sâmbătă, 21 iulie 2018

Binecuvantarea unui birou, atelier, magazin, etc.


Deviza Ordinului: "Onoare, Lupta, Rugăciune, Munca şi Studiu."
Slogan: "Nu exista izbânda, decât cu ajutorul lui Dumnezeu!" 

                                  BINECUVÂNTAREA 
                 UNUI BIROU, ATELIER SAU MAGAZIN
 

INDICAŢII PRELIMINARE:
Prin munca mâinilor sale, omul se îngrijeşte neîncetat de creaţie. „Progresul în modurile de producţie şi în organizarea schimburilor de bunuri şi servicii, au făcut ca economia să fie un instrument mai eficace de satisfacere a nevoilor crescânde ale familiei umane.” Se cuvine, aşadar, a fi binecuvântate locurile în care oamenii muncesc cu stăruinţă pentru binele personal şi al celorlalţi.
Această celebrare poate fi oficiată de un preot sau de un diacon si priveşte atât comunitatea în folosul căreia se construiesc noile fabrici, ateliere şi magazine, cât şi pe toţi cei care vor lucra în ele. E necesar ca la celebrarea binecuvântării să fie prezentă cel puţin un număr de reprezentanţi ai comunitatii şi ai acelora care vor lucra într-un fel sau altul în ele.

ÎNCEPUTUL RITUALULUI:

1. Comunitatea fiind adunată într-un loc potrivit, după ce se cântă un cântec adecvat, celebrantul spune:

În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh.

Toţi îşi fac semnul crucii şi răspund: Amin.

2. Apoi celebrantul îi salută pe cei prezenţi spunând:

Dumnezeu, care l-a aşezat pe om peste lucrarea mâinilor sale, să fie cu voi toţi.

Toţi răspund:  Şi cu duhul tău.   ( sau într-alt mod adecvat:)     Lui să-i fie slavă în veci.  R: Amin.

3.Apoi celebrantul îi pregăteşte pe cei de faţă pentru primirea binecuvântării, cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Domnul imparte talantii.
Isus Cristos a pus în lumină marea demnitate a muncii, când el însuşi, Cuvântul Tatălui, făcut trup, a binevoit să fie numit fiul tâmplarului şi chiar a primit cu umilinţă să lucreze cu mâinile sale; prin aceasta a înlăturat vechiul blestem al păcatului şi a transformat totodată munca oamenilor în izvor de binecuvântare.
Într-adevăr, omul, exercitându-şi munca şi lucrurile din această lume şi oferindu-le cu umilinţă lui Dumnezeu, se purifică pe sine, îmbogăţeşte lucrarea creaţiei cu mintea şi activitatea sa, pune în practică, îi poate ajuta pe cei săraci, şi unit cu Cristos Răscumpărătorul, se desăvârşeşte în iubirea lui.
Să-l binecuvântăm, aşadar, pe Dumnezeu şi să-l rugăm să reverse binecuvântarea sa asupra tuturor acelora care vor lucra în aceste locuri.

CITIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU

4. Apoi lectorul ori însuşi celebrantul citeşte un text din Sfânta Scriptură.

Citire din cartea Genezei: 1,21-31a «Umpleţi pământul şi supuneţi-l.»

Dumnezeu a făcut reptilele cele mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi care mişună în ape, după soiul lor, de asemenea a făcut toate păsările care zboară, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. Dumnezeu le‑a binecuvântat cu aceste cuvinte: „Fiţi rodnici, înmulţiţi‑vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ”. A fost o seară, apoi o dimineaţă. Aceasta a fost ziua a cincea. Dumnezeu a zis: „Să producă pământul vieţuitoare după soiul lor: vite, târâtoare şi fiare sălbatice după soiul lor”. Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele sălbatice după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. Dumnezeu a zis: „Să‑l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate fiarele sălbatice, şi toate vietăţile care se târăsc pe pământ”. şi l‑a creat Dumnezeu pe om după chipul său; l‑a creat după chipul lui Dumnezeu; el a creat bărbatul şi femeia. Dumnezeu i‑a binecuvântat, zicând: „Fiţi rodnici, înmulţiţi‑vă, umpleţi pământul şi supuneţi‑l; stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile care se mişcă pe pământ”. Apoi, a zis Dumnezeu: „Iată, vă dau toată iarba, care face sămânţă, de pe toată faţa pământului şi tot pomul, ce are rod cu sămânţă într‑însul. Acestea vor fi hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor, care se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viaţă, le dau toată iarba verde ca hrană”. Şi aşa a fost. Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse şi iată erau foarte bune. A fost o seară, apoi o dimineaţă; aceasta a fost ziua a şasea.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu

Mc 6,1-3     «Oare nu e acesta tâmplarul, Fiul Mariei?»

În timpul acela, Isus a venit în patria sa şi ucenicii săi l‑au însoţit. În sâmbăta următoare, a început să înveţe în sinagogă. Mulţimea de oameni care îl asculta, cuprinsă de uimire, spunea: „De unde îi vin lui toate acestea? Ce‑i cu înţelepciunea care i‑a fost dată şi cu aceste mari minuni care se fac prin mâinile lui? Nu este el tâmplarul, fiul Mariei, vărul lui Iacob, al lui Iosif, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi verişoarele lui nu sunt aici printre noi?”. Şi erau profund scandalizaţi din cauza lui.
………………………………………………
Sau (2) :

Citire din Epistola a doua catre Tesaloniceni

2Tes Cap. 3; 6-13: « Nu am mâncat pâine de pomană, ci muncind cu trudă şi cu osteneală, noapte şi zi. »

Fratilor, în numele Domnului nostru Iisus Hristos va poruncim sa va feriti de orice frate care umbla fara rânduiala si nu dupa predania pe care ati primit-o de la noi. Ca voi însiva stiti cum trebuie sa ne urmati; Ca noi n’am umblat fara rânduiala între voi, nici n’am mâncat de la cineva pâine în dar, ci cu munca si cu osteneala am lucrat noaptea si ziua, ca pe nimeni dintre voi sa nu-l împovaram: nu doar ca n’aveam puterea, ci pentru ca pe noi însine sa ne dam voua pilda, spre a ne urma. Ca si’n timp ce eram la voi va porunceam: Daca cineva nu vrea sa lucreze, nici sa nu manânce. Fiindca auzim ca pe la voi umbla unii fara rânduiala, nu sa faca treaba, ci sa se afle’n treaba. Unora ca acestia le poruncim si-i îndemnam în Domnul Iisus Hristos: sa lucreze’n liniste si sa-si manânce propria lor pâine. Iar voi, fratilor, nu va descurajati în a face binele. Si daca cineva nu asculta de ceea ce spunem noi prin aceasta epistola, pe acela sa-l însemnati si sa nu aveti de-a face cu el, ca sa se rusineze. Dar sa nu-l socotiti ca vrajmas, ci povatuiti-l ca pe un frate.  Iar Domnul pacii Însusi sa va dea voua pacea în toata vremea si’n tot chipul. Domnul fie cu voi cu toti! Salutarea, cu mâna mea – a lui Pavel. Acesta este semnul meu în orice scrisoare: asa scriu.Harul Domnului nostru Iisus Hristos sa fie cu voi cu toti! Amin. ( 2Tes 3; 6-13.)

Sau (3) :

Cartea întelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah ( Ecclesiasticul )

Sir Cap.38,25-39: « Îşi va da osteneala să ducă la bun sfârşit lucrarea. »

Cum sa devina întelept cel de la coarnele plugului, a carui mândrie e tepusa cu care’mboldeste plavanii, cel care mâna boii si-si petrece cu ei la munca si care nu vorbeste decât cu juncanii? Capul si-l bate cum sa taie brazda, gândul sau cel treaz e la nutret.
Sfantul Iosif Muncitorul si Sf. Familie
La fel e cu fiece dulgher si mester care lucreaza zi si noapte, cu cei ce sapa crestaturi de peceti, îndârjiti în a gasi izvoade noi: inima aceluia e acolo, la ce face, gândul sau cel treaz e sa-si ispraveasca treaba. La fel e cu fierarul de lânga nicovala, însurubat cu gândul la fierul care-asteapta; aburul focului îi flescaieste carnea, cuptoru’ncins îl tine treaz în lupta, urechea lui e’n trasnetul ciocanului, ochii, stâlpiti pe ce-are de facut, inima lui, sa-si ispraveasca treaba, gândul sau cel treaz e cum s’o desavârseasca.
La fel e cu olarul sezând la lucrul sau si roata învârtind-o cu picioarele; grija lui vesnica e doar la munca lui si lucrul si-l socoate bob cu bob; cu mâna plasmuieste lutul si sub picioare-i biruie cerbicea; inima lui e cum sa-l netezeasca, iar gândul sau cel treaz, sa curete cuptorul.
Toti acestia-si pun nadejdea în mâinile lor si fiecare e îndemânatic în meseria lui. Fara ei, nici o cetate n’ar putea fi zidita, nimeni n’ar putea nici sa se aseze, nici sa calatoreasca; dar nici ca-i vei afla în sfatul obstesc, si nici ca’n adunare vor fi oameni de vaza; nici ca vor sedea pe scaun de judecata, si nici ca vor pricepe ce-anume spune legea. Nu stralucesc nici prin învatatura, nici prin judecata, si nu-s de gasit printre [facatorii de] parabole. Dar ei sunt cei ce tin temeinicia lumii, iar ruga lor e’n treaba mestesugului.

Sau (4):

Citire din Epistola întâi catre Tesaloniceni

1Tes Cap. 4; 9-12: «Vă îndemn să munciţi cu mâinile voastre.»

Cât despre iubirea de frati, nu aveti nevoie sa va scriu, pentru ca voi însiva, sunteti învatati de Dumnezeu sa va iubiti unii pe altii, asa cum o si faceti catre toti fratii din Macedonia. Dar va îndemnam, fratilor, sa prisositi din ce în ce mai mult si, asa cum v’am poruncit noi, sa râvniti a trai în liniste,sa va vedeti fiecare de treburile sale si sa lucrati cu mâinile voastre, asa încât sa va purtati cuviincios fata de cei din afara, si sa nu aveti nevoie de nimeni. ( 1Tes 4; 9-12.)

Sau (5):

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei:

Mt. Cap.25,14-29: «A muncit cu ei şi a câştigat alţii.»

Pilda impartirii talantilor de catre D-zeu.
Si mai este ca un om care, plecand departe, si-a chemat slugile si le-a dat pe mana avutia sa. Unuia i-a dat cinci talanti, altuia doi, altuia unul, fiecaruia dupa puterea lui si a plecat. Indata, mergand, cel ce luase cinci talanti a lucrat cu ei si a castigat alti cinci talanti. De asemenea si cel cu doi a castigat alti doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a sapat o groapa in pamant si a ascuns argintul stapanului sau. 
Dupa multa vreme a venit si stapanul acelor slugi si a facut socoteala cu ele. Si apropiindu-se cel care luase cinci talanti, a adus alti cinci talanti, zicand: Doamne, cinci talanti mi-ai dat, iata alti cinci talanti am castigat cu ei. Zis-a lui stapanul: Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria domnului tau. Apropiindu-se si cel cu doi talanti, a zis: Doamne, doi talanti mi-ai dat, iata alti doi talanti am castigat cu ei. Zis-a lui stapanul: Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria domnului tau. Apropiindu-se apoi si cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am stiut ca esti om aspru, care seceri unde n-ai semanat si aduni de unde n-ai imprastiat. Si temandu-ma, m-am dus de am ascuns talantul tau in pamant; iata ai ce este al tau. Si raspunzand stapanul sau i-a zis: Sluga vicleana si lenesa, stiai ca secer de unde n-am semanat si adun de unde n-am imprastiat? Se cuvenea deci ca tu sa pui banii mei la zarafi, si eu, venind, as fi luat ce este al meu cu dobanda. Luati deci de la el talantul si dati-l celui ce are zece talanti. Caci tot celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce n-are si ce are i se va lua.

Sau (6) :

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca:

Lc 16,9-12: «Cel ce este credincios în lucruri mici, este credincios şi în lucruri mari.»

Si Eu zic voua: Faceti-va prieteni cu bogatia nedreapta, ca atunci, cand veti parasi viata, sa va primeasca ei in corturile cele vesnice. Cel ce este credincios in foarte putin si in mult este credincios; si cel ce e nedrept in foarte putin si in mult este nedrept. Deci daca n-ati fost credinciosi in bogatia nedreapta, cine va va incredinta pe cea adevarata? Si daca in ceea ce este strain nu ati fost credinciosi, cine va va da ce este al vostru?

Sau / si (7):

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei:

Mt. Cap. 6,25-34: «Ştie Tatăl vostru din ceruri că aveţi nevoie de toate acestea.»

De aceea zic voua: Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele? Si cine dintre voi, ingrijindu-se poate sa adauge staturii sale un cot? Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci, nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua. Nu va ingrijiti de ziua de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale. Ajunge zilei rautatea ei.

5. După caz, se poate recita sau cânta un psalm responsorial sau un alt cântec potrivit.

Ps 89(90),2.3-4.12-13.14 şi 16.
( PSALMUL 89 )

l. Doamne, scapare Te-ai facut noua in neam si in neam.
2. Mai inainte de ce s-au facut muntii si s-a zidit pamantul si lumea, din veac si pana in veac esti Tu.
3. Nu intoarce pe om intru smerenie, Tu, care ai zis: "Intoarceti-va, fii ai oamenilor",
4. Ca o mie de ani inaintea ochilor Tai sunt ca ziua de ieri, care a trecut si ca straja noptii.

5. Nimicnicie vor fi anii lor; dimineata ca iarba va trece.
6. Dimineata va inflori si va trece, seara va cadea, se va intari si se va usca.
7. Ca ne-am sfarsit de urgia Ta si de mania Ta ne-am tulburat.
8. Pus-ai faradelegile noastre inaintea Ta, greselile noastre ascunse, la lumina fetei Tale.
9. Ca toate zilele noastre s-au imputinat si in mania Ta ne-am stins.
10. Anii nostri s-au socotit ca panza unui paianjen; zilele anilor nostri sunt saptezeci de ani;
11. Iar de vor fi in putere optzeci de ani si ce este mai mult decat acestia osteneala si durere;
12. Ca trece viata noastra si ne vom duce.
13. Cine cunoaste puterea urgiei Tale si cine masoara mania Ta, dupa temerea de Tine?
14. Invata-ne sa socotim bine zilele noastre, ca sa ne indreptam inimile spre intelepciune.
15. Intoarce-Te, Doamne! Pana cand vei sta departe? Mangaie pe robii Tai!
16. Umplutu-ne-am dimineata de mila Ta si ne-am bucurat si ne-am veselit in toate zilele vietii noastre.
17. Veselitu-ne-am pentru zilele in care ne-ai smerit, pentru anii in care am vazut rele.
18. Cauta spre robii Tai si spre lucrurile Tale si indrepteaza pe fiii lor.
19. Si sa fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi si lucrurile mainilor noastre le indrepteaza.

R. (17c): «Întăreşte, Doamne, lucrarea mâinilor noastre.»

Ps 103(104),1ab şi 5,14-15,23-24.
( PSALMUL 103 )

1. Binecuvinteaza, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, maritu-Te-ai foarte.
2. Intru stralucire si in mare podoaba Te-ai imbracat; Cel ce Te imbraci cu lumina ca s i cu o haina;
3. Cel ce intinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
4. Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vanturilor;
5. Cel ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc;
6. Cel ce ai intemeiat pamantul pe intarirea lui si nu se va clatina in veacul veacului.
7. Adancul ca o haina este imbracamintea lui; peste munti vor sta ape.
8. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tau se vor infricosa.
9. Se suie munti si se coboara vai, in locul in care le-ai intemeiat pe ele.
10. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece si nici nu se vor intoarce sa acopere pamantul.
11. Cel ce trimiti izvoare in vai, prin mijlocul muntilor vor trece ape;
12. Adapa-se-vor toate fiarele campului, asinii salbatici setea isi vor potoli.
13. Peste acelea pasarile cerului vor locui; din mijlocul stancilor vor da glas.
14. Cel ce adapi muntii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va satura pamantul.
15. Cel ce rasari iarba dobitoacelor si verdeata spre slujba oamenilor;
16. Ca sa scoata paine din pamant si vinul veseleste inima omului;
17. Ca sa veseleasca fata cu untdelemn si painea inima omului o intareste.
18. Satura-se-vor copacii campului, cedrii Libanului pe care i-ai sadit; acolo pasarile isi vor face cuib.
19. Locasul cocostarcului in chiparosi. Muntii cei inalti adapost cerbilor stancile scapare iepurilor.
20. Facut-ai luna spre vremi, soarele si-a cunoscut apusul sau.
21. Pus-ai intuneric si s-a facut noapte, cand vor iesi toate fiarele padurii;
22. Puii leilor mugesc ca sa apuce si sa ceara de la Dumnezeu mancarea lor.
23. Rasarit-a soarele si s-au adunat si in culcusurile lor se vor culca.
24. Iesi-va omul la lucrul sau si la lucrarea sa pana seara.
25. Cat s-au marit lucrurile Tale, Doamne, toate cu intelepciune le-ai facut! Umplutu-s-a pamantul de zidirea Ta.
26. Marea aceasta este mare si larga; acolo se gasesc taratoare, carora nu este numar, vietati mici si mari.
27. Acolo corabiile umbla; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca sa se joace in ea.
28. Toate catre Tine asteapta ca sa le dai lor hrana la buna vreme.
29. Dandu-le Tu lor, vor aduna, deschizand Tu mana Ta, toate se vor umple de bunatati;
30. Dar intorcandu-ti Tu fata Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor si se vor sfarsi si in tarana se vor intoarce.
31. Trimite-vei duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fata pamantului.
32. Fie slava Domnului in veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.
33. Cel ce cauta spre pamant si-l face pe el de se cutremura; Cel ce se atinge de munti si fumega.
34. Canta-voi Domnului in viata mea, canta-voi Dumnezeului meu cat voi fi.
35. Placute sa-I fie Lui cuvintele mele, iar eu ma voi veseli de Domnul.
36. Piara pacatosii de pe pamant si cei fara de lege, ca sa nu mai fie. Binecuvinteaza, suflete al meu, pe Domnul.

R. (31): «Fie slava Domnului în veac, se va veseli Domnul în lucrările sale.»

( După caz, celebrantul explică celor de fată, semnificaţia celebrării.)

RUGĂCIUNE UNIVERSALĂ

6. Urmează rugăciunea universală: TATAL NOSTRU.

Îndemnați de porunca Mântuitorului şi povățuiți de învățătura sa dumnezeiască îndrăznim a spune:
Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău; vie împărăţia ta; facă-se voia ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău. Amin.+

7. Dintre invocaţiile propuse mai jos, celebrantul le poate alege pe cele care i se par mai potrivite sau poate adăuga altele, în funcţie de împrejurări.

Domnul nostru, care a creat lumea şi a umplut-o în mod minunat de semnele puterii sale, a sfinţit şi începutul muncii oamenilor, pentru ca ei, supunându-se cu umilinţă bunăvoinţei Creatorului, să se consacre cu grijă stăruitoare desăvârşirea lucrării creaţiei. Aşadar, să-l rugăm cu umilinţă:

R. Binevoieşte, Doamne, să călăuzeşti lucrarea mâinilor noastre.

Binecuvântat eşti, Doamne, care ne-ai dăruit legea muncii, ca muncind cu mintea şi cu braţele, să ne străduim din toate puterile pentru a desăvârşi lumea creată.
R. Binevoieşte, Doamne, să călăuzeşti lucrarea mâinilor noastre.
Binecuvântat eşti, Doamne, care ai voit ca Fiul tău făcut trup pentru noi, să împlinească în umilinţă meseria de tâmplar.
R. Binevoieşte, Doamne, să călăuzeşti lucrarea mâinilor noastre.
Binecuvântat eşti, Doamne, care, în Cristos, ai făcut să fie plăcut jugul muncii noastre şi povara noastră uşoară.
R. Binevoieşte, Doamne, să călăuzeşti lucrarea mâinilor noastre.
Binecuvântat eşti, Doamne, Care ne stai alături cu grija ta pentru ca, prin munca noastră, să ne străduim necontenit pentru a îndeplini toate cât mai desăvârşit.
R. Binevoieşte, Doamne, să călăuzeşti lucrarea mâinilor noastre.
Binecuvântat eşti, Doamne, care ai vrut să primeşti cu bunăvoinţă ofranda muncii noastre, ca să ne aducă puterea întoarcerii, să aducă bucurie fraţilor noştri şi mângâiere celor săraci.
R. Binevoieşte, Doamne, să călăuzeşti lucrarea mâinilor noastre.
Binecuvântat eşti, Doamne, care ai binevoit să înalţi la demnitatea Euharistiei pâinea şi vinul, rodul muncii noastre.
R. Binevoieşte, Doamne, să călăuzeşti lucrarea mâinilor noastre.

Urmează rugăciunea binecuvântării, ca mai jos.

RUGĂCIUNEA DE BINECCUVÂNTARE

8. Apoi celebrantul preot cu braţele întinse / ( laic, cu mâinile împreunate), rosteşte rugăciunea binecuvântării:

a) Binecuvântarea unui birou:

Birou in camera de lucru.
Dumnezeule, prin harul Providenţei tale tu copleşeşti necontenit cu binecuvântările tale orice lucrare a oamenilor, fie a trupului, fie a minţii; fă ca toţi cei care în acest loc vor căuta răspuns la întrebările lor şi se vor strădui să găsească dezlegare, sprijiniţi de ajutorul său, să desluşească ce au cercetat şi să-i poată duce cu bine la îndeplinire. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

b) Binecuvântarea unui atelier:

Atelier de pictura si iconografie.
Dumnezeule, Fiul tău, împlinind cu mâinile sale meseria de tâmplar, a ridicat demnitatea muncii omeneşti şi ne-a îngăduit ca, prin munca noastră, să fim părtaşi în chip tainic la lucrarea sa de răscumpărare; întăreşte-i cu binecuvântarea dorită pe credincioşii tăi, pentru ca cei care prin munca lor se vor consacra transformării lumii create de tine, să-şi recunoască demnitatea şi să fie bucuroşi că s-au dedicat înălţării familiei umane, spre lauda slavei tale. Prin Isus Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

c) Binecuvântarea unui magazin:

Magazin japonez in Romania.
Dumnezeule, Părinte ceresc, providenţa ta a încredinţat oamenilor pământul şi roadele sale, pentru ca ei să se îngrijească prin munca lor ca toţi să aibă pateu de bunurile create; binecuvântează-i pe toţi aceia care vor veni în această clădire ca, dând dovadă de dreptate şi iubire, când cumpără şi când vând să se dovedească făuritori ai binelui comun şi să se bucure că participă la înălţarea cetăţii pământeşti. Prin Isus Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

( După rugăciunea binecuvântării, celebrantul îi stropeşte cu apă sfinţită pe cei prezenţi şi locurile binecuvântate, în timp ce se cântă un cântec / psalm potrivit.)

PSALMUL 26  { pentru imbunatatirea afacerilor care merg  greu. }

1. Domnul este luminarea mea si mantuirea mea; de cine ma voi teme?
2. Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi infricosa?
3. Cand se vor apropia de mine cei ce imi fac rau, ca sa manance trupul meu;
4. Cei ce ma necajesc si vrajmasii mei, aceia au slabit si au cazut.
S. De s-ar randui impotriva mea ostire, nu se va infricosa inima mea;
6. De s-ar ridica impotriva mea razboi, eu in El nadajduiesc.
7. Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi cauta: sa locuiesc in casa Domnului in toate zilele vietii mele,
8. Ca sa vad frumusetea Domnului si sa cercetez locasul Lui.
9. Ca Domnul m-a ascuns in cortul Lui in ziua necazurilor mele; m-a acoperit in locul cel ascuns al cortului Lui;
10. Pe piatra m-a inaltat. Si acum iata, a inaltat capul meu peste vrajmasii mei.
11. Inconjurat-am si am jertfit in cortul Lui jertfa de lauda. Il voi lauda si voi canta Domnului.
12. Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat; miluieste-ma si ma asculta.
13. Tie a zis inima mea: Pe Domnul voi cauta. Te-a cautat fata mea; fata Ta, Doamne, voi cauta.
14. Sa nu-ti intorci fata Ta de la mine si sa nu Te abati intru manie de la robul Tau;
15. Ajutorul meu fii, sa nu ma lepezi pe mine si sa nu ma lasi, Dumnezeule, Mantuitorul meu.
16. Ca tatal meu si mama mea m-au parasit, dar Domnul m-a luat.
17. Lege pune-mi mie, Doamne, in calea Ta si ma indrepteaza pe cararea dreapta, din pricina vrajmasilor mei.
18. Nu ma da pe mine pe mana celor ce ma necajesc, ca s-au ridicat impotriva mea martori nedrepti si nedreptatea a mintit siesi.
19. Cred ca voi vedea bunatatile Domnului, in pamantul celor vii.
20. Asteapta pe Domnul, imbarbateaza-te si sa se intareasca inima ta si asteapta pe Domnul.


PSALMUL 111  { pentru implirea prin munca si gasirea inspiratiei in creatie.}

1. Fericit barbatul care se teme de Domnul; intru poruncile Lui va voi foarte.
2. Puternica va fi pe pamant semintia Lui; neamul dreptilor se va binecuvanta.
3. Slava si bogatie in casa lui si dreptatea lui ramane in veacul veacului.
4. Rasarit-a in intuneric lumina dreptilor, Cel milostiv, indurat si drept.
5. Bun este barbatul care se indura si imprumuta; isi randuieste vorbele sale cu judecata, ca in veac nu se va clinti.
6. Intru pomenire vesnica va fi dreptul; de vorbire de rau nu se va teme.
7. Gata este inima lui a nadajdui in Domnul; intarita este inima lui, nu se va teme, pana ce va ajunge sa dispretuiasca pe vrajmasii sai.
8. Risipit-a, dat-a saracilor; dreptatea lui ramane in veacul veacului.
9. Puterea lui se va inalta intru slava.
10. Pacatosul va vedea si se va mania, va scrasni din dinti si se va topi. Pofta pacatosilor va pieri.
ÎNCHEIERE:

9. Apoi celebrantul preot cu braţele întinse asupra celor de faţă ( laic, cu mâinile împreunate) ,încheie ritualul spunând:

Dumnezeu, Părinte al bunătăţii, care a poruncit tuturor celor din preajma lui să se ajute ca fraţii, să vă ocrotească pe voi şi pe toţi cei care vor intra aici, cu bunăvoinţa Sa. R. Amin.

Apoi spune:

Şi pe voi toţi, care sunteţi aici de faţă, să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul, X şi Sfântul Duh. R. Amin.

10. Se recomandă ca ritualul să se încheie cu un cântec / psalm potrivit.

PSALMUL 110  { pentru spor, noroc bun si binecuvantare in gospodarie }

l. Lauda-Te-voi, Doamne, cu toata inima mea, in sfatul celor drepti si in adunare.
2. Mari sunt lucrurile Domnului si potrivite tuturor voilor Lui.
3. Lauda si maretie este lucrul Lui si dreptatea Lui ramane in veacul veacului.
4. Pomenire a facut de minunile Sale. Milostiv si indurat este Domnul.
5. Hrana a dat celor ce se tem de Dansul; aduceti-va aminte in veac de legamantul Lui.
6. Taria lucrurilor Sale a vestit-o poporului Sau, ca sa le dea lor mostenirea neamurilor.
7. Lucrurile mainilor Lui adevar si judecata. Adevarate sunt toate poruncile Lui,
8. Intarite in veacul veacului, facute in adevar si dreptate.
9. Izbavire a trimis poporului Sau; poruncit-a in veac legamantul Sau; sfant si infricosator este numele Lui.
10. Inceputul intelepciunii este frica de Domnul; intelegere buna este tuturor celor ce o fac pe ea. Lauda Lui ramane in veacul veacului.
- Slavă Tatălui si Fiului si Sf.Duh. Amin.+
RUGĂCIUNE  DE  LAUDĂ 

Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, Dumnezeu atotputernic,care este, care era şi care va veni;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.
Vrednic eşti Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, să primeşti lauda, gloria, cinstea şi binecuvântarea;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.
Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat să primească puterea şi bogăţia, înţelepciunea şi tăria,cinstea, gloria şi binecuvântarea;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.
Să-l binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul împreună cu Duhu Sfânt;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.
Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrările Domnului                                                                           şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.
Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, voi toţi slujitorii săi care vă temeţi de El, mici şi mari;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.
Să-i aducă laudă Lui, cel plin de slavă, cerurile şi pământul,
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.
Şi fiecare făptură care este în cer, pe pământ şi în adâncuri, şi marea şi creaturile care sunt în ea;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.
 Slavă Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt;
şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.
Precum era la început şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Şi să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci.

Rugăciune: 

Atotputernice,   preasfinte, preamărite   şi   preaînalte   Dumnezeule, orice bine, supremul bine, tot ce-i bine, care singur eşti bun, fă ca noi să-ţi aducem toată lauda, toată slava, toată mulţumirea, toată cinstea, toată binecuvântarea şi tot binele. Aşa să fie! Aşa să fie! Amin.

TE SALUT, STĂPÂNĂ,

Sfântă Regină, sfântă Maică a lui Dumnezeu,Marie,care eşti Fecioara devenită Biserică şi aleasă de preasfântul Tată din ceruri, care te-a consacrat împreună cu preasfântul său Fiu iubit şi cu Duhul Sfânt, Mângâietorul; tu în care a fost şi este plinătatea harului şi tot binele.

Te salut, palatul său.
Te salut, chivotul său.
Te salut, lăcaşul său.
Te salut, veşmântul său.
Te salut, servitoarea sa.
Te salut, Maica sa.

Şi vă salut pe voi toate, sfinte virtuţi, care sunteţi revărsate în inimile credincioşilor  prin harul şi lumina Duhului Sfânt, pentru ca din necredincioşi să-i faceţi oameni credincioşi lui Dumnezeu.
SFÂNTĂ FECIOARĂ MARIE, nu este nimeni asemenea ţie, născută pe lume, între femei, fiica şi slujitoarea Marelui Rege, Tatăl ceresc,  mama Preasfântului Domn al nostru Isus Cristos, mireasa Duhului Sfânt; roagă-te pentru noi cu Sfântul Mihail arhanghelul şi cu toate tăriile cerului şi cu toţi sfinţii, la preaiubitul tău Fiu, Domn şi Învăţător.
Salutarea Ingereasca
Bucura-te Marie, cea pli har, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul trupului tau, Isus.  Sfanta Marie, Maica lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi, pacatosii, acum si in ceasul mortii noastre.
Magnificat (Lc 1, 46-55)
« Mărește sufletul meu pe Domnul și duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a privit la umilința slujitoarei sale și iată de acum mă vor ferici toate neamurile.
Căci mi-a făcut lucruri mari Cel Puternic și sfânt e numele lui și mila lui din neam în neam spre cei ce se tem de El. Arătat-a puterea brațului său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor; i-a dat jos pe cei puternici de pe tronuri și a înălțat pe cei smeriți; pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți, iar pe cei bogați i-a lăsat cu mâinile goale. Primit-a pe Israel, slujitorul său, aducându-și aminte de îndurarea sa, precum a grăit către părinții noștri, lui Abraham și seminției lui în veac.»
- Slavă Tatălui si Fiului si Sf.Duh. Si acum…. Amin. + Pentru rugaciunile…Amin.+ 
 
Cu dragoste fraternala,
                                        un Cavaler in Ordinul Florii de Cires-Sakura       21.07.2018
 
" Te ador, Dumnezeul meu, şi te iubesc din toată inima. Îţi mulţumesc că m-ai creat, că m-ai făcut creştin şi că m-ai ocrotit în această zi.  Iartă-mi păcatele pe care le-am făcut astăzi şi, dacă am făcut vreun bine,  primeşte-l cu bunăvoinţă.  Păzeşte-mă în timpul odihnei şi eliberează-mă de pericole. Harul Tău să fie pururea cu mine şi cu toţi cei dragi ai mei. + Amin. " (RUGĂCIUNE LA SFARSITUL ZILEI.)








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu