duminică, 28 august 2022

Sfântul Augustin (de Hipona) - Un Patron și Ocrotitor al Ordinului Cavaleresc

 

Deviza Ordinului: "Onoare, Lupta, Rugăciune, Munca şi Studiu."
Slogan: "Nu exista izbânda, decât cu ajutorul lui Dumnezeu!" 

 

IMNUL Sărbătorii Sfântului Augustin (28 August.) 

 

Strălucești ca un luceafăr, fericite Augustine,

Învățat în cele sfinte, nu e nimenea ca tine;

Ești prezent mereu în lume, cu figura ta ilustră,

Iar cuvântul tău și astăzi instruiește, cheamă, mustră.

 

Cântă, dar, Ierusalime, sfântă, veșnică cetate,

Căci distins și mare-i Sfântul care azi la poartă-ți bate.

Laudă-l pe Domnul, cel ce pentru ruga, pentru plânsul

Unei mame, îl salvează și-l aduce lângă dânsul.

 

A primit de Sus lumina, ca și nobila chemare,

De-a-ntări în toți credința, cu credința lui cea tare,

Iar pe cei căzuți în vicii, în mocirlă și în spume,

Spre o viață mai curată, mai frumoasă să-i îndrume.

 

Bun părinte, Augustine, și păstor al sfintei turme,

Merg păstorii, merg monahii pe-ale tale sfinte urme.

Din mărire-înalță astăzi, rugi pioase și curate,

Ca spre noi cerescul Tată, fața blândă să-și arate.

 

Să primească azi Treimea preamărire, Augustine,

Ea, pe care pot acuma ochii tăi, să o admire;

Întrebări chinuitoare, mintea nu ți-o mai frământă,

Căci te-nvăluie-n Lumina și splendoarea sa Preasfântă. Amin.+

 

Sfântul Augustin (de Hipona), la romano- catolici, (lat. Sanctus Augustinus), sau Fericitul Augustin la ortodocși, născut în ziua de  13 noiembrie 354, la Thagaste, Numidia – și decedat la 28 august 430, Hippo Regius, (pe teritoriul Algeriei de azi) a fost un episcop, filozof, teolog și doctor al Bisericii.

Momentul celebrei sale convertiri, relatată în cartea a opta din Confesiuni:

„ Retras în grădină pe domeniul Cassiciacum, spre o „dramatică examinare a adâncurilor ființei sale”, Augustin are un moment de revelație sub un smochin: aude o voce a unui copil din casa vecină, spunând: Tolle, lege; tolle, lege („ia și citește; ia și citește!”). Nu-și amintea însă nici un cântec de copii care să conțină aceste vorbe și, imediat, și-a dat seama că îi vorbise o voce divină.

Luând „Cartea apostolului”, citi primele cuvinte care îi căzură sub ochi:

Nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă; ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Cristos și grija față de trup să nu o faceți spre pofte”.

Acesta este momentul convertirii sale, hotărâtoare în acest sens, fiind influența Episcopului Ambrozie, care l-a și botezat, în noaptea de Paști a anului 387.  

În 389 întemeiază la Tagaste, o comunitate monahală. Se dedică studiului Scripturilor, combaterii Maniheismului și a altor erezii. În 391 devine preot la Hippo Regius, iar în 395 episcop.


The Consecration of Saint Augustine by Jaume Huguet – foto: en.wikipedia.org

Moare în 430, la Numidia, după treizeci și cinci de ani dedicați activității episcopale.


Saint Augustine Disputing with the Heretics painting by Vergós Group – foto: en.wikipedia.org

Rugăciune a Sfântului Augustin către Dumnezeu

+ O, Dumnezeule, Care pentru mântuirea lumii ai voit să te naști, să fi lepădat de iudei, vândut de Iuda cu o sărutare, legat cu funii, dus la moarte ca un miel nevinovat, adus în fața lui Ana și a lui Caiafa, a lui Irod și Pilat, învinovățit pe nedrept, biciuit, batjocorit, scuipat, încununat cu spini, pălmuit si bătut cu vergi, dezbracat și pironit pe ( + ) Cruce, întovărășit de tîlhari, adăpat cu oțet și fiere, și lovit cu o suliță. Te rog Doamne, prin aceste dureri ale Tale, pe care eu păcătosul le meditez acum cu evlavie, și prin Sfânta Ta Cruce și moarte, izbăvește-mă de chinul cel veșnic al iadului, și du-mă acolo unde l-ai dus pe tâlharul cel răstignit cu Tine. Tu, Care fiind Dumnezeu, vietuiești și domnești împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.+

Sfântul Augustin, este sărbătorit în calentarul Romano-Catolic, Greco-Catolic, Luteran și Anglican în ziua de 28 august (ziua decesului său: 28 august 430) iar în calendarul Ortodox pe data de 15 iunie (sub numele de: „Fericitul Augustin”, alături de: „Fericitul Ieronim”).

(Foto: Insigna, crucea Ordinului cu scutul, pe suport alb, drapelul Ordinului.)

La mulți ani, cu sănătate și fericire!” tuturor  celor care poartă numele Sfântului Augustin (ex. Augustin, Augustina, Augusta, Austin, Auguste, etc.) și care își sărbătoresc astăzi „Ziua pre-Numelui”, dar și celor care aparțin ca frați și confrați acestui Ordin cavaleresc modern, fondat prin mijlocirea Sfântului, și aflat sub protecția sa, dar și cu ajutorul Sfântului, obținut de la Dumnezeu, în scrierile căruia, acesta zice:

Toate actele virtuoase, fără excepție, necesită o intervenție divină (!) sub forma unei providențe eficiente, care pregătește dinainte orice act bun al voinței (Retractationes, I, IX, 6). Nu este vorba despre faptul că voința nu poate realiza un act virtuos, ci despre ideea că, fără intervenția providențială, ea Nu ar înclina către bine!!!

Există două niveluri ale grației:

a) grația virtuților naturale, darul universal al providenței, ce pregătește motivațiile eficiente ale voinței; aceasta este grația acordată tuturor oamenilor, chiar și celor necredincioși (gratia filii concubinarum);

b) grația virtuților supranaturale, dată  odată cu credința. Aceasta din urmă, este grația fiilor (gratia filiorum), adică a oamenilor lui Dumnezeu.” 

O rugăciune pentru membrii Ordinului (ministranți / capelani, etc.)

Doamne Isuse Cristoase, tu m-ai chemat cu bunătate, ca să-ți slujesc în rândul Ordinului Florii de Cireș - Sakura din România, ca un ministrant, capelan / Cavaler al Ordinului. Îndrept către tine rugăciunea mea smerită, prin mijlocirea Sfinților Ocrotitori ai Ordinului cavaleresc: Sfantul Augustin, Sfantul Antonie cel Mare și Sfantul Ciprian, prin mijlocirea PreaSfintei Fecioare Maria și a tuturor Sfinților binefăcători. Fă ca viața mea și faptele mele să fie tot mai pătrunse de devotament pentru comunitatea noastră creștină. În comuniune cu Sfânta Biserică și cu ajutorul Tău, doresc să-mi mărturisesc credința cu tărie, s-o apăr curajos de orice atac, să fiu plin de dragoste față de aproapele, mai ales față de cei săraci, de cei virtuoși și cei în suferință. Dăruiește-mi tăria de a trăi, ca un adevărat și generos creștin, fidel devizei noastre cavalerești: „Onoare, Luptă, Rugăciune, Muncă și Studiu.” și după principiul meu: „Nu există izbândă,  fără ajutorul lui Dumnezeu!” și: „Ce folos are omul, care nu făurește o lume mai bună.”, spre preamărirea lui Dumnezeu: Tatal, Fiul si Duhul Sfant, pentru pacea lumii și prosperitatea comunității noastre umane. Amin.+   


 ( Foto: Drapelul Ordinului, roșu, alb și roz, expus în sala de sport.)

Pentru cei necunoscători, Sf. ocrotitorii patroni ai acestui Ordin cavaleresc modern sunt: Sf. Augustin, Sf. Antonie cel Mare și Sf. Ierarh Ciprian, alături de Sf. Anton de Padova, ocrotitorul grupului religios vocațional - ecumenic, din Ordin.

Cu dragoste fraternală,

                      un Cavaler în „Ordinul Florii de Cireș- Sakura”

1.Diploma - Confrate al Ordinului & Membru susținator în ONG.

2 DIPLOME activate în O.N.G., odată cu data de 28.08.2022.