Despre Sfințirea Apei ( Agheasma )

Deviza Ordinului: "Onoare, Lupta, Rugăciune, Munca şi Studiu."
Slogan: "Nu exista izbânda, decât cu ajutorul lui Dumnezeu!"

Învățătură ortodoxă despre Sfințirea Apei. 

Cea mai de seamă dintre Ierurgiile privitoare la lucruri şi, totodată, cea mai frecventă in activitatea liturgică a preotului, este agheazma sau sfinţirea apei. Ea se săvarşeşe cel mai des, deoarece apa a fost considerată totdeauna ca una dintre cele patru stihii sau elemente constitutive primordiale ale cosmosului (apa, pămantul, aerul şi focul) şi este, totodată, elementul natural cel mai util şi cel mai folosit in viaţa casnică şi gospodărească a omului.

Cuvantul grecesc agheasmă (popular aia-zmă) insemnează sfinţire: το άγιασμα sau sfinţirea apei. La noi, prin acest termen se inţelege atat apa sfinţită, cat şi slujba sfinţirii. in ambele inţelesuri, agheasma e de două feluri: mare şi mică. Agheasma mare se săvarşeşte o singură dată pe an (la Bobotează), iar cea mică, la mai multe ocazii sau date din cursul anului bisericesc.

Ne vom ocupa mai intai de agheasma mică.

Icoană - Botezul Domnului

1. Agheasma mică se mai numeşte in unele părţi şi sfeştanie sau feştanie, cuvant slavon, care inseamnă luminare sau slujba luminării, pentru că la inceput se inţelegea prin el numai agheasma cea mare, care se săvarşeşte la Bobotează, sărbătoare care precum am văzut se mai numeşte şi ziua luminilor sau a luminării, deoarece in această zi se botezau odinioară catehumenii.

a) Locul săvarşirii. Agheasma mică se săvarşeşte in biserică şi prin case, iar uneori chiar la rauri şi fantani (izvoare), in grădini, ţarine sau in orice loc curat şi cuviincios, la cererea şi trebuinţa credincioşilor.

b) Cand se săvarşeşte. in biserică, Agheasma mică se săvarşeşte de regulă la fiecare zi intai a lunii, mai ales la 1 august (inceputul postului Sfintei Marii), 1 septembrie (inceputul anului bisericesc), precum şi in Vinerea din Săptămana Luminată (Izvorul Tămăduirii).

Originea obiceiului de a face sfinţirea apei ia fiecare inceput de lună nouă trebuie căutată in dorinţa Bisericii de a inlocui, printr-un serviciu religios creştin, obiceiurile păganeşti (practicate şi la iudei) de la serbările lunilor noi (neomeniile), pe care le-au preluat şi creştinii şi impotriva cărora au luptat unii dintre Sfinţii Părinţi şi unele din sinoade. In unele părţi (ca de ex., in Bucovina), sfinţirea mică a apei se face şi in ziua injumătăţirii Praznicului Cincizecimii (adică miercuri in săptămana a patra după Paşti), pentru că atunci ar fi vorbit Domnul cu samarineanca despre apa cea vie, la puţul lui Iacov (vezi In. IV, 5-38), precum şi la unele sărbători mari, la hramul bisericilor şi in Lunea Paştilor.

In biserici, agheasma se face de obicei după Liturghie, fie la sfarşitul Utreniei, fie chiar după Cantarea a 6-a a Canonului Utreniei, ca in Săptămana Luminată (in Lunea Paştilor sau in Vinerea Izvorului Tămăduirii).

In case (sau la rauri şi izvoare), sfinţirea apei se săvarşeşte ori de cate ori cer credincioşii; se obişnuieşte mai ales in zilele de post: miercuri şi vineri dimineaţa, uneori, şi luni, pe nemancate, şi de preferinţă in cursul posturilor de durată (de ex., in prima şi in ultima săptămană din Postul Mare), apoi la datele din cursul anului indicate mai sus (1 august, Vinerea Izvorului Tămăduirii), precum şi in anumite momente şi ocazii din viaţa casnică a omului (ca de exemplu, la mutarea in casă nouă sau la inaugurarea ei, la sfinţirea fantanii şi a izvoarelor, a icoanelor, a cimitirului etc.).

c) Randuiala slujbei pentru tot anul.

Cand sfinţirea apei se face in biserică, se pune o masă in mijlocul bisericii (sub policandru), iar pe ea, Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce, sfeşnice cu lumini aprinse, căldăruşa (vasul) cu apă care va fi sfinţită şi mănunchiul de busuioc pentru stropit (sfitocul).

Cand se face in casă, se pune la icoană o masă acoperită cu o faţă curată, pe ea Sfanta Cruce, vasul (castronul) cu apă şi pămătuful, iar alături o ulcică (farfurioară) cu tămaie (in loc de cădelniţă), pentru cădit. Pe masă se aprind lumanări (şi candela, de este). Preotul, imbrăcat in epitrahil şi felon, dă binecuvantarea, („Binecuvantat este Dumnezeul nostru...”), iar cantăreţul incepe cu: „Slavă Ţie..., impărate ceresc...”, şi celelalte rugăciuni introductive, in timp ce preotul cădeşte, in biserică: intai masa imprejur, apoi uşile şi icoanele impărăteşti, iconostasul, jeţul arhieresc şi pe cei de faţă, iar in case: mai intai icoana, apoi masa imprejur şi pe cei din casă. După „Tatăl nostru” şi „Veniţi să ne inchinăm...”, se citeşte Psalmul 142 („Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea...”. Apoi se cantă „Dumnezeu este Domnul...”, pe glasul 4 (de trei ori) şi două tropare de invocare a Preasfantei Născătoare de Dumnezeu („Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu osardie să alergăm noi, păcătoşii...” şi: „Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu....”), după care se citeşte Psalmid 50.

După aceasta se cantă o serie lunqă de tropare scurte, majoritatea adresate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi precedate de stihul: „Preasfantă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi !”; ele se termină cu „Sfinte Dumnezeule...” (de trei ori).

Precum se vede, cele mai multe dintre cantările din randuiala acestei slujbe sunt adresate Sfintei Fecioare, deoarece slujba a fost alcătuită de Biserică pentru a inlocui unele vechi rituri şi obiceiuri păgane, legate de sărbătorile lunilor noi şi mai ales de sărbătorile solstiţiului de vară (22 -23 iunie), care aveau loc pe malurile apelor şi in care rolul principal il avea o fecioară, frumos impodobită şi imbrăcată ca o mireasă, care trebuia să ghicească viitorul concetăţenilor ei, cu ajutorul unor lucruri (obiecte) aruncate in apă şi apoi scoase de ea.

De aceea, majoritatea cantărilor din slujba creştină a sfinţirii apei invocă şi laudă pe Sfanta Fecioară, Mireasa cea curată a Duhului Sfant, in a cărei putere mijlocitoare şi-au pus nădejdea, rugand-o să-i curăţească de urmările păcatelor şi să-i apere de boli, de nevoi şi de suferinţe. Se citeşte Apostolul (de la Evrei II, 11-18), in timpul căruia pretul cădeşte, şi apoi Evanghelia {de la loan V, 14). Urmează ectenia mare, cu cereri speciale pentru sfinţirea apei, după care preotul citeşte rugăciunea principală pentru sfinţirea apei („Stăpane, Doamne Dumnezeul nostru, Cel mare in sfat şi minunat intru lucruri...”). Cand rosteşte epicleză, adică partea de rugăciune pentru invocarea Sfantului Duh („Insuţi, iubitorule de oameni Impărate, Cela ce ne-ai dat nouă să purtăm veşmant luminat ca zăpada, din apă şi din Duh, şi acum trimite darul Preasfantului μ de viaţă făcătorului Tău Duh, Care sfinţeşte toate, si sfinţeşte apa aceasta...”), pe care o repetă de trei ori, afundă de fiecare dată mana dreaptă in apă, făcand semnul Sfintei Cruci, imitandu-1 astfel şi inchipuindu-1 pe Ingerul Domnului, care tulbura apa la vreme (In. V, 4 ); iar cantăreţul răspunde de flecare dată: „Amin”.

După ecfonisul rugăciunii de sfinţire, preotul rosteşte: „Pace tuturor !” şi „Capetele voastre...”, iar in timp ce cantăreţul răspunde rar „Ţie, Doamne !”, preotul citeşte in taină rugăciunea: „Pleacă, Doamne, urechea Ta...”, sfarşind-o cu ecfonisul: „Că Tu eşti sfinţirea sufletelor şi a trupurilor noastre...” etc.

După aceasta, preotul ia cu amandouă mainile Sfanta Cruce şi sfitocul şi, cantand: „Mantuieşte, Doamne, poporul Tău...”, de trei ori ( el o dată,  şi cantăreţii de două ori), le afundă de fiecare dată cruciş in apa sfinţită. Apoi inmoaie sfitocul şi, cantand troparul: „Darurilor tale fa-ne vrednici, Născătoare de Dumnezeu Fecioară...”, stropeşte intai spre răsărit (in casă spre icoană), apoi spre apus, spre nord şi sud (la binecuvantarea casei de locuit se stropesc toate camerele).

Apoi preotul se inchina, sărută Sfanta Cruce (in biserică intai icoana de la iconostas) şi se botează pe el insuşi (dacă e in biserică rămane langă iconostas), iar după el vin, pe rand, toţi cei de faţă, se inchină şi sărută icoana de la iconostas (in biserică) şi Sfanta Cruce, iar preotul ii stropeşte pe frunte cu sfitocul muiat in apa sfinţită, in timp ce cantăreţii cantă cele trei stihiri de laudă, dintre care prima pentm sfinţii fară de arginţi („Izvorul tămăduirilor avand, sfinţilor fară de arginţi.,.”), iar celelalte pentru Sfanta Fecioară („Caută spre rugăciunile robilor tăi...” şi: „Stăpană, primeşte rugăciunile robilor tăi...”).

Acum se intercalează slujbele sau molitfele speciale, pentru cazurile cand sfinţirea apei se face cu un scop anumit: binecuvantarea casei, a unui monument, a fantanii noi etc.

Sfarşindu-se stropirea, se zice o ectenie intreită (asemănătoare cu cea de la Litie), după care preotul zice: „Pace tuturor „Capetele noastre...” şi rugăciunea: „Stăpane, mult Milostive...”. Apoi face otpustul, stand in biserică cu faţa spre popor, iar in case cu faţa spre răsărit.

In practică, atat in case, cat şi in biserică, stropirea credincioşilor cu agheasmă se face la sfarsitul slujbei (după otpust), iar nu inainte de ectenia intreită, cum e prevăzut in randuiala din M.olitfelnic. Cea mai veche menţiune despre practica creştină a sfinţirii apei la zi-ntai a fiecărei luni, o aflăm la inceputul secolului al IX-lea, in Răspunsurile canonice atribuite patriarhului Nichifor Mărturisitorul al Constantinopolului, iar intocmirea randuielii de’azi a agheasmei este atribuită de unii lui Fotie, patriarhul Constantinopolului, care, a folosit, probabil, rugăciuni mai vechi, ca cele care se găsesc, incă din secolele IV-V, in randuielile din Constituţiile apostolice (cart. VIII, cap. 29).

In Vinerea Izvorului Tămăduirii şi in orice zi din Săptămana Luminată, sfeştania se face după o randuială deosebită, in care psalmii şi cantările din randuiala obişnuită, ale acestei slujbe, sunt inlocuiţi cu cantări ale invierii.

După binecuvantarea dată de preot („Binecuvantat este Dumnezeul nostru...”), se cantă de trei ori „Hristos a inviat...”, cantand intai preotul; se zic apoi stihurile Paştilor. („Să invieze Dumnezeu..., şi celelalte), cădind preotul in jurul mesei pe care e pusă Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce, vasul cu apa pentru sfinţit, şi sfeşnice mici cu lumini aprinse. Apoi din nou cantă preotul: „Hristos a inviat...”, răspunzand cantăreţii: „...şi celor din mormanturi viaţă dăruindu-le”, de trei ori la rand. Preotul (ori diaconul) rosteşte apoi ectenia marc, cu cererile speciale pentru sfinţirea apei, din slujba Agheasmei mici de peste tot anul. După aceasta se cantă Canonul Paştilor („Ziua invierii, popoare, să ne luminăm...”), punandu-se stihirile pe, (la caz de mare grabă se cantă numai irmoasele); după Cantarea a treia, ectenia mică şi apoi: „Venit-au mai inainte de dimineaţă...” (iar de se intamplă sărbătoarea Sfantului Gheorghe, zicem intai condacul lui,); după Cantarea a şasea, iarăşi ectenia mică, apoi condacul Paştilor („Deşi Te-ai pogorat in mormant..”) şi icosul („Pe Soarele Cel mai inainte de soare...”). Se citeşte apoi Apostolul şi Evanghelia, din slujba Agheasmei mici, după care se cantă „invierea lui Hristos văzand...” (de trei ori) şi stihira: „inviind Iisus din mormant...” (de trei ori). Urmează restul Canonului (Cantările VII-IX), cantandu-se, la sfarşitul fiecărei cantări, „Hristos a inviat...”, de trei ori. După Cantarea a noua, din nou ectenia mică şi Luminanda Praznicului („Cu trupul adormind...), de trei ori.

Preotul citeşte apoi rugăciunea- de sfinţire a apei, după care afundă Sfanta Crace şi sfitocul in apa sfinţită, stropind şi cantand „Hristos a inviat...” (preotul prima dată, şi cantăreţii a doua şi a treia oară). Apoi, in timp ce preotul ai botează pe cei de faţă, cantăreţii cantă stihirile Paştilor („Paştile cele sfinţite astăzi nouă s-au arătat...) cu stihurile lor şi slava Laudelor („Ziua invierii şi să ne luminăm cu prăznuirea...”) şi se termină cantandu-se: „Hristos a inviat...” pană se botează toţi credincioşii.

In ziua de Izvorul Tămăduirii la mănăstiri se obişnuieşte a se face această slujba intre Utrenie şi Liturghie, afară din biserică (in curtea mănăstirii), iar la unele biserici de enorie ea se face după Liturghie, in curtea bisericii, ori la anumite izvoare sau fantani, in acest din urmă caz, slujitorii şi credincioşii merg la locul respectiv in procesiune, cantandu-se pe drum Canonul invierii (ori irmoasele Cantărilor); tot aşa şi 1a intoarcere, dacă se revine la biserică in procesiune.

e) Efectele şi folosul Agheasmei mici.

Apa binecuvantată sau sfinţită a jucat un rol de prim rang in viata religioasă a tuturor popoarelor lumii; ea a fost intrebuinţată ca mijloc principal de spălare şi curăţire a oamenilor şi a lucrurilor, fiind considerată ca simbolul cel mai expresiv al purităţii şi curăţirii spirituale.

In creştinism, apa sfinţită şi-a păstrat rolul de simbol şi vehicul sau purtător preferat al puterii curăţitoare şi sfinţitoare a Sfantului Duh. Efectele ei de căpetenie, adică alungarea demonilor şi a bolilor, insănătoşirea trupului şi indepărtarea tuturor curselor celui rău, erau enumerate incă in cele mai vechi formulare de rugăciuni pentru sfinţirea apei, care au circulat in Biserica primelor 4-5 veacuri. Mai pe larg, ele sunt enumerate insă in insemnarea introductivă de la inceputul slujbei Agheasmei mici, in Molitfelnic şi Agheasmatar. „Sfinţirea apei acesteia, pe care Duhul Sfant prin rugăciunile preoţilor o sfinţeşte, multe feluri de lucrări are, precum insăşi ectenia sfinţirii şi rugăciunea mărturisesc. Că prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se gonesc şi se iartă şi păcatele cele mici de preste toate zilele, adică nălucirile diavoleşti, gandurile cele rele; iar mintea se curăţeşte de toate lucrurile cele spurcate şi indreptată spre rugăciune se face; aduce dar, pază, inmulţire a caştigului şi indestulare; bolile goneşte şi dă sănătate sufletească şi trupească. Şi mai in scurt să zicem: toţi cei ce o primesc cu credinţă iau sfinţenie şi binecuvantare...”. 

Aşa se explică frecvenţa acestei ierurgii in viaţa religioasă a crestinităţii ortodoxe şi de aceea apa sfinţită se intrebuinţează la aşa de multe servicii liturgice ( la mai toate sfinţirile sau consacrările: de biserici, cimitire, case, fantani, obiecte de cult ) şi in aşa de numeroase ocazii sau imprejurări din viaţa omenească ( la maslu, in unele părţi, ca in Transilvania, după inmormantare, pentru stropirea casei mortului, pentru binecuvantarea ogoarelor şi a semănăturilor, pentru insănătoşirea animalelor bolnave etc.).

d) Efectele agheasmei mari şi intrebuinţarea ei.

Prin atingerea Sa de apa Iordanului, in care S-a botezat, Mantuitorul a sfinţit-o nu numai pe ea, ci insăşi firea apelor in general, a apelor de pretutindeni, făcand din ele un factor de purificare şi de sfinţire, prin energia divină introdusă in apa Iordanului, precum cantăm in troparul din randuiala slujbei: „Astăzi firea apelor se sfinţeşte...”. De aceea, apa sfinţită la Bobotează posedă, intr-o măsură mult mai mare, darurile şi puterea tămăduitoare şi sfinţitoare, despre care am vorbit la Agheasmă mică.

Efectele Agheasmei Mari le arată insăşi randuiala slujbei, indeosebi textul ecteniei şi.al rugăciunii de sfinţire (după epicleză), unde preotul se roagă: „ Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvantarea Iordanului. Fă-o pe dansa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, indepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere ingerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-insa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă...”.

De aceea, Agheasma Mare se păstrează nestricată vreme indelungată, rămanand tot aşa de proaspătă, de curată şi de bună la gust, ca şi atunci cand a fost scoasă din izvor, fapt pe care il remarcă, din vechime, Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti. O parte din ea se păstrează in biserică, in vas anume (vasul de agheasmă, numit şi agheasmatar), şi e folosită de preot la o mulţime de slujbe (Ierurgii). Cu dansa preoţii stropesc casele credincioşilor şi pe cei ai casei, in ajunul Bobotezei (ori in insăşi ziua Bobotezei, după Liturghie, dacă „mersul cu Botezul” nu s-a putut termina pană atunci); cu Agheasma Mare se stropesc toate persoanele şi lucrurile care trebuie să fie exorcizate, curăţite şi binecuvantate sau sfinţite, ca de pildă, randuiala la curăţirea fantanii spurcate, la vasul cel spurcat, la binecuvantarea şi sfinţirea prapurilor, la sfinţirea Crucii şi a troiţelor, a clopotului, a vaselor şi a veşmintelor bisericeşti ş.a. In unele părţi (ca de exemplu prin Bucovina şi Transilvania) este obiceiul de a stropi cu agheasmă şi trupurile celor răposaţi, pentru ca astfel sufletele lor să se infăţişeze sfinţite la infricoşătoarea judecată. Agheasma Mare e folosită de asemenea, de către arhiereu, la sfinţirea bisericii, a antimiselor, a Sfantului şi Marelui Mir ş.a.

In casele credincioşilor, agheasma se păstrează la loc de cinste, in vase (sticle) curate, in care se pune de obicei un fir de busuioc. Credincioşii gustă dintr-insa pe nemancatc, in zilele de post şi ajunare sau la sărbători mari fie inainte, fie după biserică. Se obişnuieşte (mai ales in Moldova) să se guste dintr-insa timp de opt zile in şir, mai ales de la ajunul Bobotezei pană la odovania praznicului, adică pană la 13 ianuarie inclusiv. indeosebi cei opriţi de la impărtăşire se pot mangaia luand agheasmă şi apoi anafură (cand ne impărtăşim, agheasma se ia după impărtăşanie, iar cand luăm numai anafura, agheasma se ia inainte de anafură). Uneori se stropesc cu agheasmă casele şi lucrurile dintr-insele, curţile, viile şi aniimite obiecte din uzul pietăţii particulare (cruciuliţe, iconiţe ş.a.). in caz de boală, bolnavii gustă agheasmă sau se stropesc cu ea părţile bolnave ale trupului, spre a ajuta la tămăduire. Dacă prisoseşte sau s-a invechit, aghiazma nu trebuie aruncată oriunde, ci să o vărsăm in loc neumblat şi curat, pentru a nu fi pangărită.

Atat Agheasma mică, precum şi cea mare, e impreunată cu obiceiul „mersului cu zi-ntai” sau „cu botezul peste tot in ajunul Bobotezei, iar in unele părţi incă de două sau trei ori pe an (la inălţarea Sfintei Cruci, in Vinerea Izvorului Tămăduirii şi pe alocuri, la 1 august), preoţii vizitează parohia intreagă ori anumite sectoare ale ei, stropind casele şi pe credincioşi cu agheasmă şi cantand troparul: „ In Iordan botezandu-Te Tu, Doamne...” (la Bobotează) sau „Mantuieşte, Doamne, poporul Tău...” (in celelalte ocazii).

Odinioară, preoţii, conformandu-se invăţăturii de la inceputul slujbei Agheasmei mici din Molitfelnic, făceau (mai ales la oraşe) stropirea caselor cu apă sfinţită la fiecare inceput de lună. Dar in şedinţa Sfantului Sinod din 17 iunie 1952, s-a hotărat ca mersul cu zi-ntai (practicat mai ales in Capitală) să se desfiinţeze, iar preoţii să viziteze casele credincioşilor, stropindu-le cu apă sfinţită, numai de patru ori pe an, ţinandu-se seama şi de obiceiul locuiui, şi anume: a) la Bobotează; b) in prima săptămană din Postul Mare; c) in Vinerea Izvorului Tămăduirii; d) la 1 august (inceputul postului Adormirii Maicii Domnului sau in prima

săptămană din acest post). In Ardeal, Nu se face vizitarea caselor cu Sfanta Cruce şi stropirea lor cu agheasma (mare) decat in ajunul Bobotezei (5 ianuarie).

In afară de Agheasmă propriu-zisă (mică şi mare), se face sfinţirea apei şi in alte ocazii şi slujbe, după randuieli deosebite (de obicei mai reduse sau mai simple), sau in cadrul altor Ierurgii, ca de exemplu, in randuiala care se face la femeia lăuză in ziua intai după naştere, in slujba botezului, la sfinţirea bisericii ş.a. Apa sfinţită in aceste imprejurări Nu poartă insă denumirea de agheasmă; de exemplu, apa sfinţită in prima zi după naşterea pruncului se numeşte in popor, pur şi simplu, apă (in Banat = molitvă). De asemenea, Biserica binecuvantează apa de băut, prin rugăciuni deosebite, pe care le găsim in Molitfelnic, atat la inceputul săpării fantanii celei noi, cat şi la terminarea sau darea ei in folosinţă.

Sursa: Liturgică Specială-București.2005

Autor: D-nul Pr. Prof. Dr. Ene Braniște

( Preluare partială ptr. pasionații de religie.) 

Cu dragoste fraternala,

                                        un Cavaler in Ordinul Florii de Cires-Sakura       15.04.2020

Rugăciune: 

" Te ador, Dumnezeul meu, şi te iubesc din toată inima. Îţi mulţumesc că m-ai creat, că m-ai făcut creştin şi că m-ai ocrotit în această zi.  Iartă-mi păcatele pe care le-am făcut astăzi şi, dacă am făcut vreun bine,  primeşte-l cu bunăvoinţă.  Păzeşte-mă în timpul odihnei şi eliberează-mă de pericole. Harul Tău să fie pururea cu mine şi cu toţi cei dragi ai mei. + Amin. " (RUGĂCIUNE LA SFARSITUL ZILEI.)