i interesează în mod
deosebit.
-elevii cu
cele mai bune rezultate vor putea formula ei tema pentru acasă.
-pe adresa
elevilor cu cele mai bune rezultate din clasă va fi expediată o carte poştală
adresată părinţilor, în care profesorii îi vor informa,pentru ce anume este
admirat copilul lor de ei etc.
Fiecare şcoală îşi formează propria
echipă de suport pentru învăţare şi
comportament,incepând cu profesioniştii din şcoală care fac un inventar al
celor mai urgente probleme cu care se confruntă elevii din şcoală. Apoi ei,
decid ce tip de expertiză este necesară,
ori care sunt instituţiile ce trebuie să asigure suportul în cazul acestor
probleme.
Scoala va negocia cu aceste instituţii care pot să ofere expertiza
necesară şi să le invite să se alăture şi să participle în echipa de suport pentru învăţare şi comportament. După aceea,
echipa îşi începe activitatea discutând despre procedurile de lucru.
Pentru
fiecare dintre profesionştii echipei
suport de învăţare şi comportament se realizează unprofil al rolului ori
sarcinii in conformitate cu sarcinile şi îndatoririle curente.
Se realizează o listă cu ce anume pot ei contribui în cadrul
echipei, pentru a acorda asistenţă elevilor, pentru a oferi susţinere
părinţilor şi suport in şcoală.
Participanţii acestor echipe de suport pentru învăţare şi
comportament scolar de succes sunt:
1.dirigintele;2.consilierul
elevilor;3.coordonatorul asistenţei sociale;4.medicul şi/sau asistenta medicala
a şcolii;5.psihologul şcolii;6.ofiţerul din cadrul poliţiei de
proximitate;7.asistentul social;
8.expertul
în necesităţile speciale de educaţie (mentor,formator,metodist
etc);9.(orto)pedagogul;
10.expertul
de la protecţia copilului si a familiei;11.expertul în sănătate mentală si din
organizaţiile antidrog (prevenire şi asistenţă pentru combaterea
dependenţei);12.ofiţerul pentru absenţe(Olanda).
Echipele suport pentru învățare și
comportament în școli, se concentrează pe abandonul şcolar şi violenţa şcolară
prin oferirea de suport rapid şi ajutor pentru adolescenţi şi familiile
acestora care se află în această situaţie de risc.
Concluzionând, părinţii copiilor sunt
obligaţi de către viaţa şi mediul social, legal şi normativ să se implice activ
în educaţia permanentă a elevilor ce
aparţin familiilor acestora, dacă doresc să-şi vadă visele împlinite măcar prin
activităţile copiilor lor şi pentru că aceştia să nu suporte mereu reproşurile
lor tardive.
Orice ne
implicare, delăsare sau greşeală în formarea copiilor se va regăsi în eşecul
vieţii acestora şi în multitudinea de neîmpliniri sau de nerealizări
profesionale, pe care le pot avea, dublate de remuşcările conştiinţei în fata Divinităţii
sau de asumarea ruşinii publice, în cazul în care proprii lor copii, vor
săvârşi fapte reprobabile sau acţiuni ilegale, răsplătite cu sancţiunile penale
corespondente.
Autor: Mentor-Formator prof. Mamciuc Augustin-Viorel
Bibliografie:
1. “Psihologia sportului de performanţă”, autor Mihai
Epuran, editura Fest 2008, Bucureşti;
2. “Pedagogie”, autor Constantin Cucoş, editura Colegium
Polirom, 2006, Iaşi;
3.” Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară”, autori:
Elena Joita şi Vali Ilie, Mihaela Vlad, Ecaterina
Frasineanu, editura Arves ISBN:973-7958-03-9, e-mail:
Editura_Arves@k.ro, România;
4.” Abecedarul părinţilor”, autor Mihai Stoian, editura:
Didactică şi Pedagogică-Bucureşti, 1972.
5. “Proiect de interventie care sa imbunatateasca succesul
scolar”, autor prof. Mamciuc Augustin-Viorel, realizat la data de:
14.06.2013.
“Un condei numit
Fair-Play”- (luna:octombrie)
