joi, 6 aprilie 2017

Binecuvantarea instrumentelor de lucru



Deviza Ordinului: "Onoare, Lupta, Rugăciune, Munca şi Studiu."
Slogan: "Nu exista izbânda, decât cu ajutorul lui Dumnezeu!"

             BINECUVÂNTAREA INSTRUMENTELOR DE LUCRU


INDICAŢII PRELIMINARE

          Această rânduială poate fi folosită fie de un laic, cu formulele şi riturile prevăzute pentru acesta in Ritualul Roman.
         ( Mijloace de orice fel, mari sau mici, de care se folosesc oamenii în muncă, precum diferite maşini automate, bărcile pentru pescuit şi altele de acest fel, pot fi binecuvântate cum se cuvine, pentru ca oamenii să-şi poată da seama că prin munca proprie se pot uni cu fraţii lor şi îi pot sluji, îşi pot dovedi iubirea frăţească şi îşi pot oferi contribuţia la desăvârşirea creaţiei dumnezeieşti.
           Binecuvântarea se poate face în împrejurări speciale, de exemplu, la sărbătoarea sfântului Iosif Muncitorul sau a unui alt sfânt patron, ori a adunării lucrătorilor, atunci când aceştia se strâng laolaltă aducând şi instrumentele lor de lucru.Această celebrare priveşte pe oamenii care lucrează cu instrumentele lor, si este necesară prezenţa lucrătorilor, ori cel puţin a unor reprezentanţi ai lor.)

Rânduiala binecuvântării

ÎNCEPUTUL  RITUALULUI

1.- După ce comunitatea s-a adunat, se poate cânta un cântec potrivit, ( “ Fericit barbatul, care n-a umblat in sfatul necredinciosilor si in calea pacatosilor nu a stat si pe scaunul hulitorilor n-a sezut; ci in legea Domnului e voia lui si la legea Lui va cugeta ziua si noaptea. Si va fi ca un pom rasadit langa izvoarele apelor, care rodul sau va da la vremea sa si frunza lui nu va cadea si toate cate va face vor spori!”Ps.1:1-3.)

la sfârşitul căruia Slujitorul făcându-şi semnul crucii şi salutându-i pe cei prezenţi, spune:

În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. R. Amin.

2.- Slujitorul laic, îi salută pe cei de faţă spunând:

Să-l mărturisim cu inimi credincioase pe Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a binevoit să fie numit fiul tâmplarului. R. Amin.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
3.- Slujitorul laic îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru primirea binecuvântării prin aceste cuvinte:

Pescuirea Minunata.
Dumnezeu i-a încredinţat omului să stăpânească pământul şi să-l supună până ce vor fi întemeiate ceruri noi şi un pământ nou, potrivit cuvintelor Apostolului: „ Toate sunt ale voastre, voi însă ai lui Cristos, iar Cristos al lui Dumnezeu ” (1Cor 3,23). Pentru a ajunge la acest scop, omul se foloseşte de instrumente potrivite prin care să conlucreze şi să participe într-un fel sau altul la binele  răscumpărării. Aşadar, să-l binecuvântăm din inimă pe Dumnezeu pentru această minunată a lucrurilor şi să-l rugăm să-l ocrotească şi să-l sprijine pe om în munca lui.


CITIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU

4.- Apoi slujitorul sau lectorul, ori unul dintre cei prezenţi citeşte un text din Sfânta Scriptură.

1Tes 4,9.10b-12   «Lucraţi cu mâinile voastre.»

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni.

Fraţilor, cât priveşte dragostea frăţească nu‑i nevoie să vă scriu, căci voi înşivă aţi învăţat de la Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii. Dar vă îndemn, fraţilor, să faceţi şi mai mult. Străduiţi‑vă din inimă să trăiţi în linişte: să‑şi facă fiecare datoria şi să lucraţi cu mâinile voastre, aşa cum v‑am poruncit, ca să umblaţi cum se cuvine faţă de cei din afară şi să nu aveţi trebuinţă de nimeni.

Si:

2Tes 3,7-8: Voi ştiţi bine ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi exemplul. Noi n‑am trăit printre voi în trândăvie şi pâinea, pe care am mâncat‑o, n‑am aşteptat‑o pe gratis de la nimeni. Dimpotrivă, am lucrat ostenindu‑ne din greu, zi şi noapte, ca să nu fim povară nici unuia dintre voi.

Sir 38,35.39: Toţi lucrătorii şi-au pus încrederea în mâinile lor şi fiecare este priceput în meşteşugul său. Ei vor întări creaţia veacului şi rugăciunea lor este pentru împlinirea meseriei.

Sau:

Lc 5,3-11: «La cuvântul tău voi arunca mrejile.»

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca.

Pe cand multimea Il imbulzea, ca sa asculte cuvantul lui Dumnezeu, si El sedea langa lacul Ghenizaret. A vazut doua corabii oprite langa tarm, iar pescarii, coborand din ele, spalau mrejele. Si urcandu-Se intr-una din corabii care era a lui Simon, l-a rugat s-o departeze putin de la uscat. Si sezand in corabie, invata, din ea, multimile. Iar cand a incetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mana la adanc, si lasati in jos mrejele voastre, ca sa pescuiti. Si, raspunzand, Simon a zis: Invatatorule, toata noaptea ne-am trudit si nimic nu am prins, dar, dupa cuvantul Tau, voi arunca mrejele. Si facand ei aceasta, au prins multime mare de peste, ca li se rupeau mrejele. Si au facut semn celor care erau in cealalta corabie, sa vina sa le ajute. Si au venit si au umplut amandoua corabiile, incat erau gata sa se afunde, Iar Simon Petru, vazand aceasta, a cazut la genunchii lui Iisus, zicand: Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos. Caci spaima il cuprinsese pe el si pe toti cei ce erau cu el, pentru pescuitul pestilor pe care ii prinsesera. Tot asa si pe Iacov si pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau impreuna cu Simon. Si a zis Iisus catre Simon: Nu te teme; de acum inainte vei fi pescar de oameni. Si tragand corabiile la tarm, au lasat totul si au mers dupa El.

Sau:

Mt 13,1-9: «Iată, a ieşit semănătorul să semene.»

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei.

In ziua aceea, iesind Iisus din casa, sedea langa mare. Si s-au adunat la El multimi multe, incat intrand in corabie sedea in ea si toata multimea sta pe tarm. Si le-a grait lor multe, in pilde, zicand: “ Iata a iesit semanatorul sa semene.  Si pe cand semana, unele seminte au cazut langa drum si au venit pasarile si le-au mancat. Altele au cazut pe loc pietros, unde n-aveau pamant mult si indata au rasarit, ca n-aveau pamant adanc. Iar cand s-a ivit soarele, s-au palit de arsita si, neavand radacina, s-au uscat. Altele au cazut intre spini, dar spinii au crescut si le-au inabusit. Altele au cazut pe pamant bun si au dat rod: una o suta, alta saizeci, alta treizeci. Cine are urechi de auzit sa auda.”

Sau:

Ioan: Cap 21, 1-14 << « Domnul Se arata ucenicilor la Marea Tiberiadei

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan.

Dupa acestea, Iisus S-a aratat iarasi ucenicilor la Marea Tiberiadei, si S-a aratat asa: Erau impreuna Simon-Petru si Toma, cel numit Geamanul, si Natanael, cel din Cana Galileii, si fiii lui Zevedeu si alti doi din ucenicii Lui. Simon-Petru le-a zis: Ma duc sa pescuiesc. Si i-au zis ei: Mergem si noi cu tine. Si au iesit si s-au suit in corabie, si in noaptea aceea n-au prins nimic. Iar facandu-se dimineata, Iisus a stat la tarm; dar ucenicii n-au stiut ca este Iisus.
Deci le-a zis Iisus: Fiilor, nu cumva aveti ceva de mancare? Ei I-au raspuns: Nu. Iar El le-a zis: Aruncati mreaja in partea dreapta a corabiei si veti afla. Deci au aruncat-o si nu mai puteau s-o traga de multimea pestilor. Si a zis lui Petru ucenicul acela pe care-l iubea Iisus: Domnul este! Deci Simon-Petru, auzind ca este Domnul, si-a incins haina, caci era dezbracat, si s-a aruncat in apa.  Si ceilalti ucenici au venit cu corabia, caci nu erau departe de tarm, ci la doua sute de coti, tragand mreaja cu pesti. Deci, cand au iesit la tarm, au vazut jar pus jos si peste pus deasupra, si paine. Iisus le-a zis: Aduceti din pestele pe care l-ati prins acum. Simon-Petru s-a suit in corabie si a tras mreaja la tarm, plina de pesti mari: o suta cincizeci si trei, si, desi erau atatia, nu s-a rupt mreaja. Iisus le-a zis: Veniti de pranziti. Si nici unul din ucenici nu indraznea sa-L intrebe: Cine esti Tu?, stiind ca este Domnul.  Deci a venit Iisus si a luat painea si le-a dat lor, si de asemenea si pestele. Aceasta este, acum, a treia oara cand Iisus S-a aratat ucenicilor, dupa ce S-a sculat din morti.

Sau:

Ex 35,30 – 36,1: «Le-a dat Dumnezeu înţelepciune şi pricepere, ca să ştie să lucreze.»
Iob 28,1-28: «Din pământ fierul şi din stânca topită scoatem arama.»
Prov 31,10-31: «Pune mâna pe furcă şi cu degetele ei apucă firul.»
Sir 38,25-39: «Fiecare cu meşteşugul său este înţelept.»
Is 28,23-29: «În fiecare zi plugarul ară, ca să semene.»
Fap 18,1-5: «Paul era ţesător de corturi şi a început să lucreze.»

5.- Se poate recita sau cânta un psalm responsorial potrivit, ca din cele ce urmeaza, mai jos:

Ps 64(65),10.11-12.13-14.
( PSALMUL 64 )

1. Tie Ti se cuvine cantare, Dumnezeule, in Sion si Tie ti se va implini fagaduinta in Ierusalim.
2. Auzi rugaciunea mea, catre Tine tot trupul va veni.
3. Cuvintele celor fara de lege ne-au biruit pe noi si nelegiuirile noastre Tu le vei curati.
4. Fericit este cel pe care l-ai ales si l-ai primit; locui-va in curtile Tale.
5. Umplea-ne-vom de bunatatile casei Tale; sfant este locasul Tau, minunat in dreptate.
6. Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mantuitorul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor de pe mare departe;
7. Cel ce gatesti muntii cu taria Ta, incins fiind cu putere; Cel ce tulburi adancul marii si vuietul valurilor ei.
8. Tulbura-se-vor neamurile si se vor spaimanta cei ce locuiesc marginile, de semnele Lui; iesirile diminetii si ale serii le vei veseli.
9. Cercetat-ai pamantul si l-ai adapat pe el, bogatiile lui le-ai inmultit;
10. Raul lui Dumnezeu s-a umplut de apa; gatit-ai hrana lor, ca asa este gatirea Ta.
11. Adapa brazdele lui, inmulteste roadele lui si se vor bucura de picaturi de ploaie, rasarind.
12. Vei binecuvanta cununa anului bunatatii Tale si campiile Tale se vor umple de roade grase.
13. Ingrasa-se-vor pasunile pustiei si cu bucurie dealurile se vor incinge.
14. Imbracatu-s-au pasunile cu oi si vaile vor inmulti graul; vor striga si vor canta.

R. (6): «Dumnezeul mântuirii noastre, ascultă-ne!»

Ps 89(90),2.3-4.12-13.14 şi 16.
( PSALMUL 89 )

l. Doamne, scapare Te-ai facut noua in neam si in neam.
2. Mai inainte de ce s-au facut muntii si s-a zidit pamantul si lumea, din veac si pana in veac esti Tu.
3. Nu intoarce pe om intru smerenie, Tu, care ai zis: "Intoarceti-va, fii ai oamenilor",
4. Ca o mie de ani inaintea ochilor Tai sunt ca ziua de ieri, care a trecut si ca straja noptii.

5. Nimicnicie vor fi anii lor; dimineata ca iarba va trece.
6. Dimineata va inflori si va trece, seara va cadea, se va intari si se va usca.
7. Ca ne-am sfarsit de urgia Ta si de mania Ta ne-am tulburat.
8. Pus-ai faradelegile noastre inaintea Ta, greselile noastre ascunse, la lumina fetei Tale.
9. Ca toate zilele noastre s-au imputinat si in mania Ta ne-am stins.
10. Anii nostri s-au socotit ca panza unui paianjen; zilele anilor nostri sunt saptezeci de ani;
11. Iar de vor fi in putere optzeci de ani si ce este mai mult decat acestia osteneala si durere;
12. Ca trece viata noastra si ne vom duce.
13. Cine cunoaste puterea urgiei Tale si cine masoara mania Ta, dupa temerea de Tine?
14. Invata-ne sa socotim bine zilele noastre, ca sa ne indreptam inimile spre intelepciune.

15. Intoarce-Te, Doamne! Pana cand vei sta departe? Mangaie pe robii Tai!
16. Umplutu-ne-am dimineata de mila Ta si ne-am bucurat si ne-am veselit in toate zilele vietii noastre.
17. Veselitu-ne-am pentru zilele in care ne-ai smerit, pentru anii in care am vazut rele.
18. Cauta spre robii Tai si spre lucrurile Tale si indrepteaza pe fiii lor.
19. Si sa fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi si lucrurile mainilor noastre le indrepteaza.

R. (17c): «Întăreşte, Doamne, lucrarea mâinilor noastre.»

Ps 106(107),35-36.37-38.41-42.
( PSALMUL 106 )

1. Laudati pe Domnul ca este bun, ca in veac este mila Lui.
2. Sa spuna cei izbaviti de Domnul, pe care i-a izbavit din mana vrajmasului.
3. Din tari i-a adunat pe ei, de la rasarit si de la apus, de la miazanoapte si de la miazazi.
4. Ratacit-au in pustie, in pamant fara de apa si cale spre cetatea de locuit n-au gasit.
5. Erau flamanzi si insetati; sufletul lor intr-insii se sfarsea;
6. Dar au strigat catre Domnul in necazurile lor si din nevoile lor i-a izbavit pe ei
7. Si i-a povatuit pe cale dreapta, ca sa mearga spre cetatea de locuit.
8. Laudat sa fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a facut fiilor oamenilor.
9. Ca a saturat suflet insetat si suflet flamand a umplut de bunatati.
10. Sedeau in intuneric si in umbra mortii; erau ferecati de saracie si de fier,
11. Pentru ca au amarat cuvintele Domnului si sfatul Celui Preainalt au intaratat.
12. El a umilit intru osteneli inima lor; slabit-au si nu era cine sa le ajute;
13. Dar au strigat catre Domnul in necazurile lor si din nevoile lor i-a izbavit pe ei.
14. Si i-a scos pe ei din intuneric si din umbra mortii si legaturile lor le-a rupt.
15. Laudat sa fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a facut fiilor oamenilor!
16. Ca a sfaramat porti de arama si zavoare de fier a frant
17. Si i-a ajutat sa iasa din calea faradelegii lor, caci pentru faradelegile lor au fost umiliti.
18. Urat-a sufletul lor orice mancare si s-au apropiat de portile mortii.
19. Dar au strigat catre Domnul in necazurile lor si din nevoile lor i-a izbavit.
20. Trimis-a cuvantul Sau si i-a vindecat pe ei si i-a izbavit pe ei din stricaciunile lor.
21. Laudat sa fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a facut fiilor oamenilor!
22. Si sa-I jertfeasca Lui jertfa de lauda si sa vesteasca lucrurile Lui, in bucurie.
23. Cei ce se coboara la mare in corabii, cei ce-si fac lucrarea lor in ape multe,
24. Aceia au vazut lucrurile Domnului si minunile Lui intru adanc.
25. El a zis si s-a pornit vant furtunos si s-au inaltat valurile marii.
26. Se urcau pana la ceruri si se coborau pana in adancuri, iar sufletul lor intru primejdii incremenea.
27. Se tulburau si se clatinau ca un om beat si toata priceperea lor a pierit.
28. Dar au strigat catre Domnul in necazurile lor si din nevoile lor ia izbavit
29. Si i-a poruncit furtunii si s-a linistit si au tacut valurile marii.
30. Si s-au veselit ei, ca s-au linistit valurile si Domnul i-a povatuit pe ei la limanul dorit de ei.
31. Laudat sa fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a facut fiilor oamenilor!
32. Inaltaii-L pe El in adunarea poporului si in scaunul batranilor laudati-L pe El,
33. Prefacut-a raurile in pamant pustiu, izvoarele de apa in pamant insetat
34. Si pamantul cel roditor in pamant sarat, din pricina celor ce locuiesc pe el.
35. Prefacut-a pustiul in iezer de ape, iar pamantul cel fara de apa in izvoare de ape,
36. Si a asezat acolo pe cei flamanzi si au zidit cetate de locuit
37. Si au semanat tarine si au sadit vii si au strans belsug de roade
38. Si i-a binecuvantat pe ei si s-au inmultit foarte si vitele lor nu le-a imputinat.
39. Si iarasi au fost imputinati si chinuiti de apasarea necazurilor si a durerii.
40. Aruncat-a dispret asupra capeteniilor lor si i-a ratacit pe ei in loc neumblat si fara de cale.
41. Dar pe sarac l-a izbavit de saracie si i-a pus pe ei ca pe niste oi de mostenire.
42. Vedea-vor dreptii si se vor veseli si toata faradelegea isi va astupa gura ei.
43. Cine este intelept va pazi acestea si va pricepe milele Domnului.

R. (16): «Lăudaţi pe Domnul, pentru că este bun.»

Ps 126(127),1.2.
( PSALMUL 126 )

1. De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ar priveghea cel ce o pazeste.
2. In zadar va sculati dis-de-dimineata, in zadar va culcati tarziu, voi care mancati painea durerii, daca nu v-ar da Domnul somn, iubiti ai Sai.
3. Iata, fiii sunt mostenirea Domnului, rasplata rodului pantecelui.
4. Precum sunt sagetile in mana celui viteaz, asa sunt copiii parintilor tineri.
5. Fericit este omul care-si va umple casa de copii; nu se va rusina cand va grai cu vrajmasii sai in poarta.

R. (cf. 1): «Domnul ne va zidi casa şi cetatea noastră o va păzi.»

6.- Inainte de rugăciunea binecuvântării, se poate face rugăciunea universală.

RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ:  Tatal Nostru.

7.- Slujitorul poate alege dintre invocaţiile propuse mai jos pe acelea care i se par mai potrivite, în funcţie de împrejurări.

Dumnezeu, care l-a rânduit pe om să lucreze în lume şi să o păzească, inspiră necontenit minţile oamenilor, pentru ca prin talentul şi prin munca lor să coopereze la desăvârşirea creaţiei. Să-l lăudăm într-un glas, spunând:

R. Binecuvântat eşti, Doamne, Creatorul universului.

Tu îl chemi pe om la muncă şi îi încredinţezi spre desăvârşire lumea creată de tine.
R. Binecuvântat eşti, Doamne, Creatorul universului
Tu, dăruindu-i omului demnitatea de a munci, îl faci părtaş al lucrării tale în lume.
R. Binecuvântat eşti, Doamne, Creatorul universului
Tu îl luminezi pe om cu înţelepciunea ta ca să descopere neîncetat lucruri noi, pentru ca numele tău să fie slăvit şi tot pământul să tresalte de mărirea ta.
R. Binecuvântat eşti, Doamne, Creatorul universului
Tu l-ai trimis pe Fiul tău în lume pentru ca, sfinţind şi înălţând munca prin sudoarea frunţii sale, să fie pentru noi mărturie de râvnă neobosită.
R. Binecuvântat eşti, Doamne, Creatorul universului
Tu îi călăuzeşti pe oameni să caute spre toată lucrarea bună, şi îi însoţeşti cu ajutorul tău.
R. Binecuvântat eşti, Doamne, Creatorul universului

Urmează rugăciunea binecuvântării, ca mai jos.

RUGĂCIUNEA BINECUVÂNTĂRII

8.- Apoi slujitorul laic, cu mâinile împreunate, rosteşte rugăciunea binecuvântării.

Dumnezeule, de la tine coboară plinătatea binecuvântării şi spre tine urcă rugăciunea celui ce binecuvântează; ocroteşte-i cu bunăvoinţă pe slujitorii tăi care aduc în faţa ta, cu iubire statornică, instrumentele lor de lucru, şi fă ca muncind cu râvnă, să conlucreze la desăvârşirea creaţiei, să ajute viaţa lor şi pe a celorlalţi, să se străduiască să sprijine dezvoltarea comunităţii umane şi să laude cu toţii gloria numelui tău. Prin Iisus Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

Sau:

Dumnezeule, tu ai voit ca forţele naturii să se supună muncii oamenilor; îngăduie cu bunăvoinţă ca, îndeletnicindu-se cu munca noastră, să ne străduim cu râvnă să contribuim la desăvârşirea creaţiei. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

9.- Slujitorul  îi stropeşte pe cei prezenţi şi instrumentele lor de lucru cu apă sfinţită.

ÎNCHEIERE

10.- Apoi slujitorul încheie ritualul spunând:

Domnul Cristos, care a luat asupra sa munca oamenilor pentru a duce mântuirea, să ne întărească prin mângâierea Lui şi să ne dăruiască pacea Sa. R. Amin.

11.- Se recomandă ca ritualul să se încheie cu un cântec potrivit.

( RUGĂCIUNI COMUNE LA SARBATORI  ÎN CINSTEA SFINŢILOR – din Ritualul Roman.)

            Rugaciune la Sfântul Iosif, patronul muncitorilor (1 MAI)
                         Sfântul Iosif, patronul Bisericii universal (19 MARTIE)

    Fraţilor preaiubiţi, sărbătorindu-l astăzi pe Sfântul Iosif, patronul muncitorilor (patronul Bisericii universal), îl rugăm pe Dumnezeu să ne binecuvânteze, pentru ca, împlinindu-ne conştiincios îndatoririle stării noastre, să contribuim la zidirea cetăţii pământeşti după voinţa lui şi la venirea împărăţiei cerurilor.
   Doamne Isuse, care ai voit să fii numit fiul tâmplarului din Nazaret,
ocroteşte Biserica ta şi binecuvântează munca Sfântului Părinte, papa N.,
a episcopului nostru, N., şi a tuturor celor care vestesc cuvântul tău.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
dă-ne putere şi bucurie în împlinirea îndatoririlor noastre zilnice.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
dă-ne harul să ne îndeplinim munca în spirit de slujire a Ta şi a aproapelui, şi astfel, să o transformăm în rugăciune.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
sjută-i pe părinţi să-şi educe copiii în iubirea faţă de tine.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
dăruieşte-le copiilor şi tinerilor dragoste faţă de muncă.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
dă-ne lumină şi tărie, ca să putem împlini voinţa ta în momentele grele.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
apără-i pe toţi aceia ce muncesc în condiţii grele şi primejdioase.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
mângâie-i cu prezenţa ta pe cei aflaţi în agonie şi primeşte-i pe cei răposaţi să se bucure de vederea ta.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
      Doamne, Părinte ceresc, te rugăm cu umilinţă şi încredere, prin mijlocirea Sfântului Iosif, să reverşi cu îmbelşugare binecuvântarea ta asupra noastră, pentru ca, după exemplul lui, să ne îndeplinim cu râvnă îndatoririle, şi astfel, să ne bucurăm împreună cu el în familia cerească. Prin Iisus Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

          Rugaciune pentru vreme prielnică şi recoltă îmbelşugată

   Fraţilor preaiubiţi, Dumnezeu, din iubire negrăită, a creat toate cele văzute şi nevăzute şi providenţa lui veghează fără încetare asupra noastră. Să-l rugăm cu umilinţă şi încredere pentru vreme prielnică şi pentru roadele pământului.
   Părinte ceresc, în care trăim, ne mişcăm şi suntem,
binevoieşte a ne da nouă şi tuturor oamenilor pâinea cea de toate
zilele.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
binevoieşte a da holdelor, livezilor şi viilor rod îmbelşugat.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
binevoieşte a da ploaie bună şi curată şi cer senin la timpul potrivit. R. Te rugăm, ascultă-ne!
binevoieşte a feri ţara noastră şi lumea întreagă de vreme rea, de furtună, grindină şi de toată stricăciunea.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
binevoieşte a îndepărta orice nedreptate în împărţirea roadelor pământului.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
binevoieşte a revărsa asupra noastră lumină şi har, ca să aducem şi noi rod vrednic în secerişul tău.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
binevoieşte a-i încununa cu răsplata veşnică pe toţi aceia care au trudit spre a face pământul să dea rod pentru ei şi pentru fraţii lor.
R. Te rugăm, ascultă-ne!
    Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunate sunt lucrările mâinilor tale pe întregul pământ! Îţi aducem laudă şi mulţumire prin Fiul tău, Isus Cristos, care, împreună cu tine, vieţuieşte şi domneşte acum şi în vecii vecilor. R. Amin.

RUGĂCIUNE DE LAUDĂ
 
Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul,
Dumnezeu atotputernic,
care este, care era şi care va veni;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Vrednic eşti Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, să primeşti lauda, gloria,
cinstea şi binecuvântarea;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat să primească puterea şi bogăţia,
înţelepciunea şi tăria,
cinstea, gloria şi binecuvântarea;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Să-l binecuvântăm pe Tatăl
şi pe Fiul împreună cu Duhul Sfânt;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Binecuvântaţi pe Domnul
toate lucrările Domnului                                                                                                           
 şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Lăudaţi pe Dumnezeul nostru,
voi toţi slujitorii săi care vă temeţi de El, mici şi mari;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Să-i aducă laudă Lui, cel plin de slavă,
cerurile şi pământul,
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Şi fiecare făptură care este în cer, pe pământ şi în adâncuri,
şi marea şi creaturile care sunt în ea;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

 Slavă Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Precum era la început şi acum
şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Rugăciune:  
Atotputernice,   preasfinte, preamărite   şi   preaînalte   Dumnezeule, orice bine, supremul bine, tot ce-i bine, care singur eşti bun, fă ca noi să-ţi aducem toată lauda, toată slava, toată mulţumirea, toată cinstea, toată binecuvântarea şi tot binele. Aşa să fie! Aşa să fie! Amin.

TE SALUT, STĂPÂNĂ,

Sfântă Regină, sfântă Maică a lui Dumnezeu,Marie,
care eşti Fecioara devenită Biserică şi aleasă de preasfântul Tată din ceruri,
care te-a consacrat
împreună cu preasfântul său Fiu iubit şi cu Duhul Sfânt, Mângâietorul;
tu în care a fost şi este
plinătatea harului şi tot binele.

Te salut, palatul său.
Te salut, chivotul său.
Te salut, lăcaşul său.
Te salut, veşmântul său.
Te salut, servitoarea sa.
Te salut, Maica sa.

Şi vă salut pe voi toate, sfinte virtuţi, care sunteţi revărsate în inimile credincioşilor prin harul şi lumina Duhului Sfânt, pentru ca din necredincioşi să-i faceţi oameni credincioşi lui Dumnezeu.

SFÂNTĂ FECIOARĂ MARIE, nu este nimeni asemenea ţie,
născută pe lume, între femei,
fiica şi slujitoarea Marelui Rege, Tatăl ceresc,
mama Preasfântului Domn al nostru Isus Cristos,
mireasa Duhului Sfânt; roagă-te pentru noi
cu Sfântul Mihail arhanghelul şi cu toate tăriile cerului
şi cu toţi sfinţii, la preaiubitul tău Fiu, Domn şi Învăţător.

Salutarea Ingereasca
Bucura-te Marie, cea plina de har, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul trupului tau, Isus.  Sfanta Marie, Maica lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi, pacatosii, acum si in ceasul mortii noastre. Amin.
- Slavă Tatălui si Fiului si Sf.Duh. Amin.+

Cu dragoste fraternala,
                                           un Cavaler in Ordinul Florii de Cires-Sakura       6.04.2017

" Preaînalte şi gloriosule Dumnezeu, luminează întunericul inimii mele, dăruieşte-mi credinţă dreaptă, speranţă convinsă, iubire perfectă, înţelepciune şi cunoaştere, Doamne, ca să îndeplinesc sfânta poruncă a Ta. Amin. " (RUGĂCIUNE ÎN FAŢA CRUCIFIXULUI.)