Deviza Ordinului: "Onoare, Lupta, Rugăciune, Munca şi
Studiu."
Slogan: "Nu exista izbânda, decât cu ajutorul lui Dumnezeu!"
Slogan: "Nu exista izbânda, decât cu ajutorul lui Dumnezeu!"
Învățătură
ortodoxă despre Sfântul Maslu
Sfântul Maslu este slujba sfantă
prin care Biserica se roagă, prin sfinţiţii ei slujitori, pentru sănătatea
bolnavilor, acordandu-le iertarea de păcate prin ungerea cu untdelemn sfinţit.
Denumirea dc maslu este de origine slavă (de la cuvantul vechi-slav maslo, care
insemnează untdelemn).
Se
mai intrebuinţează şi denumirea ele eleoungere (ungere cu untdelemn);
grecii folosesc denumirea de εΒχελαιον, adică slujba untdelemnului (de la εΒχή
- rugăciune, slujbă şi έλαιον = untdelemn), iar la popoarele slave se foloseşte
denumirea de Sviatii Elea (Untdelemn sfant) sau Eleosveşteniia (sfinţirea
untdelemnului).
La
romano-catolici se intrebuinţa mai inainte denumirea de extrema unctio (ungerea
cea mai de pe urmă), pentru că ei o administrau numai muribunzilor, dar după
Conciliul II Vatican s-au apropiat de concepţia şi practica ortodoxă (vezi mai
departe) şi folosesc denumirea de ungerea bolnavilor1.
1. Subiectul (primitorul)
şi efectele tainei: pentru cine se săvarşeşte sfantul maslu.
 |
| Vindecarea celui căzut între tâlhari. |
Conform
practicii Sfinţilor Apostoli, care, după prima lor trimitere, „ungeau cu untdelemn
pe mulţi bonavi şi-i tămăduiau” (Mc. VI, 13) şi potrivit sfatului Sfantului Apostol
lacov (V, 14), sfantul maslu se săvarşea mai intai de toate pentru cei bolnavi,
ca un rit de tămăduire, care să aducă bolnavului sănătatea sa fizică, socotită
ca un dar al lui Dumnezeu şi ca un semn al acţiunii Sale divine. Dar intrucat
prin această sfantă taină se cere şi se dobandeşte nu numai tămăduirea de
bolile trupului, ci şi iertarea păcatelor, in Biserica Ortodoxă se poate face maslul
nu numai pentru cei bolnavi, ci şi pentru cei sănătoşi, chiar şi pentru copii,
şi nu numai o singură dată, ci de mai multe ori. Căci in fond, orice om este
virtualmente bolnav şi muritor. Astfel, Simeon al Tesalonicului il indemna pe
fiecare creştin să se nevoiască a-şi face maslu. Ba in unele părţi ale
Ortodoxiei (la greci), se obişnuia mai de mult a se face maslu chiar pentru
sufletele morţilor. De aceea, mai ales in bisericile din oraşe, in mănăstiri şi
la catedrale, se săvarşeşte adesea maslu de obşte, adică atat pentru
bolnavi, cat şi pentru cei sănătoşi,
ca un rit cu sens evident penitenţial, menit să acorde o iertare generală de păcate,
mai ales inainte de Paşti. In
practică, bolnavul pentu care se săvarşeşte in chip special maslul mai intai se
spovedeşte (atunci cand e posibil), pentm ca să capete, prin dezlegarea dată de
duhovnic, curăţirea sufletului de păcate, care va fi pecetluită apoi prin
maslu, aducand după sine şi tămăduirea trupului de boală; din punct de vedere
dogmatic insă, efectele maslului nu sunt condiţionate de săvarşirea in
prealabil a tainei pocăinţei. După
vechile Pravile bisericeşti nu trebuie să se facă maslu celor ce li s-a
legat limba, pruncilor pană la şapte ani (pentru că ei nu au păcate) şi
nebunilor pană ce nu işi vin in fire.
2. Ministrul (săvarşitorul)
sfantului maslu.
Conform
tradiţiei vechi a Bisericii, formulată adesea in scris prin hotărari canonice
ale autorităţii bisericeşti, pentm săvarşirea tainei sfantului maslu trebuie de
regulă şapte preoţi, după numărul celor şapte daruri ale Duhului, despre care
vorbeşte prorocul Isaia (XI, 2-3). Numărul acesta simbolic aminteşte şi unele
fapte din istoria sfantă a Vechiului Testament, care au fost ulterior privite
ca nişte preinchipuiri ale acţiunii şi efectelor sfantului maslu. Astfel, şapte
au fost preoţii care sunau din trambiţe şi de şapte ori a fost inconjurată
cetatea
Ierihonului,
cand israeliţii au cucerit-o, la intrarea lor in pămantul sfant, după izbăvirea
din robia egiptenilor (Iosua VI, 13-16). Şi tot de şapte ori s-a rugat prorocul
Ilie pe muntele Carmel, pană cand Dumnezeu a dat ploaie pămantului
ars de secetă (III Regi XIX, 42-44). Prorocul Elisei l-a inviat pe un
tanăr mort, culcandu-se peste el de şapte
ori (IV Regi IV, 34-35)n ; şi tot de
şapte ori s-a cufundat in Iordan Neeman sirianul, cand s-a curăţit de
lepră, potrivit sfatului prorocului Elisei (IV Regi V, 14) De aceea, randuială
sfantului maslu cuprinde şapte apostole şi şapte evanghelii,
precum, şi şapte rugăciuni deosebite pentm binecuvantarea untdelemnului şi
tămăduirea bolnavului (cate una pentm: fiecare preot), motiv pentm care această
taină mai e cunoscută la greci şi sub numele de „taina celor şapte preoţi” (Heptapadion),
iar in ruseşte sub numele dc soboravanie, adică slujba adunării sau
soborului (preoţilor), In practică insă, la nevoie pot sluji sfantul maslu şi
mai puţini preoţi: de obicei cinci sau trei, pentru numărul Treimii - cum
recomandă Evholojşhiul şi Simeon al Tesalonicului, sau cel puţin doi. In
tot cazul, săvarşirea sfantului maslu numai de un singur tradiţie. O asemenea practică, in imprejurări normale, este impotriva cuvantului lămuri al Sfantului
Apostol Iacov (V, 14) care ne indeamnă să-i chemăm pe preoţii bisericii;
iar nu pe un singur preot. Ea este admisibilă numai in cazuri de mare nevoie (lipsă
de preoţi), cum ar fi de ex. pe campul de război, sau in satele răzleţe, de
munte, in pustie, in locuri depărtate etc.; de altfel, in mod practic e foarte
greu, dacă nu chiar imposibil pentru un singur preot, să facă singur toată
slujba, care e foarte lungă.
3. Locul şi
timpul săvarşirii (unde şi cand se săvarşeşte sfantul maslu) ,
Sfantul
maslu se săvarşeşte fie la biserică (pentru mai mulţi), fie la casa bolnavului pentru
care ne rugăm sau la locul de zăcere (spital). In ceea ce priveşte timpul,
săvarşirea lui nu e legată de zile sau soroace anumite (fixe), ci se
face oricand e nevoie. Se obişnuieşte insă să se facă mai ales in
zilele de luni, miercuri şi vineri, şi de preferinţă in timpul posturilor de
peste an. In unele biseririci de oraşe, la catedrale şi in mănăstiri, se face
maslu de obşte mai ales in Sfanta şi Marea Miercuri (in Săptămana Patimilor),
in amintirea ungerii Mantuitorului cu miri de către femeia cea păcătoasă (Lc.
VII, 37-38).
Se
face, de asemenea, maslu pentru cei sănătoşi, şi Joi sau Vineri
din Săptămana Patimilor, iar pe alocurea chiar in Marea Sambătă, inaintea
Ceasurilor (sau a Liturghiei), in amintirea ungerii trupului Mantuitorului cu
miresme, de către mironosiţe.
In
Bucovina se indătinează a se face maslu in Joia Săptămanii Patimilor, in loc de
spălarea picioarelor care se face prin mănăstiri; iar in unele locuri din
Biserica Greciei se obişnuieşte să se facă maslu şi in ziua Sfantului lacob,
fratele Domnului. In ceea ce priveşte timpul din zi, se indică dimineaţa, cum
se făcea de regulă pretutindeni, pană nu de mult; in ultimul timp se
obişnuieşte pe alocuri să se facă maslu de
obşte şi după masă (spre seară), cand credincioşii sunt mai liberi (mai
ales la oraşe) şi pot lua parte la slujbă.
4. Randuiala slujbei şi explicarea ei.
Cand
se săvarşeşte maslul la casa bolnavului; atunci bolnavul trebuie intai spovedit
(şi la urmă impărtăşit, dacă e cazul). Apoi se pun pe o masă aşternută cu
acoperitoare albă, langă patul de zăcere, Sfanta Evanghelie şi Sfanta Cruce,
iar alături, un vas (castron) cu grau sau faină (unii pun şi vin), mijlocul lui
(sau deasupra) se pune o candelă (un pahar) cu untdelemn curat (materia fi
ţainei), iar in jurul ei se infig in grau (faină) şapte beţişoare preferabil de
busuioc si infăşurate cu vată la un capăt, pentru ungere. Se aprind lumanări
(de obicei şapte),legate
snop sau lipite pe marginea vasului cu faină (.Molitfdnicul prescrie să
se dea şi preoţilor lumanări in maini).
Dacă
se face maslu de obşte in biserică, atunci se pun pe o masă, in mijlocul
bisericii, Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce şi sfeşnice mici, iar credincioşii
aduc şi pun pe ea văsişoare cu grau sau faină şi untdelemn, in care se infig
lumanări aprinse (uneori se aduc şi diferite lucruri de ale celor bolnavi sau
absenţi, ce vor fi binecuvantate de către preoţi, spre ajutorul şi sănătatea
celor care le vor folosi). Slujba
propriu-zisă a tainei sfantului maslu e precedată de o randuială
deosebită,asemănătoare Utreniei şi alcătuită din cantări menite să-i
pregătească sufleteşte pe primitorul tainei şi pe cei prezenţi, inspirandu-le
increderea in puterea, milostivirea şi indurarea lui Dumnezeu pentru alinarea
suferinţelor oamenilor; partea principală a acesteia o alcătuieşte canonul
Sfantului Arsenic (pustnic din sec. IX, devenit arhiepiscop de Corfu).
Această randuială se citeşte, pe alocuri, de către cantăreţi singuri, inainte de
maslul propriu-zis. Preoţii, imbrăcaţi in patrafire şi feloane, stau in jurul
mesei.
La
inceput, protosul cădeşte in jurul mesei şi pe credincioşi (in casă cădeşte:
icoana, pe bolnav şi pe ai casei). Dacă nu s-a citit dinainte partea
introductivă (cu canonul Sfantului Arsenic), se citeşte acum, zicand preoţii pe
rand irmoasele canonului şi celelalte (vezi Mjolitfielnicul). După
aceea, se aprind luminile; protosul, cu capul descoperit, se inchină, ia in maini
Sfanta Evanghelie şi dă binecuvantarea pentru inceputul maslului
propriu-zis (.,Binecuvantată este impărăţia Tatălui...), făcand cruce cu Sfanta
Evanghelie (unii şi cu Sfanta Cruce) peste vasul (vasele) cu faină şi untdelemn, apoi o sărută şi o pune la loc (dacă partea cu canonul Sfantului
Arsenic s-a citit dinainte, indată după cădire se dă binecuvantarea pentru
maslul propriu-zis). Diaconul (dacă este) sau preotul cel dintai zice ectenia,
care cuprinde cereri speciale pentru binecuvantarea untdelemnului şi pentru
tămăduirea bolnavului; la cererea: „pentru ca să binecuvanteze ^untdelemnul
acesta.., toţi preoţii fac semnul binecuvantării deodată cu mana spre
untdelemn; asemenea şi la cererea următoare: „pentru robul (robii) lui Dumnezeu
X..., la care preoţii fac semnul binecuvantării spre bolnavul pentru care se
face slujba. Urmează apoi rugăciunea pentru sfinţirea untdelemnului („Doamne,
Care cu mila şi cu indurările Tale...), pe care o rostesc preoţii pe rand,
incepand cu protosul, pană se plineşte de
şapte ori, făcand fiecare, la timpul cuvenit, semnul binecuvantării peste
untdelemnul care constituie materia tainei. După
aceea se cantă (sau se citesc) un şir de tropare scurte, in care invocăm pe Mantuitorul,
pe Sfanta Fecioară şi pe unii sfinţi mai veneraţi in popor sau reputaţi ca tămăduitori
de boli (Sfinţii Nicolae, Dimitrie, Pantelimon, Sfinţii doctori fară de arginţi
ş.a.), spre tămăduirea bonavului. Incepe apoi citirea celor şapte Apostole şi
Evanghelii. Apostolele le citesc diaconii (dacă sunt) sau
cantăreţii, in timp ce se cădeşte; Evangheliile le citesc pe rand preoţii,
incepand cu protosul, aşezat cu faţa spre credincioşi (in casă Evanghelia se ţine pe capul bolnavului, care, după citire o
săruta).
Cele
şapte pericope din Apostol incep cu cea din Epistola Sfantului Apostol Iacov (V,
10 ş.u.), unde se vorbeşte despre puterea vindecătoare a Maslului. Toate vorbesc
fie despre răbdarea in suferinţa şi nădejdea vindecării, pe care trebuie s-o
nutrească cel bolnav, fie despre darul tămăduirilor dat de Dumnezeu sfinţiţilor
Săi slujitori, fie despre puterea şi efectele minunate ale rugăciunii făcute pentru
cel bolnav ş.a.m.d.
Dintre
cele şapte Evanghelii, unele istorisesc pocăinţa unor persoane biblice, care sunt
date ca pildă celui bolnav, ca de exemplu Zaheu (Lc. XIX, 1.); altele
conţin pilde şi invăţături ale Mantuitorului, socotite ca simboluri sau
analogii ale Maslului (ca de exemplu, pilda samarineanului milostiv, care unge
cu untdelemn rănile, celui căzut intre talhări. Lc. X, 25 ş.u.), iar altele
istorisesc vindecări minunate săvarşite de Domnul (ca de exemplu, vindecarea
soacrei lui Petru şi a femeii cananence, Mt. VIII,' I 4 şi XV, 21), menite să
insufle şi să intărească nădejdea şi increderea bolnavului in puterea lui
Dumnezeu. După
fiecare Evanghelie urmează o ectenie intreită, o molitfa pentru sfinţirea
untdelemnului (de
fiecare dată alta) şi rugăciunea pentru ungerea fi tămăduirea bolnavului („Părinte
Sfinte, doctorul sufletelor şi al trupurilor...”); fiecare preot citeşte astfel
cate o Evanghelie, continuand cu ectenia şi molitfa următoare, după care
citeşte rugăciunea: „Părinte Sfinte...”, ungandu-1 totodată cruciş pe
bolnav, cu unul din beţişoare muiat in untdelemn sfinţit: la frunte, la
ochi, la nări, urechi, obraz (gură), piept, pe maini şi pe picioare23,
in timp ce cantăreţii (preoţii ceilalţi) cantă troparul: „Doamne, armă
asupra diavolului crucea Ta o ai dat nouă...”. Rugăciunea: „Părinte
Sfinte:.:”', impreună cu ungerea, care constituie miezul slujbei sau
forma tainei, precum şi troparul amintit, se repetă deci de şapte ori,
la fiecare ungere intrebuinţandu-se alt beţişor) La maslul de obşte,
această rugăciune, precum şi ungerea celor prezenţi, se poate lăsa la
sfarşitul slujbei (vezi mai departe).
După
ce s-a citit Evanghelia a şaptea şi s-a făcut ultima ungere a bolnavului,
preotul-protos deschide Sfanta Evanghelie şi o pune peste capul bolnavului, cu faţa in jos (unii
pun şi Sfanta Crace peste Sfanta Evanghelie). Credincioşii din biserică.
ingenunchează (cand
se face maslul de obşte in biserică), iar protosul citeşte rugăciunea) „Impărate
Sfinte, indurate şi mult-Milostive...”, prin care cere de la Dumnezeu iertarea păcatelor
bolnavului. in acest timp, preoţii ceilalţi ţin şi ei cu mana Sfanta Evanghelie
sau pun epitrahilele peste capetele credincioşilor şi cantă incetişor şi rar
„Doamne, miluieşte”, intreit, pe glasul II (ca la hirotonie). Această punere a
Sfintei Evanghelii pe capul bolnavului inchipuie punerea manii Domnului insuşi
peste capul bolnaviilui, aşa cum reiese şi din cuprinsul rugăciunii respective.
După aceea, bolnavul sărută Sfanta Evanghelie. Apoi se cantă două podobii, in
timp ce preoţii se ung reciproc pe frunte şi după aceea ii ung şi pe cei ai
casei.
Urmează
o ultimă ectenie intreită scurtă şi apoi protosul face otpustul slujbei.
După aceea, bolnavul (credincioşii din biserică, stand in genunchi) zic(e) de
trei ori, către preoţii slujitori: „Binecuvantaţi,
părinţi sfinţiţi, şi mă iertaţi pe mine, păcătosul”, iar preoţii răspund,
de fiecare dată, binecuvantand: „Dumnezeu
să te (vă) ierte şi să te (vă) binecuvanteze şi sănătate să-ţi (vă) dăruiască”.
Protosul incheie cu: „Pentru rugăciunile
Sfinţilor Părinţilor noştri...”. Dacă suntem in biserică (cand se face maslul
de obşte), după otpust preoţii slujitori iau
fiecare cate un beţişor cu vată şi se aliniază in dreapta iconostasului (spre
strana stangă) cu faţa spre credincioşi, in ordinea ierarhică; se pun pe
iconostas Sfanta Evanghelie şi Sfanta Cruce. După ce preoţii se ung reciproc pe
frunte, credincioşii vin pe rand şi sărută icoana, Sfanta Evanghelie şi Sfanta
Cruce aşezate pe iconostas şi sunt unşi succesiv pe frunte cu beţişorul inmuiat
in untdelemnul sfinţit de către fiecare din preoţi.
Se
ung de obicei, cruciş, şi lucrurile aduse de credincioşi. Dacă nu s-a citit la
timpul ei rugăciunea ungerii („Părinte Sfinte, doctorul sufletelor şi al
trupurilor...”), se zice acum in
şoaptă, de către fiecare preot, in timp ce cantăreţii cantă troparul: „Doamne,
armă asupra diavolului...”. Apoi protosul incheie cu: „Pentru rugăciunile...” Uneori,
maslul se impreună cu Agheasmă mică. In acest caz, sfinţirea apei se face inaintea
maslului, dar stropirea casei şi a bolnavului, cu cantările respective, se face
la sfarşit, după ultima ungere a bolnavului.
5. Intrebuinţarea untdelemnului de la maslu.
E
ştiut că untdelemnul, care alcătuieşte materia tainei sfantului maslu, este
simbol al indurării divine şi totodată medicament, mijloc de insănătoşire,
intrebuinţat in acest scop din adancă vechime (vezi, de exemplu, Mc. VI, 13). In
unele părţi, in untdelemnul de la maslu, se amestecă şi vin, amestecul acesta
amintind de vindecarea in acest mod, de către samarineanul milostiv, a celui
căzut intre talhari (Le. X, 34). Untdelemnul de la maslu, fiind binecuvantat de
preoţi cu invocarea lui Dumnezeu, este sfant, plin de darul dumnezeiesc al
Sfantului Duh, ca şi apa botezului. El are puterea de a curăţi sufletul, prin
iertarea păcatelor, şi a tămădui trupul, prin izgonirea bolilor, impărtăşind
mila şi indurarea lui Dumnezeu. De aceea, untdelemnul rămas de la maslu, ca şi
făina binecuvantată atunci, trebuie păstrate cu cinste, in loc curat şi ales şi
pot fi folosite numai in scopuri pioase. Astfel, untdelemnul se poate pune in
candele să ardă, fie in casă, fie in biserica unde poate fi folosit şi la miruit.
După Simeon al Tesalonicului, chiar şi trupurile morţilor
se pot unge cu untdelemnul păstrat de la maslul ce li s-a făcut pe cand erau.in
viată. La noi, prin Bucovina şi nordul Moldovei, se obişnuieşte să se ungă osermintele
dezgropate, cu untdelemnul sfinţit la maslu, in cazul reinhumării lor. Pe
alocuri este obiceiul ca, din faina şi din untdelemnul binecuvantat la maslu,
să se facă painişoare din care se dă bonavului să mănance, in unele părţi (ca
de ex. Bucovina), din untdelemnul sfinţit se dă bolnavului să guste indată după
Sfanta impărtăşire, apoi restul e folosit la pregătirea mancărurilor destinate
lui, in alte părţi, din faina binecuvantată la maslu, se fac prescuri pentru
Liturghiei (dacă este mai multă). Beţişoarele folosite pentru ungere se adună
şi se ingroapă ori se ard, aruncandu-se cenuşa in loc curat.
Autor: D-nul Pr. Prof. Dr. Ene Braniște
( Preluare partială ptr. pasionații de religie.)
Cu dragoste
fraternala,
un Cavaler in Ordinul Florii de
Cires-Sakura 14.04.2020
Rugăciune:
" Te ador, Dumnezeul meu, şi te iubesc din toată
inima. Îţi mulţumesc că m-ai creat, că m-ai făcut creştin şi că m-ai ocrotit în această zi. Iartă-mi păcatele pe care le-am făcut astăzi
şi, dacă am făcut vreun bine, primeşte-l
cu bunăvoinţă. Păzeşte-mă în timpul
odihnei şi eliberează-mă de pericole. Harul Tău să fie pururea cu mine şi cu
toţi cei dragi ai mei. + Amin. " (RUGĂCIUNE LA SFARSITUL ZILEI.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu