luni, 13 mai 2019

Slujba pe scurt Sfantului Maslu.


Deviza Ordinului: "Onoare, Lupta, Rugăciune, Munca şi Studiu."
Slogan: "Nu exista izbânda, decât cu ajutorul lui Dumnezeu!

Motto:  ” Tu insa, cand te rogi, intra in camera ta, si inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau Care vede in ascuns, iti va rasplati tie.” – Matei: 6,6.

SLUJBA PE SCURT A SFÂNTULUI MASLU
( In cazul cand Maslu se savarseste de un singur preot la casa bolnavului.)


După ce preotul a spovedit pe cel bolnav şi s-au pregătit cele pentru Slujba Sfântului Maslu, luând Molitfelnicul şi Sfânta Cruce, binecuvântează deasupra vasului cu ulei şi zice:
+ În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.   (sau)       
Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. iar cântăreţul spune: Amin.  (O închinăciune). Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie;
Împărate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi (de 3 ori).
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste (de 3 ori).    
Slavă Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Şi acum si pururea, si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele, dane-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri si nu ne duce pe noi in ispită, ci ne izbaveste de cel rău. Ca a ta este imparatia, puterea si slava, a Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh, acum, si pururea, si-n vecii vecilor. Amin.
Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Citeţul: Doamne, miluieşte (de 12 ori) 
Cântăreţul: Slavă Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Şi acum si pururea, si in vecii vecilor. Amin.
Strana: Veniţi să ne închinăm si sa cadem la Hristos... (de 3 ori)
Diaconul sau Capelanul: Mantuieste-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce esti minunat intru sfinti, ( Duminica se va zice: Cel ce ai inviat din morti,) pe noi, cei ce-ti cantam Tie: Aliluia.
şi PSALMUL 142
Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea, intru credinciosia Ta, auzi-ma, intru dreptatea Ta. Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept inaintea Ta. Vrajmasul prigoneste sufletul meu si viata mea o calca in picioare; facutu-m-a sa locuiesc in intuneric ca mortii cei din veacuri. Mahnit e duhul in mine si inima mea incremenita inlauntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mainilor Tale m-am gandit. Intins-am catre Tine mainile mele, sufletul meu ca un pamant insetosat. Degrab auzi-ma, Doamne, ca a slabit duhul meu. Nu-ti intoarce fala Ta de la mine, ca sa nu ma aseman celor ce se coboara in mormant.  Fa sa aud dimineata mila Ta, ca la Tine imi este nadejdea. Arata-mi calea pe care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu. Scapa-ma de vrajmasii mei, ca la Tine alerg, Doamne. Invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel bun sa ma povatuiasca la pamantul dreptatii. Pentru numele Tau, Doamne, daruieste-mi viata. Intru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fa bunatate de starpeste pe vrajmasii mei si pierde pe toti cei ce necajesc sufletul meu, ca eu sunt robul Tau.
Psalmul 50:
Bunul Samaritean-F. Hodler
Miluieşte-mă Dumnezeule...dupa mare mila Ta. Si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu intru cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale, mi-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce fata Ta de la pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel sfant nu-l lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de ai fi voit jertfa, ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru buna voirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.
PSALMUL 22
Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi. La loc de pasune, acolo m-a salasluit; la apa odihnei m-a hranit. Sufletul meu l-a intors, povatuitu-m-a pe caile dreptatii, pentru numele Lui. Ca de voi si umbla in mijlocul mortii, nu ma voi teme de rele; ca Tu cu mine esti. Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat. Gatit-ai masa inaintea mea, impotriva celor ce ma necajesc; Uns-ai cu untdelemn capul meu si paharul Tau este adapandu-ma ca un puternic. Si mila Ta ma va urma in toate zilele vietii mele, ca sa locuiesc in casa Domnului, intru lungime de zile.
În acest timp, Preotul face tămâierea casei , şi mai ales a camerei unde zace bolnavul, apoi zice:
În pace Domnului să ne rugăm. Cântăreţul: Doamne, miluieşte.
Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
Cântăreţul: Doamne, miluieşte.
Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
Cântăreţul: Doamne, miluieşte.
Pentru ca să se binecuvânteze untdelemnul acesta, cu puterea, cu lucrarea şi cu venirea Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm.
Cântăreţul: Doamne, miluieşte.
Pentru robul (roaba) lui Dumnezeu [N], şi pentru ca să vină peste el (ea) harul şi cercetarea Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm.
Cântăreţul: Doamne, miluieşte.
Pentru ca să fim izbăviţi noi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.
Cântăreţul: Doamne, miluieşte.
Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.
Cântăreţul: Doamne, miluieşte.
Pe Preasfânta, preacurata, preabinecuvântata, slăvita, Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Măria, cu toţi sfinţii pomenindu-o; pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Cântăreţul: Tie, Doamne.
Preotul: Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea si închinăciunea, Tatalui,si Fiului,si Sfantului Duh,acum si pururea si in vecii vecilor. Cântăreţul: Amin.
După aceasta, Capelanul zice: Rugăciunea sfinţirii untdelemnului.
Domnului  să ne rugăm. ( Cântăreţul: Doamne, miluieşte. )
+ Doamne, Care, cu mila şi cu îndurările Tale, tămăduieşti zdrobirile sufletelor şi ale trupurilor noastre, Însuţi, Stăpâne, sfinţeşte untdelemnul acesta,(+)* (*În acest moment Capelanul face semnul crucii peste untdelemn, iar rugăciunea se spune o singură dată.), ca să fie celui (celei) ce se va unge din el, spre tămăduire şi spre izbăvirea de toată patima şi întinăciunea trupului şi a sufletului şi de toată răutatea. Ca şi prin aceasta să se preaslăvească preasfânt numele Tău,al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.+          
 Diaconul: Domnului să ne rugăm.
 ( Această rugăciune a sfinţirii untdelemnului, o pot zice si ceilalţi preoţi, până se împlineşte de 7 ori.)
Apoi, Diaconul (sau în lipsă, Preotul) zice: Înţelepciune!                 
 (1) APOSTOLUL
Din Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov, citire:  (5:10-16)
Diaconul: Sa luam aminte.
Fraţilor, luaţi ca pildă de suferinţă şi de îndelungă-răbdare pe proorocii care au grăit în numele  Domnului. Iată, noi fericim pe cei ce au răbdat: aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut sfârşitul hărăzit lui de Domnul?, că Mult-milostiv este Domnul şi îndurător. Iar înainte de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu orice alt jurământ, ci să vă fie vouă: da” ceea ce este da” şi  nu” ceea ce  este nu”, ca să nu cădeţi în judecată. Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmi. Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va izbăvi pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, iar de va fi făcut păcate, se vor ierta lui. Mărturisiţi-vă, deci, unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare  a dreptului.
Preotul: Pace tie, cititorule. Citetul: Si duhului tau. Strana: Aliluia.
EVANGHELIA
Diaconul: Înţelepciune, drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie.
Preotul: Pace tuturor. Strana:  Si duhului tau.
Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire: (Matei 10:1,5-8; Marcu 6:12-13)
Strana:  Slava Tie, Doamne, slava Tie. Diaconul: Sa luam aminte.
În vremea aceea, chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă. Pe aceşti doisprezece, Iisus i-a trimis, poruncindu-le şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi; ci mergeţi mai degrabă către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Şi, mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor! Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, scoateţi afară pe demoni; în dar aţi luat, în dar să daţi. Iar ei mergând propovăduiau pocăinţa şi scoteau mulţi demoni, şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.
Preotul poate zice spre Diacon: Pace tie, celui ce ai binevestit.
Strana:  Slava Tie, Doamne, slava Tie.
Îndată după citirea Evangheliei, Preotul zice: Domnului să ne rugăm. Strana:  Doamne miluieste.  
Rugăciune de la Maslu: ( varianta cu un singur preot.)         
Unule şi Iubitorule de oameni, îndurate şi Mult-milostive Doamne, Cel plin de milă şi bogat în bunătate, Părinte al îndurărilor şi Dumnezeule a toată mângâierea, Cel ce prin Sfinţii Tăi Apostoli ne-ai dat nouă puterea să tămăduim, cu untdelemn însoţit cu rugăciunea, neputinţele poporului, Însuţi şi untdelemnul acesta fă-l spre tămăduirea celui (celei) care se va unge din el, spre depărtarea a toată neputinţa şi a toată boala, şi spre izbăvirea de rele a celui (celei) ce aşteaptă de la Tine mântuire. Aşa, Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, rugămu-ne, Atotputernice, să ne mântuieşti şi să ne sfinţeşti pe noi, pe toţi. Iar ca Cel ce Singur eşti doctorul sufletelor şi al trupurilor, şi tămăduieşti toată neputinţa, tămăduieşte şi pe robul Tău acesta (roaba Ta aceasta) [N]; ridică-l pe dânsul (ridic-o pe dânsa) din patul durerii pentru mila bunătăţii Tale; cercetează-l pe dânsul (cerceteaz-o pe dânsa) cu mila şi cu îndurările Tale; depărtează de la dânsul (dânsa) toată boala şi neputinţa, ca ridicându-l (-o) cu mâna Ta cea tare, să  slujească Ţie cu toată mulţumirea ca, făcându-ne părtaşi iubirii Tale de oameni celei negrăite, să Te lăudăm şi să Te slăvim pe Tine, Cel ce faci lucruri mari şi minunate, slăvite şi preaînalte. Că Ţie se cuvine să ne miluieşti şi să ne mântuieşti pe noi, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Apoi zice diaconul:
Miluieşte-ne  pe  noi,  Dumnezeule,  după  mare  mila  Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte. Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea păcatelor robului lui Dumnezeu (N.), şi pentru ca să i se ierte lui toată greşala cea de voie şi cea fără de voie. Iar preotul zice:
Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Diaconul: Domnului să ne rugăm.
Rugăciunea de la Maslu: ( varianta cu 3 ori 7 preoti.)
Cel  ce  eşti  fără  de  început  şi  fără  de  sfârşit,  Sfinte  al sfinţilor,  Care  ai  trimis  pe  Unul-Născut  Fiul  Tău  să tămăduiască toată boala şi toată neputinţa sufletelor şi a trupurilor  noastre,  trimite  Duhul  Tău  cel  Sfânt  şi  sfinţeşte untdelemnul aceasta şi-l fă robului Tău acesta (N.), care se va unge,  spre  deplina  dezlegare  de  păcate  şi  spre  moştenirea împărăţiei cerurilor. Că Tu eşti Dumnezeu mare şi minunat, Care păzeşti aşezământul Tău şi mila Ta celor ce Te iubesc pe Tine; Cel ce  ai  dat  dezlegare  de  păcate  prin  Sfântul  Tău  Prunc,  Iisus Hristos; Care ne-ai renăscut din păcat; Cel ce luminezi orbii şi ridici pe cei căzuţi; Care iubeşti pe cei drepţi şi miluieşti pe cei păcătoşi; Cel ce ne-ai scos din întuneric şi din umbra morţii, zicând celor din legături: ieşiţi,  şi celor  din   întuneric: descoperiţi-vă.    a   strălucit  în   inimile   noastre   lumina cunoştinţei Unuia-Născut Fiului Tău, de când S-a arătat pentru noi pe pământ şi cu oamenii împreună a petrecut. Şi celor ce L-au primit, le-a dat putere a se face fii ai lui Dumnezeu prin baia naşterii din nou, moştenire fiiască dăruindu-ne şi neîmpărtăşiţi făcându-ne de tirania diavolului. Pentru că n-ai binevoit a ne curăţi numai prin sânge, ci prin sfântul untdelemn ai dat chipulCrucii Tale, spre a ne face turmă lui Hristos, preoţie împărătească,  neam  Sfânt,  curăţindu-ne  prin  apă  şi  sfinţindu-ne cu Duhul Cel Sfânt. Însuţi, Stăpâne Doamne, dă-ne har spre slujba Ta aceasta, precum ai dat lui Moise robului Tău, şi lui Samuel iubitului  Tău  şi  lui  Ioan  alesului  Tău  şi  tuturor  celor  ce  au bineplăcut Ţie în fiecare neam şi neam. Aşa fă-ne şi pe noi să fim slujitori ai legii Tale celei noi, prin untdelemnul aceasta pe care-l  sfinţeşte în numele răstignirii Fiului Tău, ca dezbrăcându-ne de poftele lumeşti, să murim păcatului şi să viem dreptăţii, îmbrăcându-ne în Domnul nostru Iisus Hristos, prin ungerea cu sfinţenia untdelemnului ce va să se aducă. Fie Doamne, untdelemnul aceasta, untdelemn de bucurie, untdelemn de sfinţenie, îmbrăcăminte împărătească, pavăză puternică izbăvitoare de toată lucrarea diavolească, pecete nestricată, bucurie a inimii,veselie veşnică. Ca şi cei ce se vor unge cu untdelemnul aceasta al înnoirii să fie de temut celor potrivnici şi să strălucească întru strălucirile sfinţilor Tăi, neavând întinăciune ori prihană; să fie primiţi în odihna Ta cea veşnică şi să ia plata chemării celei de sus. Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mântui, Dumnezeul nostru, şi  Ţie  slavă  înălţăm,  împreună şi Unuia-Născut Fiului Tău şi Preasfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
( După această rugăciune, până când unge preotul pe cel căruia i se face Maslul, se cântă Troparul aceasta, glasul al 8-lea: “ Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta ai dat-o nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că  morţii  ai  sculat  şi  moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării şi învierii Tale.” )
( Şi, luând preotul un beţişor sau miruitor, îl înmoaie în untdelemnul ce s-a sfinţit şi unge pe cel bolnav în chipul crucii la frunte, la piept, pe mâini şi, dacă e posibil, în locul de unde i se trage durerea, zicând în taină această:)
Rugăciune (1):  ( rugăciunea scurta, cu un singur preot.)     
Părinte Sfinte, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, Care ai trimis pe Unul-Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, să vindece toată boala şi să răscumpere din moarte, tămăduieşte pe robul Tău acesta (roaba Ta aceasta) [N] de neputinţele trupeşti şi sufleteşti şi-l (o) fă să vieze prin harul Hristosului Tău. Că Tu eşti izvorul tămăduirilor, Dumnezeule, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă  înălţăm, împreună şi Unuia-Născut Fiului Tău şi Preasfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune (2):   ( rugăciunea lunga, ce se zice de fiecare preot, din cei 3 ori 7 de la maslu, după citirea Evangheliei, ungând totodată cu untdelemn pe cel bolnav.)
Părinte Sfinte, doctorul sufletelor şi al trupurilor, Care ai trimis  pe  Unul-Născut  Fiul  Tău,  Domnul  nostru  Iisus Hristos, să vindece toată boala şi să ne răscumpere din moarte, tămăduieşte pe robul Tău acesta (N.) de neputinţa sufletească  şi  trupească  ce  l-a  cuprins  şi-l      vieze  prin  harul Hristosului Tău; pentru rugăciunile Preasfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria; cu puterea cinstitei  şi  de  viaţă  făcătoarei  Cruci;  cu  solirile  cinstitelor, cereştilor netrupeşti puteri; pentru rugăciunile   cinstitului măritului, proorocului  înaintemergătorului  şi Ioan Botezătorului; cu ale sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli; cu ale  sfinţilor, măriţilor  şi  bunilor  biruitori  mucenici; cu ale sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri; cu ale sfinţilor şi tămăduitorilor fără de arginţi Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon şi Ermolae, Samson şi Diomid, Mochie şi Anichit, Talaleu şi Trifon; cu ale sfântului (a căruia este ziua), şi ale sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti părinţi Ioachim şi Ana, şi cu ale tuturor sfinţilor. Că Tu eşti izvorul tămăduirilor, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Unuia-Născut Fiului Tău şi Preasfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.+
( În acest timp cântăreţul cântă troparul acesta), Glasul al-8-lea:              
“ Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii i-ai sculat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării şi învierii Tale.” …zicand:
Rugăciunea Sfintei Cruci:     
“ Sa se scoale Dumnezeu, si sa se risipeasca vrajmasii Lui, si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul, cum se topeste ceara de fata focului, asa sa piara diavolii, de la fata celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, si se insemneaza cu semnul Sfintei Crucii +, zicand:- Bucura-te, Preacinstita si de viata facatoare Crucea a Domnului, care gonesti pe diavoli cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine, a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care s-a pogorat la iad, si a calcat puterea diavolului, si te-a daruit noua pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrajmasul. O, Preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, ajuta-mi mie cu Sfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu si cu toti Sfintii, in vecii-vecilor. Amin!”
+ Crucii Tale ne inchinăm Iisuse Hristoase, si Sfantă Invierea Ta o mărim si o slăvim. Amin.+ Doamne Iisuse Hristoase, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, apara-ma si intareste-ma pe mine pacatosul(a). Amin.+”
(Apoi Preotul & Capelanul, punând mâna dreaptă pe capul bolnavului, citeşte cu umilinţă această:)
Rugăciune:    
Harul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cel dat Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, zicând: Pe bolnavi mâinile veţi pune şi bine le va fi, iar prin ei  s-a dat şi nouă nevrednicilor slujitorilor Săi acest har, prin mine smeritul şi nevrednicul preot, să te tămăduiască pe tine frate (soră) [N] de toată boala şi neputinţa sufletească şi trupească ce te-a cuprins, şi să-ţi dea putere să împlineşti poruncile Lui cele dumnezeieşti; că n-a zidit pe om spre pieire, ci spre paza poruncilor Lui şi spre moştenirea vieţii celei nestricăcioase. Şi Lui I se cuvine slavă, împreună şi Părintelui Său celui fără de început şi Preasfântului şi bunului şi de-viaţă-făcătorului Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. +
( Apoi Diaconul poate zice, Ectenia:) Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste.
Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea,  cercetarea,  lăsarea  şi  iertarea  păcatelor  robului  lui Dumnezeu (N), şi pentru ca să i se ierte lui toată greşala cea de voie şi cea fără de voie. (şi Ecfonisul: Că bun, milostiv si iubitor de oameni eşti Dumnezeule, si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.)
După aceasta Preotul face, Otpustul:
Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, pentru rugăciunile Sfântului, măritului şi întru tot lăudatului Apostol Iacov, ruda Domnului, şi ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor. Amin.  Sfârşit şi lui Dumnezeu slavă!
Citeşte rugăciunea aceasta : Domnului să ne rugăm,..
RUGACIUNE  LA  PREASFANTA  FECIOARA  MARIA
 + Apărătoare Doamnă, Sfanta Fecioara Maria, apără-ne de vrăjmaşii noştri, care se îndârjesc cu tărie să ne îndepărteze de Domnul nostru Iisus Hristos, şi învaţă-ne să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti. Mulţimi de îngeri vin, la porunca ta, Maică a noastră, să ne izbăvească pe noi din nevoi. Tu, însă, primeşte de la noi această rugăciune:
- Bucură-te, Cea care pe Ingeri îi trimiţi spre mântuirea noastră;
- Bucură-te, Împărăteasa Cetelor de Sus, al căror ajutor ceresc îl dăruieşti nouă;
- Bucură-te, Cea care porunceşti Ingerilor să ne păzească pe noi;
- Bucură-te, Cea care cu Oştire Ingerească îi biruieşti pe vrăjmaşii noştri;
- Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.
+ O, Preacântată şi Preaiubită Maică, milostiveste-te şi acum şi ne miluieşte, izbăveşte-ne pe noi cei ce suntem în dureri şi suferinţe şi ne învaţă pe noi să cântăm din toată inima lui Dumnezeu, celui Atoateiertător: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
+  O, Maică a lui Dumnezeu, ajutorul si apărarea noastră, te rugăm, fii Izbăvitoarea noastră, căci la tine am nădăjduit întotdeauna şi cu toată inima te chemăm: milostiveşte-te şi ne ajută, fie-ţi milă de noi şi ne izbăveşte, apleacă urechea ta şi primeşte rugăciunile noastre cele cu durere şi cu lacrimi, şi precum vei vrea linişteşte-ne şi ne bucură pe noi, cei ce iubim pe Fiul tău Iisus Hristos cel fără de început, şi Dumnezeul nostru. Amin +
RUGACIUNE LA MARIA, PENTRU BOLNAVI
O, Maria, Mama a bolnavilor,
- fii la capataiul tuturor bolnavilor din lume, langa cei care in acest moment si-au pierdut cunostinta si sunt pe moarte, langa cei care si-au inceput agonia lor si langa cei care si-au pierdut orice speranta de vindecare, langa cei care striga si plang de durere, langa cei care nu se pot trata din cauza lipsei banilor.
 - Aminteste-ti, o Mama a bolnavilor, de cei care ar trebui sa se culce, dar pe care lipsurile si mizeria lor ai constrang sa lucreze, de cei care in zadar cauta in pat o pozitie mai putin dureroasa, de cei care isi petrec noptile neadormiti, de cei care trebuie sa renunte pentru viitor, la planurile lor cele mai importante, si mai ales de cei care nu cred intr-o viata mai buna, de cei care se revolta si il blestema pe Dumnezeu, de cei care nu stiu ca Iisus Cristos a suferit ca si ei, si pentru ei !
O, Maria, Mama a bolnavilor,
- ti-i recomandam pe toti aceia care sufera si plang in aceasta seara si in aceasta noapte; Intinde-ti mana, vindeca-i si sterge lacrimile lor. Amin.+
RUGACIUNE PENTRU A INVOCA UN HAR DEOSEBIT, PRIN MIJLOCIREA BENEDICTEI BIANCHI PORRO
O Doamne, plini de recunostinta, iti multumim pentru darul frumos si luminos facut in persoana Benedictei Bianchi Porro. Prin ea, Tu ai semanat speranta pe drumurile noastre lipsite de speranta si ne-ai invatat cantarea vietii.
Numai Tu puteai transforma o tanara paralizata, intr-o calauza capabila sa ne invete cum sa umblam; numai Tu puteai sa faci dintr-o oarba, o admirabila experta pe calea ce duce la Lumina, la Pace si la Bucuria de nedescris si recunoscatoare.
Doamne, prin mijlocirea Benedictei slujitoarei lui Dumnezeu, sora pe care ne-ai daruit-o in saracia credintei noastre, daruieste-ne harul pe care ti-l cerem [ se spune dorinta ] pentru ca pe cerul Bisericii sa straluceasca sfintenia Benedictei si sa provoace in noi, nostalgia cea vie pentru o viata cu adevarat mai buna. Amin.+
Rugaciune la terminarea lucrului: (1)
+ Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, D-zeul a toata milostivirea si indurarea, Care ai nemasurata mila, nespusa si neajunsa iubire de oameni, cazand acum catre a Ta slava, cu frica si cu cutremur, aduc Tie multumire pentru binefacerile de care m-ai invrednicit pe mine, nevrednicul robul Tau. Te slavesc si Te laud si Te cant ca pe un Domn, Stapan si Facator de bine, si iarasi cazand inaintea Ta, iti multumesc si cu smerenie ma rog nemasuratei si negraitei Tale milostiviri, ca si de acum inainte sa-mi daruiesti faceri de bine, ca sa sporesc in dragostea fata de Tine si de aproapele meu. Izbaveste-ma de tot raul si necazul. Daruieste-mi liniste si pace.  Si ma invredniceste in toate zilele vietii mele totdeauna multumire sa-Ti aduc, si sa graiesc si sa cant cele preabune ale Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.+
Rugaciunea Anvonului ( optional )
+ Cel ce binecuvintezi pe cei ce te binecuvinteaza, Doamne, si sfintesti pe cei ce nadajduiesc intru Tine, mantuieste poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta(+). Plinirea Bisericii Tale pazeste-o, sfinteste pe cei ce iubesc podoaba casei Tale, Tu pe acestia ai preamareste cu dumnezeiasca puterea Ta, si nu ne lasa pe noi, cei ce nadajduim intru Tine. Pace lumii Tale daruieste, bisericilor Tale, preotilor, Conducatorilor Patriei noastre, armatei tarii si la tot poporul Tau. Ca toata darea cea buna si tot darul desavarsit de Sus este, pogorand de la Tine, Parintele luminilor, si Tie marire si multumita si inchinaciune inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.+
Rugaciune de multumire: (2)
+ Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Dumnezeul îndurărilor şi a toată misericordia, a căruia milă este nemăsurată, şi iubirea de oameni adânc ne ajunsă; la a Ta mărire procăzând, cu frică şi cu cutremur, ca nişte robi netrebnici, cu umilinţă acum aducem mulţămire misericordiei Tale, pentru binefacerile Tale ce au fost asupra robilor Tăi (sau robului Tău); şi ca pre Domnul, Stăpânul şi binefăcătorul, Te slăvim, Te lăudăm, cântăm şi Te mărim, şi procăzând iarăşi mulţămim, rugând cu umilinţă nemăsurata şi nespusa Ta misericordie; ca precum ai binevoit a primi acum rugăciunile robilor Tăi, şi cu milostivire i-ai învrednicit a li se împlini, aşa şi de acum înainte învredniceşte-i a spori întru dreapta credinţă, întru dragostea cea către Tine, şi cea către aproapele, şi întru toate faptele cele bune, şi a dobândi ale Tale bine faceri, împreună cu toţi credincioşii Tăi. Sfântă Biserica Ta, şi cetatea aceasta (sau satul aceasta) izbăveşte-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-le pace şi linişte; şi ne învredniceşte totdeauna mulţumire a proaduce, cele prea bune a grăi şi a cânta Ţie cu Cel fără început al Tău Părinte, şi cu Bunul, şi Cel de-o fiinţă al Tău Duh, Dumnezeului Cel întru o fiinţă slăvit: Şi îndată cu glasul mai înalt: - Slavă Ţie Dumnezeului nostru dătătorului de bine, în vecii vecilor. Amin.+
Rugaciunea Domneasca:
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.Amin.+
Bucura-te Marie:
+ Bucura-te Marie, cea plina de har, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul trupului tau, Isus.  Sfanta Marie, Maica lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi, pacatosii, acum si in ceasul mortii noastre. Amin.+
Preamarirea Sfintei Treimi:
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, precum era la inceput si acum si pururea in vecii vecilor. Amin.+
Cu sfârşitul acesta:
+ Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.
+ Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, pentru rugăciunile sfinţilor şi întru tot lăudaţilor apostoli, ale preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri, cu ale Sfantului (N.) şi cu ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor. Amin.+
+ Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.+

Cu dragoste fraternala,
                                        un Cavaler in Ordinul Florii de Cires-Sakura       14.05.2019 
" Te ador, Dumnezeul meu, şi te iubesc din toată inima. Îţi mulţumesc că m-ai creat, că m-ai făcut creştin şi că m-ai ocrotit în această zi.  Iartă-mi păcatele pe care le-am făcut astăzi şi, dacă am făcut vreun bine,  primeşte-l cu bunăvoinţă.  Păzeşte-mă în timpul odihnei şi eliberează-mă de pericole. Harul Tău să fie pururea cu mine şi cu toţi cei dragi ai mei. + Amin. " (RUGĂCIUNE LA SFARSITUL ZILEI.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu