duminică, 6 mai 2018

Binecuvântarea Familiei



Deviza Ordinului: "Onoare, Lupta, Rugăciune, Munca şi Studiu."
Slogan: "Nu exista izbânda, decât cu ajutorul lui Dumnezeu!" 

                                BINECUVÂNTAREA FAMILIEI

INDICAŢII PRELIMINARE:

Ori de câte ori o familie creştină cere binecuvântare, e bine ca ea să fie acordată, pentru ca între membrii familiei să fie promovată viaţa creştină. Binecuvântarea familiei de aici, poate avea loc în afara celebrării Liturghiei. Rânduiala dată, poate fi împlinită atât de un preot, de un diacon şi chiar de un laic. Când e vorba de un laic s-a folosit aici ritualul prevăzut special, astfel încât celebrarea să fie adaptată specificului locului şi a membrilor familiei.

ÎNCEPUTUL RITUALULUI:

1. După ce s-a adunat familia, slujitorul laic spune:
În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh.
Toţi îşi fac semnul crucii şi răspund:
Amin.

2. Apoi, slujitorul, care este laic, îi salută pe cei prezenţi, spunând:
Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu noi toţi.
Toţi răspund: Amin.

3. Slujitorul îi pregăteşte pe cei de faţă pentru primirea binecuvântării, cu aceste cuvinte:

Preaiubiţilor, familia, care prin Sacramentul Căsătoriei a primit harul lui Cristos şi înnoirea vieţii, are o importanţă deosebită şi pentru Biserică şi pentru societatea civilă, întrucât ea este celula ei primară.
Prin această celebrare invocăm binecuvântarea Domnului, pentru ca membrii familiei uniţi între ei, să colaboreze necontenit cu harul şi să fie vestitori ai credinţei, în diferitele împrejurări ale vieţii.
Susţinuţi de ajutorul lui Dumnezeu, vă veţi împlini misiunea, conformându-vă întreaga viaţă cu Evanghelia, ca să fiţi în faţa lumii, mărturie adusă lui Cristos.

4. CITIREA CUVÂNTULUI DOMNULUI

Apoi unul din cei prezenti sau slujitorul citeşte textul din Sfânta Scriptură, ales dintre cele propuse mai jos.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni.
1Cor 12,12-14 «Suntem un singur trup».   
                                                   
Magii cu daruri la familia lui Iisus.
Fraţilor, să facem o comparaţie: trupul nostru formează un tot, deşi are multe mădulare, iar toate mădularele, deşi sunt multe, nu formează decât un singur trup. Tot aşa şi Cristos. Toţi: iudei sau păgâni, sclavi sau oameni liberi, am fost botezaţi într‑un singur Duh, ca să formăm un singur trup, şi acelaşi Duh a potolit setea tuturor. Trupul omului este alcătuit din mai multe mădulare, nu din unul singur.

sau:

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni.

 Ef 4,1-6 «Să ne îngăduim unii pe alţii în dragoste» 

Fraţilor, eu cel întemniţat pentru Domnul, vă rog să urmaţi cum se cuvine chemarea pe care aţi primit‑o de la Dumnezeu; fiţi smeriţi, blânzi, răbdători, îngăduiţi‑vă cu iubire unii pe alţii, străduiţi‑vă să păstraţi unitatea Duhului prin legătura păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum una este speranţa pe care aţi primit‑o: aceea a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur Botez, un singur Dumnezeu, Tată al tuturor, care domneşte peste toate, lucrează prin toţi şi este prezent în noi toţi.

sau:
Rom 12,4-16 «Iubiţi-vă unii pe alţii cu iubire frăţească «
1Cor 12,31b – 13,7 «Dragostea toate le îndură, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă«
sau:

Lectură din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca (24,28)

"Când s-au apropiat de satul spre care mergeau, Emaus, el s-a făcut că merge mai departe. Dar ei i-au spus: «Rămâi cu noi, căci este seară şi ziua este spre sfârşite». Iar el a intrat şi a rămas la ei".
      CuvântulDomnului.
R. Laudă ţie, Cristoase.

5. După caz, se poate recita sau cânta un psalm responsorial sau alt cântec potrivit.
Ps 99(100), 2-5.
      PSAMUL 99
1. Strigati Domnului tot pamantul, slujiti Domnului cu veselie, intrati inaintea Lui cu bucurie.
2. Cunoasteti ca Domnul, El este Dumnezeul nostru; El ne-a facut pe noi si nu noi.
3. Iar noi, poporul Lui si oile pasunii Lui. Intrati pe portile Lui cu lauda si in curtile Lui cu cantari laudati-L pe El.
4. Cantati numele Lui, ca bun este Domnul; in veac este mila Lui si din neam in neam adevarul Lui.

R. (3c) Noi suntem poporul său şi oile păşunii sale.

Ps 127(128), 1-2.4-6a.
    PSAMUL 127
1. Fericiti toti cei ce se tem de Domnul, care umbla in caile Lui.
2. Rodul muncii mainilor tale vei manca. Fericit esti; bine-ti va fi !
3. Femeia ta ca o vie roditoare in laturile casei tale; fiii tai ca niste vlastare tinere de maslin, imprejurul mesei tale.
4. Iata, asa se va binecuvanta omul,cel ce se teme de Domnul.
5. Te va binecuvanata Domnul din Sion si vei vedea bunatatile Ierusalimului in toate zilele vietii tale.
6. Si vei vedea pe fiii fiilor tai. Pace peste Israel !

R. (cf. 1) Fericiţi sunt toţi aceia care se tem de Domnul.

Ps 148, 1-2.3-4.12-13.
    PSALMUL 148
1. Laudati-L pe Domnul din ceruri, laudati-L pe El in cele inalte.
2. Laudati-L pe El toti ingerii Lui, laudati-L pe El toate puterile Lui.
3. Laudati-L pe El soarele si luna, laudati-L pe El toate stelele si lumina.
4. Laudati-L pe El cerurile cerurilor si apa cea mai presus de ceruri,
5. Sa laude numele Domnului, ca El a zis si s-au facut, El a poruncit si s-au zidit.
6. Pusu-le-a pe ele in veac si in veacul veacului. Porunca a pus si nu o vor trece.
7. Laudati pe El toti cei de pe pamant; balaurii si toate adancurile;
8. Focul, grindina, zapada, gheata, viforul, toate indepliniti cuvantul Lui;
9. Muntii si toate dealurile, pomii cei roditori si toti cedrii;
10. Fiarele si toate animalele cele ce se tarasc si pasarile cele zburatoare.
11. Imparatii pamantului si toate popoarele, capeteniile si toti judecatorii pamantului.
12. Tinerii si fecioarele, batranii cu tinerii
13. Sa laude numele Domnului, ca numai numele Lui s-a inaltat. Lauda Lui pe pamant si in cer.
14. Si va inalta puterea poporului Lui. Cantare tuturor cuviosilor Lui, fiilor lui Israel, poporului ce se apropie de El.

R. (13a) Să lăudăm numele Domnului.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ

6. Urmează rugăciunea universală. Slujitorul îi poate invita pe toţi cei prezenţi, prin cuvintele acestea să cânte sau să recite Rugăciunea Domnului:

Îndemnaţi de porunca Mântuitorului şi povăţuiţi de învăţătura sa dumnezeiască, îndrăznim a spune:   
Toţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri… sfinţească-se numele tău; vie împărăţia ta; facă-se voia ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău. Amin.+

7. Slujitorul laic sau preotul poate alege doua din invocaţiile propuse mai jos( A.sau B.), pe acelea care par mai potrivite, care se referă la împrejurările specifice ale familiei.
     Varianta A, pentru slujitorul laic:

+ Cristos Domnul, Cuvântul născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, sălăşluindu-se printre oameni, a binevoit să trăiască într-o familie şi să o copleşească de binecuvântări cereşti; să-l rugăm cu umilinţă să ocrotească această familie cu bunătate şi să-i spunem:
R. Păstrează, Doamne, familia noastră în pacea ta!
- Tu, supunându-te Mariei şi lui Iosif, ai consfinţit viaţa de familie; sfinţeşte şi această familie cu prezenţa Ta.
R. Păstrează, Doamne, familia noastră în pacea ta!
- Tu ai fost plin de zel în cele ce sunt ale Tatălui Tău; fă ca Dumnezeu să fie preamărit şi slujit în orice familie.
R. Păstrează, Doamne, familia noastră în pacea ta!
- În familia ta sfântă, Tu ai dat lumii un exemplu minunat de rugăciune, de iubire şi de împlinire a voinţei Tatălui; sfinţeşte cu harul Tău şi această familie şi binevoieşte a o copleşi cu darurile Tale.
R. Păstrează, Doamne, familia noastră în pacea ta!
- Tu i-ai iubit pe cei din preajma Ta şi ai fost iubit de ei; păstrează toate familiile în pace şi dragoste reciprocă.
R. Păstrează, Doamne, familia noastră în pacea ta!
Binecuvantarea Familiei - Cana Galileii.
- La Cana Galileei, Tu ai săvârşit cea dintâi minune pentru a bucura primii paşi ai unei familii, schimbând apa în vin; alină cu bunătate durerile şi temerile acestei familii şi preschimbă-le în bucurie cu iubirea Ta.
R. Păstrează, Doamne, familia noastră în pacea ta!
- Veghind asupra unităţii familiei, Tu ai zis: „Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”; păstrează-i pe aceşti soţi uniţi cu legătura puternică a dragostei Tale.
R. Păstrează, Doamne, familia noastră în pacea ta!

Sau:  Varianta B, pentru slujitorul preot &  diacon:

Pr. Fraţilor preaiubiţi, să-l rugăm pe Domnul să ocrotească pururi familia noastră.  Dumnezeule, Părinte ceresc, noi te rugăm:
- Dăruieşte fiilor Bisericii tale iubire frăţească faţă de toţii oamenii.
R.
Te rugăm, ascultă-ne!
- Dă-le părinţilor înţelepciune şi iubire ca să-şi poată creşte copiii după voinţa ta.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
- Dăruieşte mângâierea iubirii tale celor străini şi pribegi şi celor care suferă din cauza dezbinărilor din familie.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
- Fă ca toţi copiii care vin pe lume să fie aşteptaţi şi primiţi cu bucurie şi generozitate.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
- Luminează viaţa familiilor din parohia noastră cu exemplul Sfintei Familii din Nazaret.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
- Răsplăteşte, Doamne, pe părinţi cu darurile iubirii tale şi ajută-i în îndeplinirea îndatoririlor lor.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
- Primeşte în fericirea veşnică pe răposaţii familiilor noastre.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
( Tatăl nostru... Bucură-te, Marie...  Pr. Să ne rugăm:…)

RUGĂCIUNEA DE BINECUVÂNTARE

7. Apoi slujitorul laic, cu mâinile împreunate, rosteşte rugăciunea binecuvântării:

+ Te binecuvântăm Doamne, pentru că ai voit ca Fiul Tău făcut om, să trăiască într-o familie umană, ca să crească în sânul comunităţii ei, să-i cunoască grijile şi să-i guste bucuriile.
Te implorăm, aşadar Doamne, cu umilinţă, pentru această familie;
Ocroteşte-o şi apăr-o ca, întărită cu darurile Harului Tău, să se bucure de prosperitate, să sporească în armonie, şi ca o Biserică familială, să fie în lume o mărturie a Slavei Tale. Prin Iisus Cristos, Domnul nostru. R. Amin.+

sau:

+ Dumnezeule, tu ai creat poporul tău şi l-ai reînnoit cu îndurare: Tu ai voit ca familia instituită prin legământul căsătoriei să devină sacrament al lui Cristos şi al Bisericii; Te rugăm să reverşi din belşug binecuvântarea Ta asupra acestei familii adunate în numele Tău, pentru ca membrii ei uniţi într-o singură iubire, cu spirite înflăcărate şi statornici în rugăciune, să se ajute între ei, plini de grijă unii faţă de alţii; să-şi stea alături în toate nevoile şi să fie vestitori ai credinţei, prin cuvânt şi faptă. R. Amin.+
Prefacerea apei in vin.

sau:

+ Dumnezeule atotputernic, pentru rugăciunile şi iubirea Preacuratei Fecioare Maria de Cacica şi ale sfântului Iosif, ascultă cu bunătate cererile noastre şi ale acestei familii.  Ocroteşte-o şi întăreşte-o cu Harul Tău, fereşte-o de orice rău şi revarsă asupra ei tot binele şi tot Harul ceresc. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin. +

8. Dacă e cazul, slujitorul laic stropeşte familia cu apă sfinţită, fără a spune nimic.

         O rugaciunea de binecuvantare a apei  ( Slujitorul laic, cu mainile impreunate.)
- Preabunule Iisuse Cristoase, binecuvinteaza aceasta apa, cu divina  puterea Ta. Fa sa treaca in ea virtutea Sfantului Spirit, astfel ca din orice loc sau lucru sau fiinta pe care o va atinge, sa alunge departe forta dusmanilor nevazuti, fie ca este intruchipata in frica, furie, neliniste sau in umbra unor vedenii, in suferinta fizica sau psihica, in fulgere, tunete, cutremure, incendii sau calamitati provocate de furtuni. Te imploram Preamarite si Atotputernice Domn, vegheaza asupra noastra asa cum veghezi asupra eternitatii. Faca-se voita Ta Doamne.+ Amin.

( Se stropeste cu apa binecuvantata pe sine, pe slujitori si poporul, iar daca este cazul se canta una din cantarile urmatoare:

Cant.1-“ Stropeste-ma Doamne cu isop si voi fi curat, spala-ma si voi fi mai alb decat zapada.”
Cant.2-“ Voi revarsa asupra voastra apa curate si veti fi curatati de toata prihana voastra si va void a o inima noua, spune Domnul.”

+ Formula laica de binecuvantare a unui membru din familie, cu cuvintele Scripturii:
“ Domnul sa te binecuvânteze (N.) si sa te pazeasca;
Domnul sa faca sa lumineze fata Lui peste tine si sa se îndure de tine;
Domnul sa-si înalte fata Lui peste tine, si sa-ti dea Pacea.”   
                                                                                             ( NUMERI 6:24_26.)
Apoi adauga cuvintele: „În Numele Tatalui, si al Fiului, si al Duhului Sfânt. Amin.”
Doamne Isuse...Ia această binecuvântare a mea şi foloseşteo pentru slava Ta. Amin.+

Formula, e o binecuvântare rostita de marele preot Aaron, asupra vechilor israeliti; poate fi folosita de oameni de orice vârsta si pentru orice relatie.

ÎNCHEIERE

9. Apoi slujitorul încheie ritualul spunând:

Domnul Isus, care a locuit la Nazaret, împreună cu familia Sa, să rămână mereu în familia voastră, să o păzească de orice rău, iar vouă să vă dea harul să fiţi o singură inimă şi un singur suflet.

Toţi răspund: Amin.

+ Dumnezeule, care ne-ai dat un strălucit exemplu de viaţă în Sfânta Familie de la Nazaret, te rugăm dă-ne harul să trăim în familiile noastre aceleaşi virtuţi şi să fim uniţi prin aceeaşi iubire, pentru ca noi odată să gustăm răsplata veşnică în bucuria casei Tale. Prin Domnul nostru Isus Cristos.Amin.+

10. Se recomandă ca celebrarea să se încheie cu un cântec / psalm potrivit.

1. Lauda, suflete al meu, pe Domnul.
2. Lauda-voi pe Domnul in viata mea, canta-voi Dumnezeului meu cat voi trai.
3. Nu va incredeti in cei puternici, in fiii oamenilor, in care nu este izbavire.
4. Iesi-va duhul lor si se vor intoarce in pamant. In ziua aceea vor pieri toate gandurile lor.
5. Fericit cel ce are ajutor pe Dumnezeul lui Iacob, nadejdea lui, in Domnul Dumnezeul lui,
6. Cel ce a facut cerul si pamantul, marea si toate cele din ele; Cel ce pazeste adevarul in veac;
7. Cel ce face judecata celor napastuiti; Cel ce da hrana celor flamanzi. Domnul dezleaga pe cei ferecati in obezi;
8. Domnul indreapta pe cei garboviti; Domnul intelepteste orbii; Domnul iubeste pe cei drepti;
9. Domnul pazeste pe cei straini; pe orfani si pe vaduva va sprijini si calea pacatosilor o va pierde.
10. Imparati-va Domnul in veac, Dumnezeul Tau, Sioane, in neam si in neam.( Psalmul 145.)
Alilluia; Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

RUGĂCIUNE DE LAUDĂ
 
Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, Dumnezeu atotputernic, care este, care era şi care va veni;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.
Vrednic eşti Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, să primeşti lauda, gloria, cinstea şi binecuvântarea;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.
Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat să primească puterea şi bogăţia, tăria
şi înţelepciunea, cinstea, gloria şi binecuvântarea;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.
Să-l binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul împreună cu Duhul Sfânt;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.
Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrările Domnului                                                                                                           
 şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.
Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, voi toţi slujitorii săi care vă temeţi de El, mici şi mari;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.
Să-i aducă laudă Lui, cel plin de slavă, cerurile şi pământul,
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.
Şi fiecare făptură care este în cer, pe pământ şi în adâncuri, şi marea şi creaturile care sunt în ea;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.
 Slavă Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.
Precum era la început şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Rugăciune:  
Atotputernice,   preasfinte, preamărite   şi   preaînalte   Dumnezeule, orice bine, supremul bine, tot ce-i bine, care singur eşti bun, fă ca noi să-ţi aducem toată lauda, toată slava, toată mulţumirea, toată cinstea, toată binecuvântarea şi tot binele. Aşa să fie! Aşa să fie! Amin.
Salutarea Ingereasca:
Bucura-te Marie, cea plina de har, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul trupului tau, Isus.  Sfanta Marie, Maica lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi, pacatosii, acum si in ceasul mortii noastre. Amin.
Magnificat: (Lc 1, 46-55)
« Mărește sufletul meu pe Domnul și duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a privit la umilința slujitoarei sale și iată de acum mă vor ferici toate neamurile.
Căci mi-a făcut lucruri mari Cel Puternic și sfânt e numele lui și mila lui din neam în neam spre cei ce se tem de El. Arătat-a puterea brațului său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor; i-a dat jos pe cei puternici de pe tronuri și a înălțat pe cei smeriți; pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți, iar pe cei bogați i-a lăsat cu mâinile goale. Primit-a pe Israel, slujitorul său, aducându-și aminte de îndurarea sa, precum a grăit către părinții noștri, lui Abraham și seminției lui în veac.»
- Slavă Tatălui si Fiului si Sf.Duh. Amin.+

Cu dragoste fraternala,
                                        un Cavaler in Ordinul Florii de Cires-Sakura       06.05.2018
 
" Te ador, Dumnezeul meu, şi te iubesc din toată inima. Îţi mulţumesc că m-ai creat, că m-ai făcut creştin şi că m-ai ocrotit în această zi.  Iartă-mi păcatele pe care le-am făcut astăzi şi, dacă am făcut vreun bine,  primeşte-l cu bunăvoinţă.  Păzeşte-mă în timpul odihnei şi eliberează-mă de pericole. Harul Tău să fie pururea cu mine şi cu toţi cei dragi ai mei. + Amin. " (RUGĂCIUNE LA SFARSITUL ZILEI.)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu