luni, 2 martie 2015

Acţiunea “Mâini harnice - 2015”



Deviza Ordinului : "Onoare, Lupta, Rugaciune, Munca si Studiu." 
Slogan: "Nu exista izbinda, decit cu ajutorul lui Dumnezeu!" 

                                           Acţiunea " Mâini harnice - 2015 " 

            Miercuri 25. Februarie 2015, o grupă de elevi harnici din clasa a-VI-a şi a-VII-a din Şcoala Gimnaziala “Poieni-Solca”, voluntari în As. “Ordinul Florii de Cireş-Sakura “şi sportivi în Aş. Sportivă “Budo-Ryu Karate-Do” Solca, au desfăşurat o frumoasă acţiune gospodăreasca de clădire şi stivuire a lemnelor descărcate de o maşină în curtea şcolii, care au fost cărate pe marginea laterală a terenului de sport, în spaţiul de lângă gard.

          A fost o muncă grea ce a necesitat      cel puţin trei calităţi motrice de bază: forţa, îndemânare şi rezistenţa, dar în primul rând bună voinţa lor şi spiritul de voluntariat al elevilor în folosul şcolii.
          Prin aceasta ei au demonstrat că pot fi folositori oricând societăţii şi că lor le place să ajute instituţia de învăţământ ori de câte ori au ocazia, totodată dovedind faptul că aceştia iubesc şcoala nu numai la nivel declarativ sau verbal, ci şi practic prin ajutorul lor concret oferit şcolii.
          Nu a fost o muncă impusă “cu de-a sila” sau sub o ameninţare, ci totul s-a desfăşurat frumos şi benevol, numai la dorinţa şi înclinaţia copiilor, fapt pentru care coordonatorul de voluntari a rămas plăcut impresionat de atitudinea filantropică şi gospodăreasca a elevilor.
          Noi dorim să-i felicităm din inimă şi pe părinţii acestora, care s-au implicatot timpul pentru educarea frumoasă a copiilor în spiritul muncii şi al ajutorului altruist oferit altora la nevoie, chiar şi faţă de instituţiile principale ale obştei  din care fac parte, demonstrând şi ideea că oricine poate face voluntariat în folosul societăţii, măcar de interes local, şcolar sau comunal.
          Societatea nu are nevoie numai de oameni adulţi, mari sau calificaţi pentru a se dezvolta, ci şi de tineri cu inimă bună, sinceră şi generoasă, pentru promovarea valorilor şi dezvoltarea culturală a întregii comunităţii.
          În final doresc să mulţumesc tuturor copiilor care şi-au adus contribuţia la clădirea celor 25-30 de metri cubi de lemne de fag, paltin şi frasin, ce s-au descărcat în curtea şcolii, de către o maşină care aprovizionează şcoală cu lemne de foc pentru centrala, de la firmele de specialitate şi ne aşteptăm ca la anul să continuăm împreună năravul nostru cel bun.
          Au participat la această acţiune:
1. Voluntari: Hojbota Daniel-cătălin; Toderas Ionut-Claudiu; Creţu Zaharie; Toderas Alexandru Danut; Toderas Maria-Elena; Scridon-Emanuel; Ureche Laurenţiu-valentin; Hojbota Elena; Toderas Ancuţa; Galiş Alin-Ioachim; Lutu Mircea-Alexandru;
2. Sportivi Legitimaţi şi Voluntari: Galeş Cosmin-Andrei; Toderas Alexandru Danut; Dragoi Eusebiu; Tiron Aurel-Nicolae;
3. Sportivi Legitimaţi: Hojbota Gavril-Ilie; Avram Adriana; Lupan Ionela;
 4. Elevi: Ureche Magdalena, Galeş Crina; Mişcov Bianca; Capmare Denişa; Galiş Paraschiva; Vizitiu Gabi; Vizitiu Andrei; Onioi Ionuţ; Toderas Vasile; Capra Ciprian; Albu Ionică, Nicoleta Lazarean.
           Cu dragoste fraternala, 
                                                    Cavalerul "Ordinului Florii de Cires-Sakura"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu