marți, 17 iulie 2018

Binecuvantarea Călătorilor.


Deviza Ordinului: "Onoare, Lupta, Rugăciune, Munca şi Studiu."
Slogan: "Nu exista izbânda, decât cu ajutorul lui Dumnezeu!" 

     BINECUVÂNTAREA
                   CELOR CE PLEACĂ ÎN CĂLĂTORIE


INDICAŢII PRELIMINARE:

Este un obicei vrednic de laudă, amintit şi în Sfânta Scriptură, ca cei care pleacă la drum să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Rânduiala de binecuvântare dată mai jos poate fi folosita în primul rând pentru călătorii care îşi părăsesc ţara sau casa pentru un timp, chiar şi pentru cei care pleacă în călătorii mai scurte, de exemplu în concediu.
Celebrantul acestei binecuvântări poate fi preot, diacon şi chiar un laic. Păstrând importanta structurii Ritualului roman, ei vor adapta celebrarea la particularităţile locului şi celor în cauză.

Rânduiala binecuvântării

ÎNCEPUTUL RITUALULUI:

1. După ce s-a adunat comunitatea, slujitorul spune:

În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh.

Toţi îşi fac semnul crucii şi răspund: Amin.

Cel care prezidează poate spune:

Ajutorul nostru este în numele Domnului.
Răspund toţi: R. Care a făcut cerul şi pământul.

2. Slujitorul laic, îi salută pe cei prezenţi, spunând:

Domnul să-şi îndrepte faţa spre noi şi să călăuzească paşii noştri pe Calea Păcii.   Toţi răspund:              Amin.

3. Apoi slujitorul laic îi pregăteşte pe cei prezenţi pentru primirea binecuvântării cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Tobie si cei trei Arhangheli.
Să-i încredinţăm Domnului pe fraţii noştri care vor pleca în călătorie, pentru ca el să le deschidă drum prielnic, iar ei, pe căile acestei lumi, să-l laude pe Dumnezeu în făpturile lui; să-i descopere bunătatea în ospitalitatea fraţilor lor; să vestească oamenilor vestea cea bună a mântuirii; tuturor să se arate binevoitori; pe cei loviţi şi lipsiţi pe care îi vor întâlni pe cale să-i salute cu bunătate; să ştie să-i mângâie şi să străduiască a-i ajuta.

CITIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU

4.Apoi  lectorul sau însuşi slujitorul laic citeşte textul din Sfânta Scriptură.

Citire din cartea Deuteronomului
Dt 6,4-9      «Veţi cugeta pe cale la cuvintele mele.»

Moise a vorbit poporului israelit, spunându‑i: „Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toate puterile tale. Aceste porunci, pe care ţi le dau eu astăzi, să rămână întipărite în inima ta. Să le repeţi fiilor tăi, să vorbeşti despre ele fără încetare, când stai acasă sau mergi pe drum, când te culci şi când te scoli, să le legi la mână ca pe un semn, să le porţi pe frunte ca pe un talisman; să le scrii la intrarea casei şi la porţile cetăţilor tale”.

sau:
   
Tob 4,19a: Binecuvântează  pe Domnul  în toată  vremea  şi  roagă-l să călăuzească drumurile tale şi toate cărările tale şi să orânduiască toate gândurile tale.

sau:    Tob 5,17-22    « Dumnezeu să vă ocrotească acolo şi să vă călăuzească.»

Cartea lui Tobit - Cap. 5 ( Tobie se pregateste si porneste la drum, însotit de îngerul Rafael.)

Sf.Arh.Rafail si Tobie.
Îngerul i-a zis: „Voi merge cu el; nu-ti fie teama de nimic; cu bine vom pleca si cu bine ne vom întoarce la tine; de drumul nostru sa n’ai grija.”
[Tobit] i-a zis: „Fii binecuvântat, frate!” Apoi l-a chemat pe fiul sau si i-a zis: „ Fiule, pregateste cele de trebuinta pentru drum si pleaca cu fratele tau.
Si Dumnezeu, Cel ce este în cer, sa va tina pe-acolo sanatosi si aparati de primejdii si sa va aduca înapoi cu bine; iar îngerul Sau sa mearga cu voi ca sa va pazeasca, fiul meu! ” Tobie a iesit sa porneasca la drum si i-a îmbratisat pe tatal sau si pe mama sa. Tobit i-a zis: „Drum bun!” Mama sa a izbucnit în lacrimi si i-a zis lui Tobit: „ De ce l-ai mânat la drum pe fiul meu? Oare nu este el toiagul batrânetelor noastre, el, care intra si iese înaintea noastra? Nu te lacomi sa aduni ban pe ban; fie acesta ca un gunoi în fata fiului nostru! Asa cum ne-a dat Domnul sa traim, aceasta ni-i de-ajuns! ” Dar el i-a zis: „ Nu-ti face sânge rau; fiul nostru pleaca cu bine si tot cu bine se va întoarce la noi; iar ochii tai vor vedea ziua când el se va întoarce cu bine la tine. Nu-ti face sânge rau, nu-ti face griji pentru ei, sora mea; un înger bun îl va însoti, calatoria lui va izbândi, iar el se va întoarce cu bine.”

sau:

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca
Lc 3,3-6      «Drepte faceţi cărările lui.»

Acesta a venit în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor, după cum este scris în cartea profetului Isaia: „Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui. Orice vale se va umple, orice munte şi orice deal se va pleca; căile strâmbe se vor face netede. Toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu”.

sau:

SFANTA EVANGHELIE DUPA LUCA Cap.24,13-35  «Isus, apropiindu-se, a mers cu ei.»

( Invierea Domnului; El se arata ucenicilor care mergeau spre Emaus.)

Si iata, doi dintre ei mergeau in aceeasi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la saizeci de stadii, al carui nume era Emaus. Si aceia vorbeau intre ei despre toate intamplarile acestea. Si pe cand vorbeau si se intrebau intre ei, si Iisus Insusi, apropiindu-Se, mergea impreuna cu ei.
Dar ochii lor erau tinuti ca sa nu-L cunoasca. Si El a zis catre ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbati unul cu altul in drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinsi de intristare. Raspunzand, unul cu numele Cleopa a zis catre El: Tu singur esti strain in Ierusalim si nu stii cele ce s-au intamplat in el in zilele acestea? El le-a zis: Care?
Isus calatorind la Emaus cu ucenicii.
Iar ei I-au raspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic in fapta si in cuvant inaintea lui Dumnezeu si a intregului popor. Cum L-au osandit la moarte si L-au rastignit arhiereii si mai-marii nostri; Iar noi nadajduiam ca El este Cel ce avea sa izbaveasca pe Israel; si, cu toate acestea, astazi este a treia zi de cand s-au petrecut acestea. Dar si niste femei de ale noastre ne-au spaimantat ducandu-se dis-de-dimineata la mormant. Si, negasind trupul Lui, au venit zicand ca au vazut aratare de ingeri, care le-au spus ca El este viu. Iar unii dintre noi s-au dus la mormant si au gasit asa precum spusesera femeile, dar pe El nu L-au vazut.
Si El a zis catre ei: O, nepriceputilor si zabavnici cu inima ca sa credeti toate cate au spus proorocii! Nu trebuia oare, ca Hristos sa patimeasca acestea si sa intre in slava Sa? Si incepand de la Moise si de la toti proorocii, le-a talcuit lor, din toate Scripturile cele despre El.
Si s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se facea ca merge mai departe. Dar ei Il rugau staruitor, zicand: Ramai cu noi ca este spre seara si s-a plecat ziua. Si a intrat sa ramana cu ei.
Si, cand a stat impreuna cu ei la masa, luand El painea, a binecuvantat si, frangand, le-a dat lor. Si s-au deschis ochii lor si L-au cunoscut; si El s-a facut nevazut de ei. Si au zis unul catre altul: Oare, nu ardea in noi inima noastra, cand ne vorbea pe cale si cand ne talcuia Scripturile?
Si, in ceasul acela sculandu-se, s-au intors la Ierusalim si au gasit adunati pe cei unsprezece si pe cei ce erau impreuna cu ei. Care ziceau ca a inviat cu adevarat Domnul si S-a aratat lui Simon. Si ei au istorisit cele petrecute pe cale si cum a fost cunoscut de ei la frangerea painii.

sau:

SFANTA EVANGHELIE DUPA IOAN CAP. 14; 1-11 «Eu sunt calea adevărul şi viaţa.»

( In 14,6:  Isus i-a răspuns: „ Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin mine.”)

Cristos-Calea, Adevarul si Viata.
„ Sa nu se tulbure inima voastra; credeti in Dumnezeu, credeti si in Mine.
In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt. Iar de nu, v-as fi spus. Ma duc sa va gatesc loc. Si daca Ma voi duce si va voi gati loc, iarasi voi veni si va voi lua la Mine, ca sa fiti si voi unde sunt Eu. Si unde Ma duc Eu, voi stiti si stiti si calea.
Toma i-a zis: Doamne, nu stim unde Te duci; si cum putem sti calea?
Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine. Daca M-ati fi cunoscut pe Mine, si pe Tatal Meu L-ati fi cunoscut; dar de acum Il cunoasteti pe El si L-ati si vazut.
Filip I-a zis: Doamne, arata-ne noua pe Tatal si ne este de ajuns.
Iisus i-a zis: De atata vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal. Cum zici tu: Arata-ne pe Tatal? Nu crezi tu ca Eu sunt intru Tatal si Tatal este intru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatal - Care ramane intru Mine - face lucrarile Lui. Credeti Mie ca Eu sunt intru Tatal si Tatal intru Mine, iar de nu, credeti-Ma pentru lucrarile acestea.”

sau:

Gen 12,1-9 «Mergi în pământul pe care ţi-l voi arăta.»
Gen 28,10-16 «Eu sunt cu tine şi te voi păzi oriunde vei merge.»

5. După caz, se poate recita sau cânta un Psalm responsorial sau un alt cântec potrivit.

Ps 22(23), 1-3.4.5.6
PSALMUL 22

1. Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi.
2. La loc de pasune, acolo m-a salasluit; la apa odihnei m-a hranit.
3. Sufletul meu l-a intors, povatuitu-m-a pe caile dreptatii, pentru numele Lui.

4. Ca de voi si umbla in mijlocul mortii, nu ma voi teme de rele; ca Tu cu mine esti.
5. Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat.
6. Gatit-ai masa inaintea mea, impotriva celor ce ma necajesc; uns-ai cu untdelemn capul meu si paharul Tau este adapandu-ma ca un puternic.
7. Si mila Ta ma va urma in toate zilele vietii mele, ca sa locuiesc in casa Domnului, intru lungime de zile.

R. (1) « Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.»

Ps 24(25), 5-6.9-10.12-13
PSALMUL 24

1. Catre Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, Dumnezeul meu.
2. Spre Tine am nadajduit, sa nu fiu rusinat in veac, nici sa rada de mine vrajmasii mei.
3. Pentru ca toti cei ce Te asteapta pe Tine nu se vor rusina; sa se rusineze toti cei ce fac faradelegi in desert.
4. Caile Tale, Doamne, arata-mi, si cararile Tale ma invata.
5. Indrepteaza-ma spre adevarul Tau si ma invata, ca Tu esti Dumnezeu, Mantuitorul meu, si pe Tine Te-am asteptat toata ziua.
6. Adu-ti aminte de indurarile si milele Tale, Doamne, ca din veac sunt.
7. Pacatele tineretilor mele si ale nestiintei mele nu le pomeni.
8. Dupa mila Ta pomeneste-ma Tu, pentru bunatatea Ta, Doamne.
9. Bun si drept este Domnul, pentru aceasta lege va pune celor ce gresesc in cale.
10. Indrepta-va pe cei blanzi la judecata, invata-va pe cei blanzi caile Sale.
11. Toate caile Domnului sunt mila si adevar pentru cei ce cauta asezamantul Lui si marturiile Lui.
12. Pentru numele Tau, Doamne, curateste pacatul meu ca mult este.
13. Cine este omul cel ce se teme de Domnul? Lege va pune lui in calea pe care a ales-o.
14. Sufletul lui intru bunatati se va salaslui si semintia lui va mosteni pamantul.
15. Domnul este intarirea celor ce se tem de El, asezamantul Lui il va arata lor.
16. Ochii mei sunt pururea spre Domnul ca El va scoate din lat picioarele mele.
17. Cauta spre mine si ma miluieste, ca parasit si sarac sunt eu.
18. Necazurile inimii mele s-au inmultit; din nevoile mele scoate-ma.
19. Vezi smerenia mea si osteneala mea si-mi iarta toate pacatele mele.
20. Vezi pe vrajmasii mei ca s-au inmultit si cu ura nedreapta m-au urat.
21. Pazeste sufletul meu si ma izbaveste, ca sa nu ma rusinez ca am nadajduit in Tine.
22. Cei fara rautate si cei drepti s-au lipit de mine, ca Te-am asteptat, Doamne.
23. Izbaveste, Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui.

R. (4) « Arată-mi, Doamne, căile tale.»

Ps 90(91), 1-2.10-11.12-13.14-15
PSALMUL 90

1. Cel ce locuieste in ajutorul Celui Preainalt, intru acoperamantul Dumnezeului cerului se va salaslui.
2. Va zice Domnului: "Sprijinitorul meu esti si scaparea mea; Dumnezeul meu, voi nadajdui spre Dansul".
3. Ca El te va izbavi din cursa vanatorilor si de cuvantul tulburator.
4. Cu spatele te va umbri pe tine si sub aripile Lui vei nadajdui; ca o arma te va inconjura adevarul Lui.
5. Nu te vei teme de frica de noapte, de sageata ce zboara ziua,
6. De lucrul ce umbla in intuneric, de molima ce bantuie intru amiaza.
7. Cadea-vor dinspre latura ta o mie si zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.
8. Insa cu ochii tai vei privi si rasplatirea pacatosilor vei vedea.
9. Pentru ca pe Domnul, nadejdea mea, pe Cel Preainalt L-ai pus scapare tie.
10. Nu vor veni catre tine rele si bataie nu se va apropia de locasul tau.
11. Ca ingerilor Sai va porunci pentru tine ca sa te pazeasca in toate caile tale.
12. Pe maini te vor inalta ca nu cumva sa impiedici de piatra piciorul tau.
13. Peste aspida si vasilisc vei pasi si vei calca peste leu si peste balaur.
14. "Ca spre Mine a nadajduit si-l voi izbavi pe el, zice Domnul; il voi acoperi pe el ca a cunoscut numele Meu.
15. Striga-va catre Mine si-l voi auzi pe el; cu dansul sunt in necaz si-l voi scoate pe el si-l voi slavi.
16. Cu lungime de zile il voi umple pe el, si-i voi arata lui mantuirea Mea".

R. (cf. 11) « Îngerii Domnului te vor păzi în toate căile tale.»

( Eventual, slujitorul le vorbeşte pe scurt celor prezenţi ilustrând lecturile biblice, pentru ca ei să înţeleagă în lumina credinţei semnificaţia celebrării.)

RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ

6. Acolo unde pare oportun, înainte de rugăciunea de binecuvântare, se poate face rugăciunea universală.

Îndemnați de porunca Mântuitorului şi povățuiți de învățătura sa dumnezeiască îndrăznim a spune:
Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău; vie împărăţia ta; facă-se voia ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău. Amin.+

7. Celebrantul poate alege din invocaţiile propuse mai jos pe acelea care par mai potrivite sau poate adăuga altele care să se refere la specificul împrejurărilor.

Să-l invocăm cu credinţă pe Dumnezeu, începutul şi limanul căilor noastre, şi să-i spunem:

R. Însoţeşte, Doamne, cu bunătate paşii noştri.

Părinte sfânt, Fiul tău Unul născut ni s-a oferit drept calea pe care  să ajungem la tine; dă-ne harul să-l urmăm cu statornicie şi fidelitate.
R. Însoţeşte, Doamne, cu bunătate paşii noştri.
Tu de-a pururi şi pretutindeni le stai alături celor care îţi slujesc; ocroteşte-i pe slujitorii tăi cu grijă părintească pentru a te avea drept tovarăş pe cale, nădăjduind că într-o zi vor şedea cu tine la masă, în patria cerească.
R. Însoţeşte, Doamne, cu bunătate paşii noştri.
Poporului tău care rătăcea odinioară prin pustiu, i-ai fost călăuză şi cale; binevoieşte a ne da şi nouă, care începem această călătorie, ajutorul tău, pentru ca, feriţi de orice primejdie, să ne întoarcem cu bine acasă.
R. Însoţeşte, Doamne, cu bunătate paşii noştri.
Printre semnele venirii Împărăţiei tale, tu ai rânduit şi primirea cu bucurie a străinilor; fă ca toţi cei care rătăcesc fără locuinţă să-şi găsească un adăpost sigur.
R. Însoţeşte, Doamne, cu bunătate paşii noştri.

( Urmează rugăciunea binecuvântării, de mai jos.)

8. Apoi slujitorul laic, cu mâinile împreunate, rosteşte rugăciunea binecuvântării.

(A) Dacă nu pleacă şi slujitorul cu ceilalţi:

Sf.Arhangheli:Rafael,Mihail si Gavriil
Dumnezeule atotputernic şi milostiv, pe fii lui Israel tu i-ai trecut prin mijlocul mării pe cărare uscată şi magilor care veneau la Fiul tău le-ai arătat drumul cu steaua călăuzitoare; binevoieşte deci a le veni într-ajutor acestor fraţi ai noştri şi dăruieşte-le cale prielnică, pentru ca, ocrotiţi şi însoţiţi de tine, să ajungă nevătămaţi acolo unde doresc, iar în cele din urmă să se învrednicească a intra cu bine în portul mântuirii veşnice. Prin Isus Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

Sau, (B), dacă va pleca şi slujitorul împreună cu ceilalţi:

Atotputernice, veşnice Dumnezeu, tu, scoţându-l pe Abraham din ţara şi din neamul lui, l-ai păzit nevătămat pe toate căile peregrinării sale: binevoieşte, deci, a ne ocroti şi pe noi, slujitorii tăi: fii pentru noi, Doamne, ajutor în încercări; fii însoţitor şi mângâiere pe cale; în primejdii fii apărător; astfel, avându-te călăuză, să ajungem cu bine acolo unde dorim, şi să ne putem întoarce sănătoşi la ale noastre. Prin Isus Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

Sau (C):

Să ne binecuvânteze Dumnezeu cu toată binecuvântarea cerească şi să orânduiască spre bine drumurile noastre, pentru ca în această lume schimbătoare să ne putem bucura necontenit de ocrotirea Lui. Prin Isus Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

ÎNCHEIERE

9. Apoi slujitorul laic care prezidează, imploră binecuvântarea lui Dumnezeu asupra celor care pleacă şi asupra tuturor celor prezenţi, făcându-şi el semnul crucii, şi spune:

Să ne binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu şi să ne asculte rugăciunile pe care le înălţăm pentru voi ca să aveţi parte de o călătorie prielnică. R. Amin.

10. Se recomandă ca ritul să se încheie cu un psalm / un cântec potrivit.

PSALMUL 135
( Pentru ca Dumnezeu să îi ocrotească pe calatori când își lasă căminele și  pleacă, ca să fie izbăviți de oamenii cei rai.)

1. Laudati pe Domnul ca este bun, ca in veac este mila Lui.
2. Laudati pe Dumnezeul dumnezeilor, ca in veac este mila Lui.
3. Laudati pe Domnul domnilor, ca in veac este mila Lui.
4. Singurul Care face minuni mari, ca in veac este mila Lui.
5. Cel ce a facut cerul cu pricepere, ca in veac este mila Lui.
6. Cel ce a intarit pamantul pe ape, ca in veac este mila Lui.
7. Cel ce a facut luminatorii cei mari, ca in veac este mila Lui.
8. Soarele, spre stapanirea zilei, ca in veac este mila Lui.
9. Luna si stelele spre stapanirea noptii, ca in veac este mila Lui.
10. Cel ce a batut Egiptul cu cei intai-nascuti ai lor, ca in veac este mila Lui.
11. Si a scos pe Israel din mijlocul lor, ca in veac este mila Lui.
12. Cu mana tare si cu brat inalt, ca in veac este mila Lui.
13. Cel ce a despartit Marea Rosie in doua; ca in veac este mila Lui.
14. Si a trecut pe Israel prin mijlocul ei, ca in veac este mila Lui.
15. Si a rasturnat pe Faraon si ostirea lui in Marea Rosie, ca in veac este mila Lui.
16. Cel ce a trecut pe poporul Lui prin pustiu, ca in veac este mila Lui.
17. Cel ce a batut imparati mari, ca in veac este mila Lui.
18. Cel ce a omorat imparati tari, ca in veac este mila Lui.
19. Pe Sihon imparatul Amoreilor, ca in veac este mila Lui.
20. Si pe Og imparatul Vasanului, ca in veac este mila Lui.
21. Si le-a dat pamantul lor mostenire, ca in veac este mila Lui.
22. Mostenire lui Israel, robul Lui, ca in veac este mila Lui.
23. Ca in smerenia noastra si-a adus aminte de noi Domnul, ca in veac este mila Lui.
24. Si ne-a izbavit pe noi de vrajmasii nostri, ca in veac este mila Lui.
25. Cel ce da hrana la tot trupul, ca in veac este mila Lui.
26. Laudati pe Dumnezeul cerului, ca in veac este mila Lui.

PSALMUL 33, de multumire: (Vers: 1-4,21.)
“Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea. În Domnul se va lăuda sufletul meu; să audă cei blânzi şi să se veselească. Slăviţi pe Domnul împreună cu mine şi să înălţăm numele Lui împreună. Cautat-am pe Domnul şi m-a auzit şi din toate necazurile mele m-a izbăvit. Mantui-vă Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El.“
- Slavă Tatălui si Fiului si Sf.Duh. Amin.+
RUGĂCIUNE DE LAUDĂ 

Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, Dumnezeu atotputernic,care este, care era şi care va veni;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Vrednic eşti Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, să primeşti lauda, gloria, cinstea şi binecuvântarea;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat să primească puterea şi bogăţia, înţelepciunea şi tăria,cinstea, gloria şi binecuvântarea;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Să-l binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul împreună cu Duhu Sfânt;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrările Domnului                                                                          şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, voi toţi slujitorii săi care vă temeţi de El, mici şi mari;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Să-i aducă laudă Lui, cel plin de slavă, cerurile şi pământul,
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Şi fiecare făptură care este în cer, pe pământ şi în adâncuri, şi marea şi creaturile care sunt în ea;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Precum era la început şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Rugăciune: 

Atotputernice,   preasfinte, preamărite   şi   preaînalte   Dumnezeule, orice bine, supremul bine, tot ce-i bine, care singur eşti bun, fă ca noi să-ţi aducem toată lauda, toată slava, toată mulţumirea, toată cinstea, toată binecuvântarea şi tot binele. Aşa să fie! Aşa să fie! Amin.

TE SALUT, STĂPÂNĂ,

Sfântă Regină, sfântă Maică a lui Dumnezeu,Marie,care eşti Fecioara devenită Biserică şi aleasă de preasfântul Tată din ceruri, care te-a consacrat împreună cu preasfântul său Fiu iubit şi cu Duhul Sfânt, Mângâietorul; tu în care a fost şi este plinătatea harului şi tot binele.

Te salut, palatul său.
Te salut, chivotul său.
Te salut, lăcaşul său.
Te salut, veşmântul său.
Te salut, servitoarea sa.
Te salut, Maica sa.

Şi vă salut pe voi toate, sfinte virtuţi, care sunteţi revărsate în inimile credincioşilor  prin harul şi lumina Duhului Sfânt, pentru ca din necredincioşi să-i faceţi oameni credincioşi lui Dumnezeu.
SFÂNTĂ FECIOARĂ MARIE, nu este nimeni asemenea ţie, născută pe lume, între femei, fiica şi slujitoarea Marelui Rege, Tatăl ceresc,  mama Preasfântului Domn al nostru Isus Cristos, mireasa Duhului Sfânt; roagă-te pentru noi cu Sfântul Mihail arhanghelul şi cu toate tăriile cerului şi cu toţi sfinţii, la preaiubitul tău Fiu, Domn şi Învăţător.
Salutarea Ingereasca
Bucura-te Marie, cea plina de har, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul trupului tau, Isus.  Sfanta Marie, Maica lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi, pacatosii, acum si in ceasul mortii noastre.
Magnificat (Lc 1, 46-55)
« Mărește sufletul meu pe Domnul și duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a privit la umilința slujitoarei sale și iată de acum mă vor ferici toate neamurile.
Căci mi-a făcut lucruri mari Cel Puternic și sfânt e numele lui și mila lui din neam în neam spre cei ce se tem de El. Arătat-a puterea brațului său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor; i-a dat jos pe cei puternici de pe tronuri și a înălțat pe cei smeriți; pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți, iar pe cei bogați i-a lăsat cu mâinile goale. Primit-a pe Israel, slujitorul său, aducându-și aminte de îndurarea sa, precum a grăit către părinții noștri, lui Abraham și seminției lui în veac.»
- Slavă Tatălui si Fiului si Sf.Duh. Si acum…. Amin. + Pentru rugaciunile…Amin.+

Cu dragoste fraternala,
                                        un Cavaler in Ordinul Florii de Cires-Sakura       18.07.2018
 
" Te ador, Dumnezeul meu, şi te iubesc din toată inima. Îţi mulţumesc că m-ai creat, că m-ai făcut creştin şi că m-ai ocrotit în această zi.  Iartă-mi păcatele pe care le-am făcut astăzi şi, dacă am făcut vreun bine,  primeşte-l cu bunăvoinţă.  Păzeşte-mă în timpul odihnei şi eliberează-mă de pericole. Harul Tău să fie pururea cu mine şi cu toţi cei dragi ai mei. + Amin. " (RUGĂCIUNE LA SFARSITUL ZILEI.)




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu