ROLUL PĂRINŢILOR (FAMILIEI) ÎN DEZVOLTAREA ABILITAŢILOR COPIILOR

Deviza Ordinului: "Onoare, Lupta, Rugăciune, Munca şi Studiu."
Slogan: "Nu exista izbânda, decât cu ajutorul lui Dumnezeu!" 

Referat:

           ROLUL PĂRINŢILOR (FAMILIEI) ÎN DEZVOLTAREA ABILITAŢILOR COPIILOR

           În ultimele decenii s-a vorbit foarte mult despre familie, părinţi şi importanţa lor în educaţia şi formarea copiilor din cadrul grupului familial..

           Familia este un grup social mic de 2-6 persoane care se afla în bune relaţii de comunicare, colaborare, apreciere, etc. şi în care membrii săi au un scop comun în vederea căruia se organizează, stabilind norme specific de conduită.

           Acest grup mic familial are o organizare internă ierarhizata care implică interacţiunea dintre “elementele sale componente”, generând mecanisme de reglaj emoţional, autoreglaj şi integritate.

          Caracteristicile grupului familial sunt:

- Număr mic de membrii.

- Caracterul primar, liber şi nemijlocit;

- Nespontan, creat cu un scop special, dar uneori se poate orienta spre “nevoia de performanţă” a membrilor săi;

- Dinamica specifică, (membrii sunt active, dinamici, iar când îmbătrânesc şi mor, alţii le iau locul);

- Componenta eterogenă, în care pot exista diferenţe de vârsta variabile între membrii familiei;

- Adeziunea benevolă la aceleaşi valori, norme, principia, aspiraţii etc.;

- Obligativitatea morală, către aceleaşi valori şi filosofii de viaţă;

- Componenţii grupului familial, pot fi membrii şi în alte grupuri sociale (asociaţii artistice, profesionale, şcoli, ştiinţifice şi religioase, etc.), în care pot avea diverse roluri, funcţii;

- Durata nedeterminată a grupului familial, spiritul familial, sufletul, tradiţia, etc.

           Relaţiile în cadrul grupului familial pot fi:

A). Preferenţial afective - care au un caracter subiectiv, empatic, bazat pe sentimente de atracţie afectivă între membrii săi şi pe preferinţe “asociative” faţă de anumiţi membrii ai familiei (tată, mamă, bunicul).

B). Preferenţial operative - care au un caracter practic, materialist, în cazul familiilor constituite în vederea

Atingerii unui anumit scop, ţel, obiective formale. În aceste familii “materialiste” eficienta acţiunilor şi scopul comun al membrilor, este mai presus de sentimente de simpatie şi afectivitate.

           Coeziunea grupului familial se naşte şi se formează din relaţiile preferenţial pozitive dintre membrii săi şi de o serie de factori:

- Vârsta membrilor familiali;

- Numărul lor (un număr mic de 4-6 membrii poate determina 
o unitate mai mare a familiei);

- Trăsăturile temperamentale şi ideologia lor;

- Motivaţia familială, care uneşte membrii “echipei” într-un 
scop comun;

- Structura familiei, dată de ocupaţia membrilor şi modul lor de organizare sau de ierarhizare în cadrul grupului familial;

           Aceasta coeziune poate împărţi grupul său “echipa” familială în trei categorii: omogen, caracterial şi gomfotern (grup unit la “potriveala” fizică, psihică, fiziologică).

          Realizarea coeziunii familiale este un proces continuu de modelare socială, care necesită acordarea tendinţelor şi intenţiilor individuale ale membrilor, la cerinţele mediului înconjurător (şcoală, servici, religie,etc.) şi contopirea acestora într-o atmosferă colectivă afectivă.

          Relaţiile în cadrul grupului familial depind şi de structură “eului”, iar comportamentele indivizilor depind de modul cum îşi exprimă stările ego-ului, care pot fi de “părinte”, de “adult” sau “tânăr rebel” şi de “copil”.

          Atitudinile “părinteşti” pot fi “normative” (critice, moralizatoare, exigent, scrupuloase, păstrătoare ale tradiţiilor familial, pedante etc.) sau “grijulii” (ce oferă afecţiune, protective, sprijin, îngăduinţă).

          “Adultul” este realist, obiectiv, şi se adaptează permanent situaţiilor.

          “Copilul” este uşor naiv, spontan, rebel (opozitiv, arogant, agresiv) şi exprima starea psihică a copilărie, în care comunicarea are loc verbal (adult<->adult) sau uneori şi ne verbalizata (părinte<->copil).

          Adaptarea familiei la cerinţele societăţii şi socio motricitatea membrilor săi depinde de:

- Lucrul în echipă;

- Lucrul pentru grupul familial;

- Cooperarea pentru organizarea acţiunilor;

- Întrajutorarea membrilor sau parteneriatul cu alţii membrii din afara familiei;

- Respectarea regulilor familial şi al normelor sociale;

- Primirea, acceptarea şi asumarea responsabilităţilor;

- Autoevaluarea permanentă a membrilor grupului familial;

- Evaluarea partenerilor sociali cu care familia intra în contact;

- Evaluarea pericolelor sociale şi a adversarilor/duşmanilor/opozanţilor familiali;

- Decelarea părţilor bune şi identificare slăbiciunilor adversarilor sau pericolelor sistemului social;

- Adaptarea permanenţă la “situaţiile de joc”, la regulile societăţii şi utilizarea caracteristicilor adversarului, sau a structurii fenomenelor pentru a învinge toate greutăţile vieţii.

           Conducerea grupului familial este realizată de către liderul echipei sau de către capul de familie,

Care are următoarele funcţii sau atribuţii, după cum ar fi: prevederea, organizarea, coordonarea-comanda şi controlul. Prevederea se referă la desfăşurarea evenimentelor viitoare, organizarea se referă la eficienta, comanda-conducerea la funcţia de echilibrare şi valorizare, iar controlul se referă la verificarea rezultatelor.

          Stilurile de conducere în grupurile mici sunt axate pe trei direcţii, care privesc climatul şi relaţiile dintre membrii grupului, eficientă şi satisfacţia activităţilor consecutive, caracterizate prin situaţiile următoare:

A). Climat şi stil de conducere autoritară;

B). Conducere democratic;

C). Situaţia liberă, nedirijata.

          De aici s-a stabilit la tipologia conducătorilor de grupuri: autoritari, democraţi şi “laissez-faire” sau nedirectivi.

          În cadrul grupului familial condus în mod autoritar, legătura dintre membrii familiei este slabă, faţă de liderul familiei, membrii familiei pot manifesta atitudini de neacceptare, de agresivitate, cu toate că sub presiune, intensitatea muncii poate fi mare, eficienta, dar membrii săi nu manifestă relaţii mutual;

          În cadrul grupului familial condus im mod democratic, se dezvoltă o bună coeziune şi unitate de grup, dar în organizarea activităţilor se consuma mult timp până să se ajungă la un consens de idei, dar munca familială este plăcută, dar nu prea intense;

          În grupul familial condus “laissez-faire”, nedirectiv, NU se stabileşte o bună coeziune, adesea membrii grupului se plâng ca NU sunt organizaţi eficient, că fiecare este pentru el, şi că activitatea este de cele mai multe ori neeficienta.

          De aceea liderii familiali (părinţii), pot fi autoritari şi agresivi, autoritari şi binevoitori, lideri consultativi şi participative. Tipurile negative de lideri familiali sunt:

- Cel care insultă – şi de departe este neacceptat de membrii familiei;

- Cel care strigă şi răcneşte mereu - ce crede că succesul familial al conducerii eficiente sta în numărul decibelilor săi;

- Cel care pedepseşte şi ai face pe membrii familiei să se simtă mereu vinovaţi de insuccesele lor;

- “gâtuitorul” – care este prea îngăduitor la sarcini, dar când se apropie o situaţie critică, este sufocant cu cerinţele sale impuse deodată;

- “instabilul”. - Fricosul sau temătorul, care îşi pierde sângele rece în perioadele grele ale vieţii sociale;

- “generalul Custer” - a cărui strategie de acţiune Nu se schimbă niciodată, indiferent de situaţii;

- “eroul” - care se grăbeşte să-I felicite pe toţi câştigători, pentru că toată lumea să afle că el este liderul;

- “scientistul”. - Care se pregăteşte psihic “în faţa oglinzii” pe el, dar şi pe alţii pentru aplicarea planurilor de luptă, şi aprinde ţigara de la ţigară;

- Alte tipuri de lideri familiali mai sunt temnicerul, pisălogul, mormăitorul, superstiţiosul, gură-mare, prietenul la toartă şi bastonul alb (care nu ştie nimic din ce se petrece lângă el!).

           Factorii care asigură atingerea obiectivelor familial sunt:

- Competivitatea; disciplină; relaţiile utilitare, comunicarea formală, rigiditatea rolurilor familial, comunicarea formală în cadrul grupului, deciziile luate pe vertical, autoritatea şi ierarhia familială etc.

           Factorii care menţin coeziunea de grup şi unitatea familială sunt:

- Colaborarea, participarea spontană, relaţiile bune afective, comunicarea spontană şi continuă, deciziile bune luate în grup, colectivul familial şi democraţia de grup, etc.

           În general liderii familiali (părinţii) sunt clasificaţi şi după unele trăsături dominante, pe care le surprind în cadrul activităţilor desfăşurate cu copii, că:

1). “socio-emotional” - care răspândeşte linişte, calm şi empatie în rândul membrilor familiei;

2).” moralul” - care menţine entuziasmul, fairplay-ul şi spiritul activ al membrilor familiei;

3).” omul de acţiune” - care este mereu în în ofensivă şi devine iritat, supărat sau agresiv când “echipa” să familială pierde;

4).” strategul pedagog” - care da ordine la alţi, le vorbeşte membrilor familiei, propune “tactici” cu ei şi este ca un “antrenor” al familiei sale;

5).” căpitanul” - care este omul reprezentativ al familiei, el ţine steagul, “blazonul” familiei în societate, el este “vocea” familiei, şi impune prin prezenţa sa prestanta şi respectul celorlalţi membrii din familie.

          “Căpitanul” poate fi un bunic, un erou al familiei sale, un fel de “sir” al grupului, poate să se impună şi peste mai multe generaţii de urmaşi din familie, are autoritate asupra întregii “dinastii” familiale.

           Stilurile de conducere ale liderilor familiali, pot determina în mare măsură performanţele membrilor

Grupului familial, fiind vorba de conducători orientate către sarcina sau/şi către oameni.

           Avantajele şi dezavantajele celor două stiluri de conducere ale grupului familial sunt:

A). Conducerea liderilor (părinţilor) orientată spre sarcini/obiective:

Avantaje:

- Este eficientă, energia este orientate în principal către scop, sarcina, obiectiv;

- Acordă puţin timp pentru comunicarea interpersonal;

- Stabileşte repede atribuţii în situaţii bine structurate;

- Este eficientă în situaţii foarte favorabile conducerii familial parentale (sarcinile clare);

Dezavantaje:

- Poate creşte nivelul anxietăţii la unii membrii ai grupului familial;

- Sacrifica eficacitatea pentru securitatea personală a membrilor;

- Este mai puţin eficientă în situaţiile stresante în care membrii grupului familial doresc să interacţioneze;

- Poate să nu reuşească cu subordonaţii familiali de diferite vârste şi nici să satisfacă nevoia de conducere secundară a acestora;

B). Conducerea orientate către oameni:

Avantaje:

- Poate reduce supărarea în situaţiile în care sarcină a fost realizată nesatisfăcător;

- Se potriveşte cel mai bine cu oamenii instabili emoţionali;

- Se potriveşte cel mai bine în situaţiile în care membrii grupului familial au nevoie de o mână mai hotărâtă sau mai forţe în luarea unor decizii;

Dezavantaje:

- Lipsa preocupării pentru executarea cu succes a sarcinilor familial;

- Este mai eficientă în situaţiile foarte stresante;

- Poate provoca anxietate la membrii grupului familial, care sunt în mod deosebit orientaţi sau înzestraţi către sarcina, scop sau obiective.

           În general există trei teorii “native” despre instruirea oamenilor şi conducerea grupurilor:

- 1- Teoria “A” prima, susţine că prin natural or fiinţele umane sunt leneşe, comode şi de aceea oamenii, pentru a învăţa ceva sau pentru a muncii, trebuie convinşi, răsplătiţi sau pedepsiţi.

- 2-Teoria “B” a doua, susţine că oamenii învaţă şi muncesc cu plăcere, dacă ceea ce fac are un sens şi acel lucru, fenomen, ştiinţă, prezintă interes pentru ei! Oamenii Nu muncesc numai dacă sunt controlaţi, ci şi atunci când prin munca lor urmăresc obiective “strategice”, în realizarea cărora sunt angajaţi efectiv.

- 3-Teoria “C”, a treia, considera că oamenii formulează decizii şi rezolva probleme, acesta este un punctul de vedere centrat pe cercetare, pe acţiune, pe studiu individual, independent modern de instruire.

          Componentele educaţiei familiale şi şcolare se axează în general pe cele şapte tipuri de educaţie:

1. Intelectuală; 2. Morală; 3. Estetică; 4. Religioasă; 5. Tehnologică; 6. Fizică şi 7. Educaţia sexuală.

          Există şi alte domenii ale educaţiei pe care liderii grupurilor familial (părinţii) se pot axa în educarea

Propriilor copii, cum ar fi: 1. Educaţia axiologică (educaţia valorilor); 2. Educaţia interculturală; 3. Educaţia permanentă şi nonformala; 4. Educaţia integrate; 5. Educaţia deschisă “la distanţă”; 6. Educaţia copiilor supradotaţi, iar în sens rău al cuvântului putem vorbi de 7. Îndoctrinare, atunci când membrii familiei fac parte într-un clan, trib, cult religios, ordin masonic, partid politic, în care educaţia alunecă spre propaganda,

Iar anumite valori, principii pot devenii imorale, ilegale sau cel puţin controversate.

          Lista “infinită” a subiectelor care privesc educaţia copiilor şi a adolescenţilor în familie, reprezintă baza unui abecedar al instruirii formale şi non-formale a elevilor şi studenţilor în societate.

          Părinţii indiferent de domeniu şi de gradul pregătirii lor profesionale, trebuie “să înveţe” şi ei (aproape că la clasa a-I-a), cum să-şi exercite “profesiunea” dificilă de părinte acasă, în care educaţia copiilor devine un fel de “ocupaţie calificată” afectivă a acestora.

          Iată “cuprinsul” obligatoriu de predat copiilor, de către “dascălii” părinţi, pe parcursul “celor 7 ani de acasă”, cel puţin până la vârsta adolescenţei şi a maturităţii acestora.

          Primele noţiuni care trebuie însuşite de copil sunt cele de: imaginaţie, curiozitate, creativitate, politeţe, punctualitate, respect, responsabilitate, disciplina. Apoi vin noţiunile de autonomie, efort, exemplu personal,

De timp liber şi chiar de reeducare sau de orientare profesională, pe baza unor talente sau vocaţii lăuntrice dezvoltate anterior la copil şi a propriilor sale aspiraţii, care trebuie să fie conforme cu realitatea.

          Noţiuni precum, voinţa, talentul, chibzuinţă, succesul personal, recompense, meritul şi autoritatea izvorâte din acestea trebuie puse pe primul plan al factorilor educativi şcolari, în care efortul personal şi sacrificiul intelectual sau sub alte forme, trebuie să devină mai uşor de suportat.

          Combaterea lenei, a egoismului, a minciunii, a furtului, a violenţei, a plictiselii, a singurătăţii, a anturajelor bolnăvicioase, a viciilor şi a insucceselor şcolare, de orice fel, trebuie să devină o prioritate în educaţia şi formarea copiilor de către părinţi.

          Distracţia, jocul, timpul liber, trebuie şi ele privite ca o modalitate de recompensă după muncă intelectuală, fizică şi şcolară a copiilor, o modalitate de evitarea a fenomenului de suprasolicitare a lor la vârste fragile şi a modalitate de educaţie nonformală a caracterului lor, sau a inteligenţei emoţionale a elevilor, lucru care va favoriza mai târziu, orientarea şcolară profesională bună a acestora în societate.

          Succesul si insuccesul scolar,depind de numeroşi factori :

- factori social-obiectivi (factori externi);

- factori ce ţin de structura individului(factori interni) ;

           Factorii social-obiectivi externi sunt :

a).Mediul social-cultural - creează oportunităţi ale realizării umane prin şcoală ;

Mediul social-cultural deteriorat  - cauzele generate de organizarea şcolară, programe încărcate, orare incorect intocmite, lipsa de pregătire şi experienţă a profesorilor, lipsa lor de tact, rutina, dezinteresul, defectele caracteriale şi temperamentale, erorile de evaluare. Derutează în activitatea de învăţare neinţelegerile dintre profesori, conducerea incompetentă a clasei şi a şcolii,

deficienţele activităţii de predare,erorile de evaluare,nedreptăţirea frecventă prin notare şi excesele de severitate,etc.

b).Mediul familial -  pregăteşte şi intreţine spiritul de respect pentru şcoală, pregateste şi întretine efortul de invăţare. Mediul familial se refera la :condiţiile precare de viata,atitudinea indiferentă, neglijentă sau ostilă a părinţilor faţă de şcoală,atmosfera incordată de neinţele­geri şi conflicte,poziţia defavorabilă între fraţi,evenimentele stresante in viata de familie (boală, divorţ, conflicte)etc.

c).Grupul extrafamilial, de prieteni, cu aspiraţii prosociale, proşcolare - influenţează aspiratiile şcolare şi profesionale.Grupul extrafamilial se refera la mediul prietenilor ostili şcolii si cei care influenţează negativ atitudinile elevului faţă de obligaţiile şcolare.

          Factori interni,ce tin de structura obiectivului :

1.Starea generală de sanatate - condiţionează biologic reuşita în invăţare.

Starea generală de sanatate se refera la bolile acute şi cronice, perioadele de convalescenţă, intrerup ritmul invăţării,deficienţele intelectuale, aptitudinale, influenteaza insuccesul si esecul scolar.

2.Capacităţile intelectuale (perceptive, de memorie, gândire şi imaginaţie) şi abilitatile(deprinderi, aptitudini) -  determină in cea mai mare măsură înalta performanţă şcolară.

Activitatea de asigurare a succesului şcolar este extrem de complexă. În realizarea ei este necesară o coordonare eficientă a tuturor factorilor educaţionali,în care şcoala şi familia deţin prioritatea.

          Exista o multitudine factori educationali, care contribuie la realizarea sucesului scolar,noi amintindu-i doar pe cei interni si externi.

           Factorii interni sunt: inteligenta,emotivitatea,temperamental,caracterul,personalitatea,interesul

motivatia,ereditatea,comunicarea,dezvoltarea fizica armonioasa,sanatatea,folosirea timpului liber,

rezistenta la stres,oboseala si frig etc.

           Factorii externi sunt:familia,societatea civila,anturajul,religia,etnia,comunitatea locala si primaria,economia,factorii politici,nivelul clasei,competitia,cultura organizationala a scolii,stilul didactic alprofesorului,personalitatea sa,caile de comunicare,sursele de informare(tv,radio,web tc),sportul si natura,resursele scolii,gradul de siguranta in scoala,orientarea profesionala etc.

          Toti acesti factori pot fi grupati in patru mari capitole: educatie, mediu, familie si ereditate.

          Pentru ca şcoala să-şi îndeplinească menirea ei educationala si formatoare,trebuie să fie slujită de oameni cu o temeinică pregătire ştiinţifică şi psiho-pedagogică,sau dornici să aplice în practică cunoştinţele lor profesionale,invatate in facultate si cu diversi formatori.

          Realizarea instruirii copiilor urmărește obţinerea rezultatelor stabilite şi măsurabile prin desfăşurarea activităţilor educative de către specialiştii din invatamint si din familie, sau de catre firmele furnizorului de servicii de formare profesionala si de specialitate (clubul copiilor,asociatiile sportive etc).

          Nu există o reţetă sigurapentru obţinerea succesului şcolar.

          Fiecare elev trebuie să îşi dezvolte un stil propriu de învăţare, să se implice în procesul educaţional, să aibă un rol activ în propriul mod de învăţare.

          Ponderea factorilor intelectuali în succesul şcolar îl reprezintă doar 50%, restul de 50% fiind factori non-intelectuali de personalitate(adica:puterea de muncă, rezistenţa la efort, ritmul de muncă, starea emoţională, etc.) precum şi condiţiile de organizare a timpului,conditiile mediului,natura si felul  materialului de invatat, a condiţiilor de reamintire, automotivarea, cunoaşterea şi exploatarea stilului de învăţare predominant.

          Cinci reguli de aur ale succesului în școală sunt:

1. O școală sigură trebuie să fie obiectivul și preocuparea tuturor.

2. Manifestați transparență în comunicarea incidentelor.

3. Preocupați-vă de instruirea, profesionalizarea și perfecționarea profesorilor școlii.

4. Fiți un bun exemplu, prin propriul comportament.

5. Elaborați un plan de siguranță școlară integrat și asigurați-vă că aveți contribuții de la toți partenerii la viața școlii.

           Pentru realizarea sau optimizarea succesului scolar si prevenirea insuccesului, sunt propuse urmatoarele actiuni, masuri sau activitati:

a).Acţiuni ptr elevi:

– Întâlniri între elevi de clase, niveluri diferite în vederea împărtăşirii din experienţa privind modalităţile şi condiţiile de învăţare în familie (trimestrial);

– Realizarea unui program de consultanţă cu elevii ce dovedesc lacune în cunoaştere (săptămânal);

– Dezbateri pe tema „Succesul şcolar asigură reuşita în viaţă?” (trimestrial).

-  Constituirea de echipe suport pentru învăţare şi comportament,dintre cei mai buni elevi;

b).Actiunile individuale ale elevului:

-Poţi învăţa să f ii o persoană de success încă de pe băncile şcolii! Cultiva-ti calitatile personale!

(antrenează-ţi puterea de muncă, rezistenţa la efort, perseverenţa, hotărârea, puterea de a rezista factorilor perturbatori);

-Organizează-ţi timpul! (învaţă dimineaţa sau după-masă, când te simţi mai bine, când crezi tu că reţii mai uşor; împarte materialul de învăţat în fragmente şi intervale de timp, oferă-ţi o pauză de 10- 15 minute pentru relaxare între diverse discipline; stabileşte-ţi un anumit interval de timp de studiu şi un anumit ritm de lucru cu care te simţi confortabil, fă-ţi un program zilnic!)

-Organizează-ţi mediul de lucru! (alegeţi o cameră curată, aerisită, în care să te simţi bine, evită factorii care îţi pot distrage atenţia- televizor, telefon, calculator, alte persoane etc, nu învăţa în poziţia culcat- rişti să te ia somnul- ci întotdeauna aşezat la un birou)

-Organizează-ţi materialul de învăţat! (împarte textul de învăţat pe fragmente, foloseşte scheme, asociază cu elemente învăţate anterior, fă rezumate, desprinde ideile principale, foloseşte culorile pentru a reţine mai uşor)

-Uşurează-ţi reamintirea! (învaţă relaxat, foloseşte repere care să te ajute să îţi reaminteşti informaţia învăţată atunci când ai nevoie de ea)

-Automotivează-te! (crează-ţi o stare de entuziasm, de receptivitate maximă, de plăcere a studiului, de a simţi învăţarea ca pe un proces natural, fascinant- te ajută să nu oboseşti şi să te implici mai mult; oferă-ţi mici recompense la sfârşitul studiului- o prăjitură preferată, audiază o melodie care-ţi place, vizionează un film pe care l-ai dorit).

c).Acţiuni pentru părinţi:

– Iniţierea unui curs de educaţie a părinţilor cu copii-problemă (trimestrial);

– Oferirea unui plus de competenţă psiho-pedagogică prin consiliere permanentă în cadrul Cabinetului interşcolar de asistenţă psiho-pedagogică (permanent);

– Întâlniri cu medici şi psihiatri pe tema: „Modificări fizice şi psihice în viaţa copilului” (trimestrial);

– Dezbateri în colectivele de părinţi pe clase cu tema „Familia – o instituţie cu rol fundamental în viaţa copilului”.

d).Masuri concrete prin care părinţii,se pot implica în educaţia copiilor lor:

1.Acasă parintele trebuie sa faca urmatoarele:

-sa citeasca copilului sau diverse lecturi specifice virstei acestuia;

-sa discute cu copilul cărţile şi poveştile pe care i le-a citiţi;

-ajuta pe copil să îşi organizeze timpul liber;

-limiteaza privitul la televizor în serile din cursul săptămânii;

-discuta în fiecare zi cu copilul despre ceea ce s-a întâmplat la şcoală;

-părintele poate astfel să îl ajute în activitățile școlare;

-verifica permanent temele de casă ale copilului,în fiecare seară;.

-trezeste interesul copilului pentru lectura,desen si sport,prin actiuni sustinute;

-lasa in camera copilului carti educative pentru ca el sa le poata rasfoii si singur;

-creaza un colt de lectura in camera copilului,cu un raft de carti si un fotoliu confortabil;

-locul in care el va face temele trebuie sa fie curat, aerisit, ordonat, fara niciun fel de surse de zgomot (tv, radio, discutii din casa, zgomot facut de frati mai mici etc).

-verifica anturajul de prieteni ai copiluluilor si programul activitatilor extra-scolare;

-stabileste ca prioritatea in activitatile zilnice sa o aiba temele de la scoala, nu joaca, nu calculatorul, si dupa aceasta,alte activitati extrascolare (sport, pictura sau muzica etc);

-respecta timpul de studiu al copilului si nu-i traseaza alte treburi casnice in aceasta perioada;

-este atent la semnele de oboseala al copilului,la starea sa de sanatate si nu il forteaza in activitati;

-incurajeaza copilul de cite ori are posibilitatea,pentru a dobindi noi abilitati;

-aplica metoda pedepselor morale si nu fizice,in mod constructiv,drept si moderat;

-comunica cu copilul despre ceea ce acestuia i se pare interesant sau ingrijorator,in ceea ce vede la gradinita,la scoala,la televizor,in familie,in cercul de prieteni ai acestuia si in societate;

-desfasoara activitati ludice,se joaca cu acesta,merge in excursii,in vizite la muzee,teatru,gradina zoo face sport cu copilul de ori de cite ori are posibilitatea,pentru a dezvolta bagajul cultural al acestuia;

-incurajeaza spiritul de competitive al elevului,pentru a concura la toate olipiadele si concursurile

scolare sau extra-scolare,ca o premiza a antrenamentului sau pentru un viitor job sau facultate;

-incurajeaza exprimarea libera a copilului in temeiul valorilor morale si se preocupa de purtarea

frumoasa a acestuia in familie,la scoala si societate,invatindu-l codul bunelor maniere;

-este atent permanent la purtarea personala proprie in cadrul familiei si in societate,deoarece copilul

invata singur prin modelare, prin imitarea persoanelor alaturi de care a crescut;

-corecteaza permanent influentele negative si “apucaturile” copilului,facind trimitere la politete,la cuvintul frumos si urit,fara a folosi intrebarea: “Asa te-a invatat pe tine la scoala?”,deoarece scoala nu te invata un lucru rau si daunator, inlocuind expresia cu: ”Asa te-au invatat pe tine parintii?”;

-este atent la faptul ca Succesul scolar Nu se bazeaza numai pe disciplina,ci si pe cunoastere,de aceea

inoculeaza in gindirea copilului,dorinta de cunoastere,studiul individual sau lectura de  placere;

-da exemple positive permanent copilului,aratindu-i ca exista tineri care devin harnici si studiosi singuri ,care nu au astfel de exemple bune acasa la ei,si caretotusi,prin acest comportament, cauta

sa „fuga“ de modelul de comportament din casa lor si sa se diferentieze de ce li se ofera in climatul educational in care au crescut,tinzind spre a ajunge valori positive ale umanitatii;

-trimite copilul sa participe la slujbele religioase de la biserica,pentru a invata morala crestina;

-il invata pe copil cu responsabilitatile si munca,trasindu-i usoare treburi casnice,in timpul sau liber;

-Nu inoculeaza ideea ca scoala este o sperietoare in capul copilului,nu formuleaza expresii de genul:

„lasa ca vezi tu ce patesti atunci cand vei fi la scoala“ sau ca „pun aia disciplina pe tine cand ajungi la scoala“,deoarece scoala nu este loc de pedeapsa si disciplinare,iar disciplina trebuie vazuta ca un mod de organizare eficienta si de a-ti atinge obiectivele;

-Nu vorbeste depreceativ la adresa valorilor scolii sau la adresa cadrelor didactice care predau in unitatea de invatamint in care si-a inscris copilul,deoarece exista pericolul ca elevul sa respinga

ideea de scoala,de invatatura si de teme pentru acasa;

Studiile arata ca acei copii ai caror parinti sunt implicati profund in educatia copilului lor au performante mai bune la scoala fata de copiii lasati sa se descurce singuri, pe cont propriu.

 Implicarea parintilor in educatia copilului este un important indicator al succesului scolar,mai puternic decat cultura generala, nivelul socio-economic al familiei sau alte capacitati ale copilului.

2. La şcoală parintele trebuie sa:

-Sa se intilneasca cu învăţătoarea pentru a discuta despre cum şi când este nevoie de ajutorul sau, în funcţie de interesele pe care le aveţi,si de succesul copilului la scoala;

-Sa se ofere voluntar,de cite ori are posibilitatea,in interesul personal al copilului si al scolii;

Astfel părinţii pot:

-să ajute în sala de curs,

-să desfăşoare activităţi individuale cu copiii (de ex., să citească),

-să ajute copiii cu nevoi educaţionale speciale,

-să ajute desfăşurarea activităţilor în diferite laboratoare (informatică, ştiinţe, ateliere de teatru sau alte arte),

-să însoţească elevii în excursii,

-să antreneze echipele de sport ale şcolii,

-să vorbească elevilor despre cariera lor sau despre experienţele profesionale,

-să ajute la scrierea unor articole despre şcoală.

Toate aceste activităţi reprezintă o oportunitate pentru părinţi de a interacţiona cu personalul şcolii ,de a comunica constructiv cu ceilalţi părinţisi  de a creea un context adecvat pentru discutarea unor probleme delicate, servind ca model de comportament responsabil.

interesul pentru lectură. Un astfel de interes poate fi cultivat prin acțiuni susținute, încă de la vârste fragede ale copilului, când părintele îi poate citi cu voce tare.

          Masurile de combatere ale  ~ absenteismului scolar ~ sunt:

1. Incheierea de convenţii/acorduri (cu părinţii, sistemele-suport, actori interesaţi atraşi din societatea civilă,cooperare cu O.N.G.-urile,politie,asistenta sociala etc.);

2. Mentinerea unei bune comunicari (cu elevii, părinţii, alţi actori interesaţi atraşi,chiar si din media);  cooperare (cu elevii, părinţii, alţi parteneri etc.);

3. Initierea de tactici abile de creştere a interesului şi participării elevilor, la activităţile curriculare şi extracurriculare ale şcolii pentru copii,şi ori de câte ori este posibil, a părinţilor acestora);

4. Implementarea unor sisteme de recompensare pentru elevii buni /de sancţiune pentru cei rai;

5.Redactarea unei ”Scrisori pentru părinţi” în care sunt enumerate aşteptările şcolii la adresa lor si a elevilor ce doresc sa fregventeze scoala respectiva;

7. Intalniri dese cu părinţii elevilor,in care se va retransmite mesajul că şcoala acordă o deosebită atenţie prezenţei la şi va pune accent pe cei doi “P”:- participare şi performanţă !

8. Discuţii libere cu elevii despre aşteptările lor legate de şcoală, despre cum ar dori să arate clasa şi sis cola,sau care sunt dorinţele lor legate de atmosfera în care s-ar simţi bine şi şi-ar dori să înveţe;

9. Distribuirea de chestionare pe tema absenteismului şi ai factorilor declanşatori ai acestora în rândul elevilor, sub protecţia anonimatului din care aceştia pot bifa răspunsul care le justifică (posibila) înclinaţie spre a lipsi de la şcoală (nu-mi plac lecţiile, nu mi-am făcut tema, mă plictisesc la şcoală, sunt hărţuit, nu-mi place profesorul, profesorii îmi fac mereu reproşuri, am lucruri mai bune de făcut etc.);

10.Initierea de campanii proactive de consolidare a prezenţei la scoala şi menţinerii unei rate cât mai scăzute a absenteismului;

11.Stabilirea de măsuri proactive pentru prevenirea absenteismului şi creşterea ratei de prezenţă la şcoală,pentru care se atrage colaborarea elevilor din clasă, şcoală si societate etc.

12.Se va conveni asupra unui sistem de verificare inopinată a absentelor şi comunicat la nivelul şcolii, iar acolo unde este posibil se va recurge la înregistrarea electronică a absenţelor.

13.Se iau masuri ca documentele scolare (catalogul),sa ramina tot timpul la indemina profesorului care preda in clasa respective;

14.Se formeaza bune legături de cooperare cu comunitatea, în special cu patronii de la magazine, patiserii, baruri ,discoteci etc. din zonă,pentru a monitoriza elevii “chiulangii”,care fug de la ore;

15.Lansarea unui concurs pe tema recordului de prezenţă la ore la nivelul şcolii, ori a claselor din acelaşi an şcolar,in care toţi elevii pot participa şi că pot primi un certificat de recunoaştere a meritelor;

16.Crearea unui ”Club select al celor prezenti 100% la ore”,în care elevii pot beneficia de ”servicii speciale”(de exemplu, ei pot fi membrii unui consiliu consultativ al şcolii, format din profesori, părinţi, membrii ai comunităţii şi pot face sugestii pentru îmbunătăţirea comfortului în şcoală, oferindu-şi opinia asupra posibililor factori care încurajează/descurajează prezenţa la şcoală etc.)

17.Implementarea la nivelul scolii a unui sistem de recompense pentru elevii buni,de exemplu:

-organizarea o ”petrecere” a clasei/şcolii cu diverse locaţii, conform intereselor elevilor. Invitaţi părinţii să participle ca supraveghetori: concurs de dans cu premii simbolice, concursuri sportive, concurs de graffiti, karaoke etc.

-elevii cu cele mai bune rezultate la învăţare şi disciplină vor avea ocazia să prezinte ei o ”lecţie model” cu colegii lor, pe un subiect care-i interesează în mod deosebit.

-elevii cu cele mai bune rezultate vor putea formula ei tema pentru acasă.

-pe adresa elevilor cu cele mai bune rezultate din clasă va fi expediată o carte poştală adresată părinţilor, în care profesorii îi vor informa,pentru ce anume este admirat copilul lor de ei etc.

            Fiecare şcoală îşi formează propria echipă de suport pentru învăţare şi comportament,incepând cu profesioniştii din şcoală care fac un inventar al celor mai urgente probleme cu care se confruntă elevii din şcoală. Apoi ei, decid ce tip de expertiză este necesară, ori care sunt instituţiile ce trebuie să asigure suportul în cazul acestor probleme.

           Scoala va negocia cu aceste instituţii care pot să ofere expertiza necesară şi să le invite să se alăture şi să participle în echipa de suport pentru învăţare şi comportament. După aceea, echipa îşi începe activitatea discutând despre procedurile de lucru.

Pentru fiecare dintre profesionştii echipei suport de învăţare şi comportament se realizează unprofil al rolului ori sarcinii in conformitate cu sarcinile şi îndatoririle curente.

           Se realizează o listă cu ce anume pot ei contribui în cadrul echipei, pentru a acorda asistenţă elevilor, pentru a oferi susţinere părinţilor şi suport in şcoală.

          Participanţii acestor echipe de suport pentru învăţare şi comportament scolar de succes sunt:

1.dirigintele;2.consilierul elevilor;3.coordonatorul asistenţei sociale;4.medicul şi/sau asistenta medicala a şcolii;5.psihologul şcolii;6.ofiţerul din cadrul poliţiei de proximitate;7.asistentul social;

8.expertul în necesităţile speciale de educaţie (mentor,formator,metodist etc);9.(orto)pedagogul;

10.expertul de la protecţia copilului si a familiei;11.expertul în sănătate mentală si din organizaţiile antidrog (prevenire şi asistenţă pentru combaterea dependenţei);12.ofiţerul pentru absenţe(Olanda).

           Echipele suport pentru învățare și comportament în școli, se concentrează pe abandonul şcolar şi violenţa şcolară prin oferirea de suport rapid şi ajutor pentru adolescenţi şi familiile acestora care se află în această situaţie de risc.

          Concluzionând, părinţii copiilor sunt obligaţi de către viaţa şi mediul social, legal şi normativ să se implice activ în educaţia permanentă a elevilor ce aparţin familiilor acestora, dacă doresc să-şi vadă visele împlinite măcar prin activităţile copiilor lor şi pentru că aceştia să nu suporte mereu reproşurile lor tardive.

          Orice ne implicare, delăsare sau greşeală în formarea copiilor se va regăsi în eşecul vieţii acestora şi în multitudinea de neîmpliniri sau de nerealizări profesionale, pe care le pot avea, dublate de remuşcările conştiinţei în fata Divinităţii sau de asumarea ruşinii publice, în cazul în care proprii lor copii, vor săvârşi fapte reprobabile sau acţiuni ilegale, răsplătite cu sancţiunile penale corespondente.

                                                  Autor:  Mentor-Formator prof. Mamciuc Augustin-Viorel

  

Bibliografie:

1. “Psihologia sportului de performanţă”, autor Mihai Epuran, editura Fest 2008, Bucureşti;

2. “Pedagogie”, autor Constantin Cucoş, editura Colegium Polirom, 2006, Iaşi;

3.” Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară”, autori: Elena Joita şi Vali Ilie, Mihaela Vlad, Ecaterina

Frasineanu, editura Arves ISBN:973-7958-03-9, e-mail: Editura_Arves@k.ro, România;

4.” Abecedarul părinţilor”, autor Mihai Stoian, editura: Didactică şi Pedagogică-Bucureşti, 1972.

5. “Proiect de interventie care sa imbunatateasca succesul scolar”, autor prof. Mamciuc Augustin-Viorel, realizat la data de: 14.06.2013.